Olivia Wilde, nelipsită de la sala de sport. Actrița, într-o formă fizică de top, în colanți și bustieră, pe stradă în California
După toată drama din jurul ei, creată de despărțirea de Jason Sudeikis, de dezvăluirile controversate ale fostei bone a copiilor ei și de scandalul ce a învăluit cel mai recent film pe care l-a regizat, Olivia Wilde a ales să se concentreze pe ea însăși.
Mai încrezătoare ca oricând, actrița americană a fost fotografiată pe stradă, relaxată, în drum spre sală, într-o ținută sport care i-a pus în evidență corpul intens antrenat.
Olivia a impresionat cu cea mai recentă apariție a ei în public. Vedeta în vârstă de 38 de ani a atras privirile într-o pereche de colanți, o bustieră și adidași, cu părul stârns într-un coc dezordonat, cu ochelari de soare și cu un prosop aruncat pe umeri.
În urmă cu doar câteva zile, fosta dădacă a copiilor ei și ai lui Jason Sudeikis a făcut dezvăluiri neașteptate despre despărțirea actriței de starul din Ted Lasso. Olivia Wilde a susținut mereu că relația ei actuală, cu artistul Harry Styles, a început după ce ea și Sudeikis și-au spus adio.
Femeia care a avut grijă de cei doi copii ai cuplului - Otis, în vârstă de opt ani, și Daisy, în vârstă de șase ani - a contestat însă declarațiile lui Wilde, aducând ca dovadă fotografii cu Oliva și Sudeikis bucurându-se de o zi la plajă în septembrie 2020. „Uită-te la inelul ei în weekendul de Ziua Muncii [din 2020]. Am fost în Malibu în weekendul acela”, a spus dădaca pentru DailyMail.com. „Asta a fost chiar înainte să să se vadă cu Harry. Poartă inelul de logodnă de la Jason și râde în timp ce se află pe plajă.”
Mai mult, bona a susținut că Wilde a avut discuții în prezența ei despre nunta cu Jason, chiar în octombrie 2020, cu doar o lună înainte să se afle despre povestea de iubire dintre ea și Harry.
Nici cu Jason Sudeikis lucrurile nu stau mai bine. Olivia Wilde a avut cuvinte dure la adresa fostului ei logodnic, după ce au început o luptă pentru custodia copiilor: „Acțiunile lui au fost făcute cu intenția clară de a mă amenința și de a mă prinde cu garda jos”.