Margot Robbie la premiera filmului „Amsterdam” din Londra/ Profimedia Margot Robbie la premiera filmului „Amsterdam” din Londra/ Profimedia

Margot Robbie, reacție după ce a aflat că Lady Gaga o va interpreta pe Harley Quinn în noul film „Joker”: „Mi-am dorit asta de la început”

Margot Robbie a fost încântată să afle că Lady Gaga o va interpreta pe Harley Quinn în continuarea filmului „Joker”, alături de Joaquin Phoenix, mărturisind că actrița din „House of Gucci” va fi „incredibilă”. 

După ce s-a aflat că filmul „Joker” va avea o continuare, iar Lady Gaga va juca rolul emblematic al lui Harley Quinn, actrița Margot Robbie, în vârstă de 32 de ani, care a reușit să aducă celebritatea acestui personaj feminin, a avut și prima reacție. Starul din „Suicide Squad” a declarat într-un interviu că este foarte fericită să vadă că personajul ei este jucat de actrițe mari. 

„Sunt foarte fericită și mi-am dorit asta de la început. Am vrut ca Harley Quinn să fie unul dintre acele personaje, așa cum este Batman, care sunt mereu interpretate de actori din ce în ce mai mari. Nu de multe ori aceste roluri sunt personaje feminine. Este o onoare pentru mine că am construit o fundație suficient de puternică încât Harley să poată fi acum unul dintre acele personaje pe care alți actori o pot juca. Iar Lady Gaga va face ceva incredibil din acest personaj”, a declarat Margot Robbie. 

Citește și: Joaquin Phoenix, maestrul transformărilor! La trei ani de la rolul lui Joker, pentru care a slăbit 23 de kg, actorul surprinde din nou

Lady Gaga și-a confirmat recent rolul din continuarea thrillerului psihologic „Joker”. Deși apăruseră zvonurile legate de faptul că Lady Gaga va face parte din distribuție, acum totul este oficial. Actrița a confirmat acest lucru într-o postarea pe pagina sa de Instagram, postând un teaser muzical. Videoclipul are un fundal roșu și îi prezintă pe Joaquin Phoenix și pe Gaga văzuți în umbre și dansând în timp ce apare numele filmului „Joker: Folie à Deux” și data lansării acestuia, respectiv 4 octombrie 2024. 

Compania Warner Bros nu a oferit detalii suplimentare despre noul film, însă publicația Variety a relatat că producția cinematografică va fi un musical, în care Lady Gaga urmează să o interpreteze pe complicea lui Joker, Harley Quinn.

Personajul Harley Quinn a mai fost interpretat în trecut de Margot Robbie în filmele „Suicide Squad” din 2016, „Birds of Prey” din 2020 și „The Suicide Squad” din 2021. Cu toate acestea, se speculează că noua versiunea a lui Harley Quinn din „Joker: Folie à Deux” face parte dintr-un alt univers DC decât Harley Quinn a lui Margot. 

Citește și: Margot Robbie explică de ce s-a renunțat intenționat la Joker în „Birds of Prey”

Primul film „Joker” din 2019 nu a fost gândit să aibă o continuarea, însă directorul principal al peliculei, Todd Phillips, a declarat în august 2019 că ar fi interesat să facă o continuare, dacă Joaquin ar fi interesat să revină ca personaj principal. 

Programul Zilei

miercuri23.04
joi24.04
vineri25.04
sâmbătă26.04
duminică27.04
luni28.04
marți29.04
06:20 Recuperatorul 2
07:55 Dunkirk
09:35 Hot Pursuit: Urmarire periculoasa
11:00 inainte sa te cunosc
12:45 Cavalerul negru
15:10 Sa dansati bine!
17:05 Pantera roz 2
18:35 Dupa cum ti-e norocul
20:00 Furios si iute in viteza a 5-a
22:05 Equalizer 2
01:10 Recurs la razbunare
02:35 Julia
04:55 Zombieland: Runda dubla
07:30 Furios si iute in viteza a 5-a
09:35 Pantera roz 2
11:05 Mama vitrega
13:05 Adevarul si numai adevarul
14:45 RoboCop
16:35 Teoria haosului
18:00 Regele Arthur
20:00 Ea
22:00 Autostopistul
23:25 The Machine
01:45 Cartea mortilor: Posesie demonica
03:15 Piratii Rock-ului
05:25 Sechestrati in larg
06:30 RoboCop
08:20 Patsy & Loretta
09:45 Leii mor pentru miei
11:10 Regele Arthur
13:10 Absolut tot
14:40 Pasagerii
16:30 Daca as ramane
18:10 Crima din Orient Express
20:00 Meg 2: Confruntare in adancuri
21:50 Norocul prostului
23:35 Semn de viata
00:15 Bohemian Rhapsody
02:25 Identitate
03:50 Traind printre demoni
05:40 Care-i numarul tau?
07:05 Mai rau nu se poate
08:40 Familia Addams
10:00 Meg 2: Confruntare in adancuri
11:50 intalnire cu Joe Black
14:40 Omul-Paianjen: Departe de casa
16:40 Adevarata poveste a familiei Robertson
18:25 Un politist si jumatate
20:00 Ascensiunea lui Jupiter
22:00 Kingsman: Cercul de aur
00:40 Conspiratia
02:10 Prostutul
03:45 Datorie si onoare
05:20 Fratia lupilor
07:20 Kingsman: Cercul de aur
09:35 Gnomeo si Julieta 2: Sherlock Gnomes
11:00 Ascensiunea lui Jupiter
13:05 Pe taramul femeilor
14:40 Omu' de la Zoo
16:15 intalnire exploziva
18:00 Steve Jobs
20:00 Fratia hotilor 2: Pantera
22:15 Armageddon - Sfarsitul lumii?
01:00 Insidious: Usa rosie
04:10 8MM - Opt milimetri
07:40 Fratia hotilor 2: Pantera
09:55 Pe taramul femeilor
11:30 Rory O''Shea a fost aici
13:15 Negru si albastru
15:00 O lovitura indrazneata
16:25 Noe
18:35 Bill si Ted salveaza universul
20:00 12 orfani fantastici
21:55 Autobuzul 657
23:25 Nasul stresat
01:25 O terapie pentru viata
03:45 Ucenic pentru crima
05:30 Omul nostru din Panama
06:10 Noe
08:20 Jumper: Oriunde, oricand
09:45 12 orfani fantastici
11:40 Amnezie cu surprize
13:30 Transformers: Ultimul cavaler
15:55 Speed Racer
18:05 Copilul care ar putea fi rege
20:00 Cavalerii Shaolin
21:55 Crima este a mea
23:35 Puterea banului
01:20 Ostatici
02:45 Pacat originar
04:35 Sin City: Am ucis pentru ea

Ultimele știri

John Lithgow, Isabella Rosselini, Ralph Fiennes and Stanley Tucci
Vizionările filmului „Conclave” au crescut cu 283% după moartea Papei Francisc

Moartea Papei Francisc a provocat o creştere cu 283% a vizionărilor filmului "Conclavul" ("Conclave") pe platformele de streaming cu plată...

Celebrities pictured arriving at the star studded afterparty of Marvels new release "Thunderbolts"
Florence Pugh a atras toate privirile într-o rochie total transparentă, la petrecere cu Pedro Pascal, după lansarea „Thunderbolts”

Florence Pugh a captat atenția tuturor la petrecerea de la 180 Strand, după premiera „Thunderbolts”, în Londra, Marea Britanie.

Timothy Spall/ Profimedia
Timothy Spall, starul din Harry Potter, a renunțat la vin și viața i s-a schimbat complet: „A fost un punct de cotitură”

Actorul britanic Timothy Spall, cunoscut pentru rolul trădătorului Peter Pettigrew/Wormtail din seria Harry Potter, a vorbit deschis despre...

Partenerii noștri

„Oferta finală” a lui Donald Trump pentru pace. Ce îi cere Ucrainei
„Oferta finală” a lui Donald Trump pentru pace. Ce îi cere Ucrainei

„Oferta finală” a lui Donald Trump pentru pace. Ce îi cere Ucrainei

Descarca aplicatia Digi24 Digi24.ro
John Lithgow, Isabella Rosselini, Ralph Fiennes and Stanley Tucci
Vizionările filmului „Conclave” au crescut cu 283%...
Filmnow.ro
Celebrities pictured arriving at the star studded afterparty of Marvels new release "Thunderbolts"
Florence Pugh a atras toate privirile într-o rochie...
Filmnow.ro
nicole kidman și keith urban la met gala 2023
Keith Urban, „îngrjorat” și „frustrat” după decizia...
Filmnow.ro
Vanity Fair Oscar Party, Arrivals, Los Angeles, California, USA - 02 Mar 2025
Demi Moore, desemnată de People „cea mai frumoasă...
Filmnow.ro
Celebrities Attend The 2025 City Harvest Gala: Carnaval, New York, USA - 22 Apr 2025
Comorile lui. Richard Gere, alături de soție și de...
Filmnow.ro
CONCLAVE 2024  Focus Features film with Ralph Fiennes as Thomas Cardinal Lawrence
Filme şi seriale despre Vatican. Papa a fascinat...
Filmnow.ro
The Match 10
Mark Wahlberg, de nerecunoscut pe platourile de...
Filmnow.ro
Academy Awards 2025: Poser Art
Membrii Academiei americane de film, care acordă...
Filmnow.ro