Michelle Pfeiffer dezvăluie numele tinerei actriței care a impresionat-o cel mai mult: De pe ce planetă vine?
Michelle Pfeiffer și Dakota Fanning s-au reîntâlnit după mai bine de 20 de ani de la „I Am Sam”. Cele două actrițe joacă acum în seria „The First Lady”, iar cu ocazia promovării acestei producții au acordat un interviu celor de la Entertainment Weekly.
Michelle Pfeiffer și Dakota Fanning sunt mamă și fiică, Betty și Susan Ford, în „The First Lady”. Dar nu este prima dată când colaborează.
S-au cunoscut la filmările „I Am Sam”, peliculă lansată în 2001. Dakota avea doar 6 ani pe atunci.
„Am fost atât de încântată să o revăd”, a declarat Michelle. Ea și-a amintit că Dakota era „o minune la șase ani”.
„Era pur și simplu o minune. O priveam cum juca și mă gândeam: 'De pe ce planetă vine această mică actriță?'. Pentru că ea doar își canaliza atenția, cuprindea tot... și eram curioasă să văd dacă mai poate face asta. Și poate. Iar eu sunt atât de geloasă”.
„Pur și simplu ne-am distrat atât de mult. Ne-a plăcut să lucrăm la acest proiect și a fost o onoare să fim parte din el, dar nu a fost ușor”, a continuat Michelle, vorbind despre seria celor de la Showtime.
Cele două au povestit că s-au întâlnit la o pizza, unde s-a lăsat cu „râsete și mult vin”.
„Întotdeauna am păstrat-o pe Michelle pe acest piedestal cu adevărat special pentru că a fost prima actriță cu care am lucrat vreodată”, a mărturisit la rândul ei Dakota. „Doar să o cunoști ca adult, să petreci timp cu ea, să lucrezi cu ea, totul a fost o experiență incredibilă.”
Pe filmnow.ro: