Russell Brand denies serious criminal allegations Russell Brand. Profimedia

O nouă acuzaţie de agresiune sexuală, raportată la poliţie pe numele actorului Russell Brand. Reacțiile Downing Street și Scotland Yard

Pe lângă acuzaţiile de viol şi agresiune sexuală formulate de patru femei în presă, fostul prezentator şi actor britanic Russell Brand a fost nevoit luni să se prezinte la poliţie, dar şi să îşi suspende mai multe proiecte, informează AFP.

De la primele dezvăluiri din weekend, pe care Russell Brand le neagă complet, cazul a continuat să ia amploare în Marea Britanie.

Reacțiile Downing Street și Scotland Yard

Chiar şi Downing Street a reacţionat, purtătorul de cuvânt al premierului, Rishi Sunak, vorbind despre "acuzaţii foarte grave şi îngrijorătoare".

În urma mărturiilor transmise de Sunday Times şi Channel 4, poliţia londoneză a anunţat luni că, în urmă cu o zi, a primit o sesizare privind o agresiune sexuală care ar fi avut loc în 2003 în cartierul Soho.

„Anchetatorii sunt în contact cu femeia în cauză”, a declarat un purtător de cuvânt al Scotland Yard.

"Continuăm să încurajăm orice persoană care crede că a fost agresată sexual, indiferent cu cât de mult timp în urmă, să ne contacteze", a adăugat purtătorul de cuvânt al Scotland Yard.

Russell Brand is seen shopping in West Hollywood
Russell Brand în West Hollywood. Profimedia

Patru femei l-au acuzat pe actorul în vârstă de 48 de ani de viol/agresiune sexuală

Într-o anchetă comună a ziarelor The Sunday Times şi The Times, precum şi a Channel 4, patru femei l-au acuzat pe actorul în vârstă de 48 de ani de viol sau agresiune sexuală între 2006 şi 2013.

Russell Brand se afla la apogeul carierei sale, atât ca prezentator la BBC Radio 2 şi Channel 4, cât şi ca actor la Hollywood.

Chiar înainte de aceste publicaţii, fostul prezentator, acum activ mai ales pe reţelele de socializare, respinsese ferm acuzaţiile.

Într-o înregistrare video publicată pe mai multe platforme, el a dat asigurări că a avut întotdeauna relaţii "total consensuale" şi a denunţat un "atac coordonat".

Tot mai mulți colaboratori îi închid ușile

De atunci, mai multe femei au contactat The Times iar eşecurile profesionale încep să se adune pentru el.

O reprezentaţie a spectacolului său "Bipolarisation", programată marţi seară la Theatre Royal din Windsor, la circa 65 km de Londra, a fost amânată, au anunţat promotorii acestuia.

Iar editorul său, Bluebird, a anunţat că suspendă toate planurile pentru viitoarele lucrări cu Russell Brand, în contextul "acuzaţiilor foarte grave" aduse împotriva sa.

Potrivit site-ului său, editura urma să publice o nouă carte intitulată "Recovery: The Workbook" în decembrie 2025.

De-a lungul carierei sale de actor, la televiziune şi în filme, mai întâi în Marea Britanie, apoi în SUA, Russell Brand s-a remarcat prin escapadele sale repetate, fosta sa dependenţă de alcool şi heroină, scurta sa căsătorie cu cântăreaţa pop Katy Perry şi tendinţa de a se lăuda cu numeroasele sale cuceriri feminine.

În ultima vreme, el a lansat teorii ale conspiraţiei, declaraţii anti-vaccin şi comentarii împotriva presei mainstream pe canalul său de YouTube, care are peste 6 milioane de abonaţi, şi pe contul său X (fostul Twitter), care are peste 11 milioane de abonaţi.

Instituţiile media care l-au angajat pe Russell Brand au declarat, de asemenea, duminică, că vor investiga intern acuzaţiile care i se aduc.

Programul Zilei

miercuri02.04
joi03.04
vineri04.04
sâmbătă05.04
duminică06.04
luni07.04
marți08.04
06:05 Disparuta
09:20 Conspiratie la Cairo
11:20 Dragoste de cinci stele
12:55 intoarcerea campionului
16:30 ingerii lui Charlie
18:25 Familia Addams
20:00 Furios si iute
21:45 in siguranta
23:15 Baiatul din vecini
00:55 Terminatorul
06:10 Majoretele
07:45 Furios si iute
09:30 Familia Addams
11:05 G.I. Joe: Snake Eyes
13:00 Judecatorul
15:15 Ticaloasele
16:45 Nopti albe in Seattle
18:25 Venom
20:00 Ultimul Vermeer
21:50 Alibi.com 2
23:15 Orfelinatul
00:20 Puscasi marini
02:15 I.T.
03:50 The Revenant: Legenda lui Hugh Glass
06:20 Jos cu dragostea!
08:00 Ultimul Vermeer
09:50 Venom
11:25 Nopti albe in Seattle
13:05 Johnny English
14:30 Total Recall. Memorie programata
16:20 Dragoste la a doua vedere
18:15 O noapte la muzeu
20:00 Represalii: Cursa mortii
21:25 Stapanul inelelor: Fratia inelului
00:15 Kompromat
02:20 Suprematie
04:05 Exorcistul papei
05:40 Calatoria vietii
06:15 Represalii: Cursa mortii
07:40 inger rebel
09:05 Omul-Paianjen: Prin lumea paianjenului
11:20 O noapte la muzeu
13:05 Jules
14:30 ingeri si Demoni
16:40 Darrow & Darrow: Urmele crimei
18:05 Terminator: Genisys
20:00 Downton Abbey
22:00 Flash
01:50 Ultimul samaritean
03:30 Jerry Maguire
05:40 Black Mass: Afaceri murdare
07:20 Downton Abbey
09:20 Clifford: Marele caine rosu
10:50 Flash
13:05 Transporter: Mostenirea
14:35 si Soarele e o stea
16:10 Cei sapte magnifici
20:00 Alita: ingerul razboinic
22:00 Casa conspirativa
23:55 Crimson Peak
01:20 Insidious: Ultima cheie
03:00 Regina blestematilor
04:40 JFK
07:35 Mandrie si Prejudecata
11:15 Alita: ingerul razboinic
13:15 Goosebumps: iti facem parul maciuca
14:50 Mad Max: Drumul furiei
16:45 Austenland
18:20 Blestemul Scorpionului de Jad
21:45 Nu exista tara pentru batrani
23:40 Cu nasu' la psihiatru
03:00 Papusile rusesti
05:05 V de la Vendetta
07:40 Un plan sclipitor
11:10 Carari intortocheate
13:00 Transformers: Razbunarea celor invinsi
15:20 Un sot in plus
16:45 65
18:15 Masuri extraordinare
20:00 Jucaria noua
21:55 Anihilare
23:45 inca o sansa
01:00 Luni
02:55 Jocul de-a detectivii
04:30 Anomalie

Ultimele știri

The Amateur European Premiere in London this evening
Rami Malek, starul noului thriller de spionaj „The Amateur”: „Mă uitam la Daniel Craig. Mi-am spus: 'Cum fac să fac şi eu aşa?”

Rami Malek, recompensat cu Oscar pentru rolul din „Bohemian Rhapsody”, interpretează un personaj de acţiune în thrillerul de spionaj „The...

Harrison Ford și Calista Flockhart
Harrison Ford și Calista Flockhart, un cuplu ca oricare altul. Sărut tandru în metroul din New York, călători obișnuiți, fără ifose

Harrison Ford și Calista Flockhart au oferit o surpriză de proporții călătorilor din New York, atunci când au fost observați luând metroul...

Washington,,Dc/,Usa,-,November,2019:,James,Bond,007,Car
Schimbări majore pentru următorul film James Bond. Ce planuri ar avea noua conducere a francizei

Noii șefi ai francizei James Bond plănuiesc să-l distribuie pe cel mai tânăr agent 007 din istoria acestei serii de lungmetraje, iar...

Partenerii noștri

The Amateur European Premiere in London this evening
Rami Malek, starul noului thriller de spionaj „The...
Filmnow.ro
Harrison Ford și Calista Flockhart
Harrison Ford și Calista Flockhart, un cuplu ca...
Filmnow.ro
Washington,,Dc/,Usa,-,November,2019:,James,Bond,007,Car
Schimbări majore pentru următorul film James Bond. Ce...
Filmnow.ro
Kristin Davis
Kristin Davis, „îngrozită” după ce a fost „presată” să...
Filmnow.ro
"MobLand" New York Premiere On Mar 31 2025 at SVA Theater in New York City.
Pierce Brosnan, apariție inedită alături de soția lui...
Filmnow.ro
cinemacon
Cei mai în vogă actori de la Hollywood, confirmați în...
Filmnow.ro
David Hasselhoff and his wife Pamela Bach, 1989
David Hasselhoff, marele absent de la slujba de...
Filmnow.ro
Mobland UK Premiere in London this evening
Helen Mirren critică franciza James Bond: „Nu mi-a...
Filmnow.ro
Sydney Sweeney And Jonathan Davino Leave Venice Hand In Hand In Style - 01 Sep 2024
Sydney Sweeney și Jonathan Davino s-au despărțit, după...
Filmnow.ro