Leonardo DiCaprio Leonardo DiCaprio / Foto: Profimedia

Leonardo DiCaprio, surprins pentru prima dată în public după ce s-a aflat de despărțirea de Camila Morrone. A vrut să treacă pe sub radarul paparazzilor, dar nu a reușit

Pentru prima dată după ce s-a aflat de despărțirea dintre Leonardo DiCaprio și Camila Morrone, actorul de 47 de ani a fost pozat de paparazzi. Nu în compania vreunei domnișoare, ci alături de o gașcă de băieți. Starul de la Hollywood și prietenii lui au luat masa la un restaurant italian de top din New York.

Citește și: Clubul băieților s-a reunit. Leonardo DiCaprio, tatăl său și Al Pacino, la plimbare pe plajă. Și-au făcut poze și s-au bucurat de momentele petrecute împreună

Leonardo DiCaprio
Leonardo DiCaprio a ieșit cu prietenii la masă în New York. / Foto: Profimedia

Îmbrăcat simplu, casual-sport, cu mască de protecție pe față și șapcă pe cap, Leo a încercat să treacă pe sub radarul paparazzilor, dar nu a reușit. Acesta a urcat imediat într-o mașină care-l aștepta aproape de trotuar, mergând mai tot timpul cu capul în jos. Actorul este într-o formă fizică mult mai bună acum, slăbind câteva kilograme, față de începutul anului, când a fost pozat alături de Camila, în ipostaze romantice, hârjonindu-se în valurile mării, în timpul unei vacanțe de Anul Nou.

leonardo dicaprio si camila morrone
DiCaprio a slăbit câteva kilograme bune. Poze făcute la opt luni distanță. / Foto: Profimedia

Leonardo DiCaprio și Camila Morrone s-au despărțit după patru ani de relație

Citește și: Iubita tinerică a lui Leonardo DiCaprio a fost pozată de paparazzi din toate unghiurile când a apărut într-un costum de baie alb. Cine a însoțit-o pe Camila Morrone pe plaja din Malibu, în lipsa actorului 

Leonardo DiCaprio și Camila Morrone s-au despărțit după patru ani de relație, la doar câteva luni după ce modelul a împlinit vârsta de 25 de ani.

Starul din „Revenant” și Morrone și-au făcut publică relația abia în 2020, pe covorul roșu de la ceremonia de decernare a Premiilor Academiei. Cei doi s-au cunoscut în 2008, prin intermediul actorului Al Pacino, care se întâlnea cu mama Camilei. Tânăra avea pe atunci doar 12 ani, însă Leonardo a păstrat legătura cu familia, iar după 10 ani, cei doi și-au început relația. 

"Leo și Camila și-au încheiat relația în timpul verii. Nu a existat nicio ceartă între ei. S-a ajuns la o concluzie firească"a declarat o sursă pentru The Sun

Foto: Profimedia

 

Programul Zilei

joi24.04
vineri25.04
sâmbătă26.04
duminică27.04
luni28.04
marți29.04
miercuri30.04
07:30 Furios si iute in viteza a 5-a
09:35 Pantera roz 2
11:05 Mama vitrega
13:05 Adevarul si numai adevarul
14:45 RoboCop
16:35 Teoria haosului
18:00 Regele Arthur
20:00 Ea
22:00 Autostopistul
23:25 The Machine
01:45 Cartea mortilor: Posesie demonica
03:15 Piratii Rock-ului
05:25 Sechestrati in larg
06:30 RoboCop
08:20 Patsy & Loretta
09:45 Leii mor pentru miei
11:10 Regele Arthur
13:10 Absolut tot
14:40 Pasagerii
16:30 Daca as ramane
18:10 Crima din Orient Express
20:00 Meg 2: Confruntare in adancuri
21:50 Norocul prostului
23:35 Semn de viata
00:15 Bohemian Rhapsody
02:25 Identitate
03:50 Traind printre demoni
05:40 Care-i numarul tau?
07:05 Mai rau nu se poate
08:40 Familia Addams
10:00 Meg 2: Confruntare in adancuri
11:50 intalnire cu Joe Black
14:40 Omul-Paianjen: Departe de casa
16:40 Adevarata poveste a familiei Robertson
18:25 Un politist si jumatate
20:00 Ascensiunea lui Jupiter
22:00 Kingsman: Cercul de aur
00:40 Conspiratia
02:10 Prostutul
03:45 Datorie si onoare
05:20 Fratia lupilor
07:20 Kingsman: Cercul de aur
09:35 Gnomeo si Julieta 2: Sherlock Gnomes
11:00 Ascensiunea lui Jupiter
13:05 Pe taramul femeilor
14:40 Omu' de la Zoo
16:15 intalnire exploziva
18:00 Steve Jobs
20:00 Fratia hotilor 2: Pantera
22:15 Armageddon - Sfarsitul lumii?
01:00 Insidious: Usa rosie
04:10 8MM - Opt milimetri
07:40 Fratia hotilor 2: Pantera
09:55 Pe taramul femeilor
11:30 Rory O''Shea a fost aici
13:15 Negru si albastru
15:00 O lovitura indrazneata
16:25 Noe
18:35 Bill si Ted salveaza universul
20:00 12 orfani fantastici
21:55 Autobuzul 657
23:25 Nasul stresat
01:25 O terapie pentru viata
03:45 Ucenic pentru crima
05:30 Omul nostru din Panama
06:10 Noe
08:20 Jumper: Oriunde, oricand
09:45 12 orfani fantastici
11:40 Amnezie cu surprize
13:30 Transformers: Ultimul cavaler
15:55 Speed Racer
18:05 Copilul care ar putea fi rege
20:00 Cavalerii Shaolin
21:55 Crima este a mea
23:35 Puterea banului
01:20 Ostatici
02:45 Pacat originar
04:35 Sin City: Am ucis pentru ea
07:15 Crima este a mea
08:55 Un sarut de milioane
10:40 Cavalerii Shaolin
12:35 Cavalerul negru: Legenda renaste
15:10 Agentul Cody Banks
16:50 Numele jocului: Fotbal
18:25 Te voi revedea in vis
20:00 Furios si iute 6
22:00 Equalizer 3: Capitolul final
23:45 Camera mortala
01:00 Frumusica
02:55 Codul asasinului
04:30 21 Jump Street - O adresa de pomina

Ultimele știri

92nd Hollywood Christmas Parade
Jeremy Renner, noi dezvăluiri despre accidentul în urma căruia a fost la un pas de moarte: „Mi-am văzut ochiul stâng cu ochiul drept”

Jeremy Renner, actorul în vârstă de 54 de ani, refuză să fie urmărit de trecut, iar acum a oferit noi detalii despre accidentul în care a...

minka
Minka Kelly din „Ransom Canyon”, comentarii rare despre iubitul ei, solistul de la Imagine Dragons: „E ușor să-l iubești pe Dan”

Minka Kelly, starul noului serialul de succes „Ransom Canyon”, a vorbit despre relația ei cu solistul de la Imagine Dragons. Actrița a...

Penn Badgley si sotia lui
Cine e soția lui Penn Badgley, starul din Gossip Girl și You. E însărcinată cu gemeni și și-a etalat burtica pe covorul roșu

Actorul Penn Badgley, cunoscut pentru rolurile sale din "Gossip Girl" și "You", a apărut alături de soția sa, Domino Kirke, la premiera...

Partenerii noștri

92nd Hollywood Christmas Parade
Jeremy Renner, noi dezvăluiri despre accidentul în...
Filmnow.ro
minka
Minka Kelly din „Ransom Canyon”, comentarii rare...
Filmnow.ro
Penn Badgley si sotia lui
Cine e soția lui Penn Badgley, starul din Gossip Girl...
Filmnow.ro
Italy: Wolfs - Red Carpet - The 81st Venice International Film Festival - News
Adevărul despre relația dintre Brad Pitt și Ines de...
Filmnow.ro
Ben Affleck
Ben Affleck explică de ce a refuzat să-i cumpere...
Filmnow.ro
kristen
De la Jennifer Lawrence la Kristen Stewart, Festivalul...
Filmnow.ro
John Lithgow, Isabella Rosselini, Ralph Fiennes and Stanley Tucci
Vizionările filmului „Conclave” au crescut cu 283%...
Filmnow.ro
Celebrities pictured arriving at the star studded afterparty of Marvels new release "Thunderbolts"
Florence Pugh a atras toate privirile într-o rochie...
Filmnow.ro
Timothy Spall/ Profimedia
Timothy Spall, starul din Harry Potter, a renunțat la...
Filmnow.ro