Macaulay Culkin și Brenda Song, prima apariție împreună de la confirmarea logodnei. Cei doi părinți au fost surprinți cu fiul lor în Los Angeles
Macaulay Culkin și Brenda Song au fost văzuți împreună pentru prima dată de la confirmarea logodnei în timp ce se aflau la cumpărături în Los Angeles alături de fiul lor, Dakota.
Actorul din „Home Alone”, în vârstă de 41 de ani, a fost surprins ținându-și în brațe fiul de nouă luni, pe care îl are împreună cu Brenda Song, în vârstă de 33 de ani. Aceștia erau la o plimbare în Los Angeles, în timp ce se ocupau de câteva cumpărături.
Zvonurile despre logodna lor au fost confirmate chiar de Brenda Song, în timp ce discuta despre abordarea lor „practică” în ceea ce privește educația parentală pentru The Cut. De atunci, aceasta a fost surprinsă purtând inelul cu diamant uriaș peste tot unde a mers. La ultima apariție, aceasta ține bijuteria la vedere în timp ce are în mână un plic și un breloc personalizat cu porecla fiului său „Dak”.
Actrița de la Disney Channel, care a născut în aprilie 2021, a purtat o ținută confortabilă formată dintr-un tricou alb supradimensionat asociat cu pantaloni de trening maro și o haină în aceeași nuanță, căptușită cu lână. Pe umăr, aceasta avea o geantă pentru copii și o poșetă din piele neagră atârnată pe corp. Aceasta și-a purtat părul brunet într-o coadă lejeră la spate și și-a protejat ochii de lumină cu o pereche de ochelari de soare cu rame aurii și o mască de față.
Macaulay Culkin a purtat o cămașă mov de flanel, peste un tricou roșu aprins și niște pantaloni de trening negri. Actorul și-a ascuns părul blond sub o șapcă albastră de baseball și și-a ținut brațele prinse în jurul bebelușului Dakota în timp ce se deplasau din mașina lor într-o locație din apropiere.
Macaulay Culkin și Brenda Song s-a cunoscut pe platourile de filmare ale peliculei „Changeland”
Macaulay Culkin și Brenda Song s-au cunoscut pe platourile de filmare din Thailanda ale peliculei "Changeland". Prima dată au apărut speculații privind o relație romantică în iulie 2017, după ce au fost văzuți împreună la un restaurant italian din Los Angeles. Foarte rar au lăsat publicul să pătrundă dincolo de ușile închise.
În 2020, Brenda a făcut câteva declarații pentru Esquire despre lucrurile care au atras-o la iubitul ei: „Oamenii nu realizează cât de bun, de loial, de dulce și de deștept este. Ceea ce îl face atât de special este faptul că este pur și simplu Mack. Știe cine este și e 100% în regulă cu asta, iar pentru mine, acest lucru reprezintă o calitate foarte sexy”.
În aprilie 2021, Macaulay Culkin și Brenda Song au devenit părinții unui băiețel. Numele puștiului are o însemnătate deosebită. A fost numit după sora lui Macaulay, Dakota, care a murit în 2008 într-un accident de mașină. Încă din 2018, Culkin a vorbit despre dorința de a avea un copil alături de partenera lui. Iată că marea lor dorință s-a împlinit trei ani mai târziu.