lily

Lily James, declarații neașteptate despre aventura cu Dominic West: "Sunt multe de spus!"

Lily James a căpătat reputația de "distrugătoare de căsnicii" după ce a fost văzută în compania actorului Dominic West, care este căsătorit. Iar acum, la mai bine de jumătate de an după apariția fotografiilor cu cei doi în ipostaze tandre, starul din "Mamma Mia!" abordează subiectul.

Actrița, în vârstă de 32 de ani, a dezvăluit pentru The Guardian sunt multe de spus despre cele întâmplate între ea și Dominic West, dar încă nu a venit momentul potrivit: "Ah, nu sunt chiar pregătită vorbesc despre asta. Sunt multe de spus, dar nu acum, mi-e frică."

Lily James și Dominic West au ajuns în atenția tabloidelor în octombrie, anul trecut, după ce au fost surprinși în ipostaze tandre în Italia. Aflați la Roma pentru filmările producției BBC „The Pursuit of Love”, cei doi au dus relația de pe platou la un nou nivel, lucru ce provocat probleme în mariajul actorului.

Dominic West şi Lily James în Italia

În imaginile apărute în presă, cei doi au fost văzuți în timpul unei plimbări cu scuterul prin Roma, iar la un moment dat West părea o sărută pe Lily pe gât. Ba mai mult, la acea vreme, publicațiile au raportat perechea a petrecut două nopți la hotelul De La Ville, iar la întoarcere s-ar fi sărutat în avionul spre Anglia.

Dominic West şi Lily James
Dominic West şi Lily James în Italia

Citeşte şi: “A căpătat reputația de “distrugătoare de căsnicii”. Lily James, suspectă de încă o despărțire la Hollywood, după aventura cu Dominic West”

Pe fondul acestor imagini, căsnicia lui Dominic West (51) cu Catherin Fitzgerald (49) a fost puternic afectată, mariajul fiind aproape pe sfârșite. Dacă la început cei doi au declarat că „mariajul nostru este puternic, iar noi suntem în continuare împreună”, lucrurile s-au schimbat după.

Dominic West
Dominic West şi soţia sa au lăsat acest bilet.

„Catherine le-a spus celor apropiați ei că Dominic a recunoscut că are sentimente pentru Lily. La început părea că a fost doar ceva de moment, dar Catherine a mărturisit că între timp a devenit evident că fost mai mult de atât între ei. Catherine este distrusă”. „De atunci, le-a spus oamenilor apropiați ei că mariajul este ca și terminat și că nu crede că mai există cale de întoarcere”, a raportat The sun în octombrie.

Citeşte şi: Căsnicia lui Dominic West „este ca și încheiată”, după ce starul din „The Affair” și-ar fi recunoscut sentimentele pentru Lily James

Dominic West şi soţia sa Catherine FitzGerald

Pe de altă parte, Lily James s-a păstrat departe de scandalul cu West. La o luna după cele întâmplate, actrița din "Rebecca" a luat cina cu Dominic Cooper, colegul de platou din "Mamma Mia!", iar în februarie a fost văzută sărutandu-se cu bassistul trupei, "Queens of the Stone Age".

Programul Zilei

duminică23.02
luni24.02
marți25.02
miercuri26.02
joi27.02
vineri28.02
sâmbătă01.03
09:10 Catelul pompier
10:55 O noapte la Muzeu: Secretul Faraonului
12:30 Fata din vale
14:10 Cavalerul negru: Legenda renaste
16:45 Carari intortocheate
18:35 Bill si Ted salveaza universul
20:00 Equalizer 3: Capitolul final
21:50 Shazam! Furia zeilor
23:55 Teleportati in adolescenta
01:30 Recurs la razbunare
02:55 Colega de camera
04:25 Piratii Rock-ului
06:35 Cavalerul negru: Legenda renaste
09:10 Shazam! Furia zeilor
11:15 ingerul din bradul de Craciun
12:40 Nicholas Nickleby
14:50 Alpha
16:20 Ready Player One: Sa inceapa jocul
18:30 Maini de aur: Povestea lui Ben Carson
20:00 intalnire cu Joe Black
22:55 inca o sansa
00:35 Cartea mortilor: Posesie demonica
02:05 Conspiratia
03:35 22 Jump Street - O alta adresa de pomina
05:20 Sinuciderea fecioarelor
06:55 Omu' de la Zoo
08:30 intalnire cu Joe Black
11:25 Antitrust
13:10 Din nou indragostita
16:35 Nanny McPhee: Marea infruntare
18:20 Agentul Cody Banks
20:00 Kompromat
22:05 Nu-ti port pica!
23:45 Nu da inapoi 3
01:25 Ultimul sarut
03:05 Cu orice pret
04:45 Foc viu
06:10 Agentul Cody Banks
07:50 Din nou indragostita
09:30 Kompromat
11:35 Rory O'Shea a fost aici
13:20 si Soarele e o stea
14:55 Sunt spion
16:30 Rampage: Scapati de sub control
18:10 Adevarata poveste a familiei Robertson
20:00 Regele Arthur
00:00 inainte de Craciun
01:35 De Ziua Mamei
03:15 Chloe
04:45 Julia
07:05 Bohemian Rhapsody
09:15 Regele Arthur
11:15 Adevarata poveste a familiei Robertson
13:05 Mandrie si Prejudecata
15:05 G.I. Joe: Snake Eyes
17:00 Goosebumps: iti facem parul maciuca
18:35 Johnny English loveste din nou
20:00 Doua inimi
21:35 Camera mortala
23:10 Phoenix
00:55 Ucenic pentru crima
02:40 in cautarea dragostei
04:20 Razboiul lui Tom Hart
06:20 Visul unei nopti de vara
08:15 Goosebumps: iti facem parul maciuca
09:50 Doua inimi
11:25 Johnny English loveste din nou
12:50 Pantera roz 2
14:20 Un plan sclipitor
16:05 intoarce-te la mine
17:55 Animale fantastice si unde le poti gasi
22:05 Un politist si jumatate
23:40 Ruptura
01:30 Brokerii apocalipsei
03:35 Fratia lupilor
08:00 Pantera roz 2
09:30 Miraculos: Buburuza si Motan Noir - Filmul
11:10 Un politist si jumatate
12:45 Mereu dragostea
14:10 Poarta Stelara
16:15 Ticaloasele
17:45 Transformers - Razboiul lor in lumea noastra
20:00 Victoria si Abdul
21:50 Represalii: Cursa mortii
23:25 Puscasi marini
01:20 Mostenire cu scandal
02:50 3000 de ani de dorinta
04:35 Ostatici

Ultimele știri

Sex And The City, Sex And The City - 2. Season
Kristin Davis, adevărul despre scenele intime din Sex and the City. SJP, singura care a avut în contract clauză cu privire la nuditate

Kristin Davis a dezvăluit că scenele intime din serialul „Sex and the City” au făcut-o să se simtă inconfortabil. Într-un interviu acordat...

drew (12)
Drew Barrymore, la 50 de ani. O viaţă cu multe provocări încă din copilărie, copleşită de consumul de alcool şi droguri

Drew Barrymore a devenit una dintre cele mai apreciate actriţe ale generaţiei sale, deşi viaţa i-a adus multe provocări încă din copilărie. 

De ce s-a distanța Violet de Jennifer Lopez
Motivul pentru care fiica lui Ben Affleck și Jennifer Garner s-a distanțat de JLo: „A început să pună întrebări!”

Fiica lui Jennifer Garner și a lui Ben Affleck, Violet, a ales să facă un pas în spate în ceea ce privește relația cu Jennifer Lopez, cea...

Partenerii noștri

Cher pare că a dat timpul înapoi. „Imposibil să ai 78 de ani!”. Artista, filmată în culise în timp ce se „încălzea” pentru SNL50
Cher pare că a dat timpul înapoi. „Imposibil să ai 78 de ani!”. Artista, filmată în culise în timp ce se „încălzea”...

Cher pare că a dat timpul înapoi. „Imposibil să ai 78 de ani!”. Artista, filmată în culise în timp...

PeRoz.ro
Adevărul despre plicurile de ceai pe care le folosește toată lumea. Ce au descoperit în ele oamenii de știință
Adevărul despre plicurile de ceai pe care le folosește toată lumea. Ce au descoperit în ele oamenii de știință

Adevărul despre plicurile de ceai pe care le folosește toată lumea. Ce au descoperit în ele oamenii...

Digi-World.tv
Sex And The City, Sex And The City - 2. Season
Kristin Davis, adevărul despre scenele intime din Sex...
Filmnow.ro
drew (12)
Drew Barrymore, la 50 de ani. O viaţă cu multe...
Filmnow.ro
De ce s-a distanța Violet de Jennifer Lopez
Motivul pentru care fiica lui Ben Affleck și Jennifer...
Filmnow.ro
Nicolas Cage, dat în judecată de fosta iubită, care îl acuză de neglijență în cazul fiului lor violent/ Profimedia
Scandal în familia lui Nicolas Cage. Actorul, dat în...
Filmnow.ro
Rambo: First Blood (1982), Sylvester Stallone
"Rambo", între realitate și ficțiune. Adevărul din...
Filmnow.ro
"Indiana Jones And The Dial Of Destiny" Red Carpet
Nu are de gând să se pensioneze. Harrison Ford...
Filmnow.ro
Blue Moon premiere Berlinale
Ethan Hawke critică noua tendință „nebună” de a angaja...
Filmnow.ro