Lisa Kudrow şi fiul ei sursă foto: Profimedia

Lisa Kudrow, în lacrimi de fericire după ce fiul ei a absolvit facultatea. Imaginea făcută publică de actriță i-a emoționat și pe fani

Lisa Kudrow a trecut printr-o serie de emoții la absolvirea fiului ei, Julian Murray Stern, eveniment ce s-a finalizat cu lacrimi de fericire pentru actriță.

Vedeta, în vârstă de 57 de ani, a dat vestea pe rețelele sociale, primind o serie de felicitări din partea unor actori, printre care D'Arcy Carden, Lisa Rinna și Dan Bucatinsky. Și are și de ce. Nu doar că tânărul de 23 de ani și-a finalizat studiile în arta cinematografică, la Universitatea din California de Sud, ci a și aflat că scurt-metrajul făcut pentru lucrarea de licență va apărea la un festival de film.

Setarile tale privind cookie-urile nu permit afisarea continutul din aceasta sectiune. Poti actualiza setarile modulelor coookie direct din browser sau de aici – e nevoie sa accepti cookie-urile social media

Citeşte şi: Henry Cavill, reacție dură după ce a fost criticat pentru relația cu Natalie Viscuso: ”Lucrurile au scăpat de sub control!”

Mai exact, filmuleţul scurt de șase minute, numit "Mind Made Up”, va fi prezentat la Portland Comedy Film Festival, în perioada 10-13 iunie.

Setarile tale privind cookie-urile nu permit afisarea continutul din aceasta sectiune. Poti actualiza setarile modulelor coookie direct din browser sau de aici – e nevoie sa accepti cookie-urile social media

Imaginea de la absolvirea lui Julian vine la puţin timp după ce Lisa Kudrow a mărturisit că acesta era "obsedat" de Jennifer Aniston, crezând că este mama lui. Confuzia se crease din cauza timpului pe care Julian îl petrecea pe platoul de filmare al serialului "Friends", întrucât actriță era adesea vizitată de acesta.

Era obsedat de Jen. Sărea tot timpul în brațele ei. Bine, ea este atât de iubitoare. Ceea ce explica situaţia. Și am fost mereu fericită pentru dragostea pe care Julian o oferea celor din jurul său, dar și pentru că era la rândul său atât de iubit”, a declarat Lisa, în cadrul unei apariții la Conan.

Citeşte şi: Julianna Margulies, despre întâlnirea „înspăimântătoare” cu Steven Seagal. Ce a speriat-o pe actriță

Tânărul este singurul copil al actriței câstigătoare de Emmy și a lui Michel Stern, cu care Lisa este căsătorită din 1995.

Programul Zilei

sâmbătă15.03
duminică16.03
luni17.03
marți18.03
miercuri19.03
joi20.03
vineri21.03
07:20 Drumul unui caine catre casa
08:50 Copilul care ar putea fi rege
12:30 Bill si Ted salveaza universul
13:55 Mandrie si Prejudecata
15:55 Masuri extraordinare
17:35 Transformers 3
20:00 Ea
22:05 Equalizer 2
00:00 Disparitia
01:45 Brokerii apocalipsei
03:50 Noapte infernala
05:30 ingerul din bradul de Craciun
06:55 Masuri extraordinare
08:35 Omul-Paianjen: Prin lumea paianjenului
10:50 Transformers 3
13:15 Ocean's 8: Jaf cu clasa
15:00 inainte sa te cunosc
16:45 Alpha
18:15 sefa a intrat la apa
20:00 Kingsman: Serviciul secret
22:05 Furios si iute 4: Piese originale
23:50 Bridget Jones: La limita ratiunii
01:35 Hansel si Gretel: Vanatorii de vrajitoare
02:55 O terapie pentru viata
05:15 Clientul
07:10 sefa a intrat la apa
08:55 Alegerea
10:40 Kingsman: Serviciul secret
12:50 Batman - inceputuri
15:00 42: Povestea lui Jackie Robinson
17:00 si Soarele e o stea
18:35 Johnny English loveste din nou
22:00 Orfelinatul
23:50 Recuperatorul
01:25 Chloe
04:45 Recurs la razbunare
06:10 si Soarele e o stea
09:45 Tipic masculin
11:25 Johnny English loveste din nou
12:50 Total Recall. Memorie programata
14:40 Da-te mare si tare!
16:35 Hot Pursuit: Urmarire periculoasa
18:00 Mama vitrega
20:00 O noapte la Muzeu: Secretul Faraonului
21:35 Sisu
23:00 Cartea mortilor: Posesie demonica
00:30 The Revenant: Legenda lui Hugh Glass
02:55 Teleportati in adolescenta
04:30 Black Mass: Afaceri murdare
06:25 Mama vitrega
08:25 Hot Pursuit: Urmarire periculoasa
09:50 O noapte la Muzeu: Secretul Faraonului
11:25 Cinci dolari pe zi
13:00 Cei sapte magnifici
16:35 Mai rau nu se poate
18:10 Familia din Mansfield Park
20:00 Omul-Paianjen: Departe de casa
22:00 Anihilare
23:55 Un print in America
01:45 Robert the Bruce: Regele Scotiei
03:45 Sechestrati in larg
05:25 inainte de Craciun
07:00 Omul-Paianjen: Departe de casa
09:00 Familia din Mansfield Park
10:50 Aproape letala
12:25 Benny si Joon
16:15 Mahalia
18:00 Shazam! Furia zeilor
21:50 Dupa ce ne-am indragostit
23:25 Insidious: Usa rosie
01:10 Zombieland: Runda dubla
02:45 Ultimul sarut
05:45 Prostutul
07:20 Shazam! Furia zeilor
09:20 Familia mea nebuna
12:50 Sa dansati bine!
14:45 Dadaca perfecta
16:20 Rampage: Scapati de sub control
18:00 Rickey Hill
21:40 in siguranta
23:15 Magic Mike: Ultimul dans
01:05 Condamnare la moarte
02:45 Lupul din Snow Hollow
04:05 Puterea banului
05:55 Dadaca perfecta

Ultimele știri

Sharon Stone/ Profimedia
Sharon Stone a fost eliminată în mod neașteptat din distribuția „Another Simple Favor”. Reacția actriței, pe Instagram

„Another Simple Favor” urmează să fie lansat în cinematografe din data de 1 mai, însă Sharon Stone nu va apărea pe ecrane.

ARE,  Formel 1 Weltmeisterschaft, Abu Dhabi Grand Prix, Vereinigte Arabische Emirate, Yas Marina Circuit, 05.12.2024
Lewis Hamilton, uimit de viteza lui Pitt în filmul despre F1: „E cu adevărat impresionant, nu poţi învăţa peste noapte”

Viteza lui Brad Pitt este reală, iar filmul hollywoodian despre Formula 1 va fi cel mai autentic film de curse văzut vreodată, atunci când...

Hulu’s “Only Murders in The Building” 4th Season Red Carpet Premiere
Relația dintre Meryl Streep și Martin Short, văzută cu ochi buni de apropiați: „Nu s-a putut abține să nu se îndrăgostească”

Meryl Streep și Martin Short, două dintre cele mai iubite figuri de la Hollywood, au reușit să-și țină relația departe de ochii lumii timp...

Partenerii noștri

Sharon Stone/ Profimedia
Sharon Stone a fost eliminată în mod neașteptat din...
Filmnow.ro
ARE,  Formel 1 Weltmeisterschaft, Abu Dhabi Grand Prix, Vereinigte Arabische Emirate, Yas Marina Circuit, 05.12.2024
Lewis Hamilton, uimit de viteza lui Pitt în filmul...
Filmnow.ro
Hulu’s “Only Murders in The Building” 4th Season Red Carpet Premiere
Relația dintre Meryl Streep și Martin Short, văzută cu...
Filmnow.ro
zendaya, robert
Robert Pattinson și metodele extreme la care recurge...
Filmnow.ro
'The Alto Knights' film premiere, London, UK
Debra Messing, la brațul lui Robert De Niro, la...
Filmnow.ro
Arnold Schwarzenegger, Danny DeVito (4)
O prietenie de-o viață. Arnold Schwarzenegger, pe...
Filmnow.ro
Macaulay Culkin, Brenda Song attend the 2025 Vanity Fair Oscar Party at Wallis Annenberg Center for the Performing Arts on March 02, 2025 in Beverly Hills, California. Photo: CraSH/imageSPACE/MediaPunch
Macaulay Culkin a câștigat milioane de dolari încă din...
Filmnow.ro
Gene Hackman și soția sa, Betsy Arakawa/ Profimedia
Cui a lăsat Gene Hackman averea de 80 de milioane de...
Filmnow.ro
Austin Butler (1)
Casa lui Austin Butler, jefuită în timp ce actorul era...
Filmnow.ro