Patrick Duffy Patrick Duffy, în Dallas / Foto: Profimedia

Patrick Duffy a găsit din nou dragostea, la 71 de ani: Am încărcat mașina, am condus 20 de ore și am apărut la ușa ei

Patrick Duffy a găsit dragostea la 71 de ani. Starul din Dallas se iubește cu actrița din Happy Days, Linda Purl (65 de ani). „Nu credeam vreodată că voi mai simți așa ceva”, a mărturisit actorul, notează Daily Mail.

În ianuarie 2017, soția lui Duffy, Carlyn Rosser, a murit din cauza cancerului. Au fost căsătoriți mai bine de 40 de ani.

Dupa decesul ei, Patrick s-a dedicat cu entuziasm rolului său de bunic.

În momentul în care pandemia de coronavirus a ajuns în SUA, Duffy s-a înscris într-un grup mare de prieteni, online, în care se afla și Purl.

patrick duffy
Patrick Duffy, în 2020. Foto: Gregg DeGuire/Getty Images

Cei doi se cunoșteau de mult, dar nu mai păstraseră legătura în ultimii ani. Ulterior, după ce lumea a început să părăsească chatul respectiv, Patrick și Linda au continuat să vorbească.

Dedication Of The Kirk Douglas Theater
Linda Purl. Foto: Frederick M. Brown/Getty Images

„Sunt într-o relație incredibil de fericită”, a spus Duffy, vorbind despre noua sa iubită.

Când deplasarea a fost posibilă, starul din „Step By Step” a condus 20 de ore pentru a ajunge la Purl.

„Mi-am încărcat mașina, am condus 20 de ore și am apărut la ușa ei doar pentru a mă asigura că tot ce se întamplă cu noi este real”.

„Nu am crezut niciodată că voi mai simți așa”.

71st Annual Directors Guild Of America Awards - Arrivals
Patrick Duffy, la Annual Directors Guild Of America Awards, în 2019. Foto: Frazer Harrison/Getty Images

Moartea soției nu a fost singura tragedie din viața actorului.

În 18 noiembrie 1986, pe când se afla pe culmile succesului cu serialul Dallas, părinții săi au fost uciși de doi adolescenți în timpul unui jaf armat, în taverna lor din Boulder, Montana. Atacatorii au fost condamnați la 75 de ani de închisoare.

Duffy este cunoscut pentru rolul Bobby Ewing din Dallas, pe care între 1978 -1985 și 1986- 1991, 

Actorul a mai apărut în serialul Step By Step (1991–1998) și în The Bold And The Beautiful (2006 - 2011).

Apoi, în perioada 2012–2014, și-a reluat rolul Bobby în continuarea serialului Dallas.

Programul Zilei

luni21.04
marți22.04
miercuri23.04
joi24.04
vineri25.04
sâmbătă26.04
duminică27.04
07:20 Victoria si Abdul
09:05 Miraculos: Buburuza si Motan Noir - Filmul
10:40 Dungeons & Dragons: Fratia hotilor
12:50 Din nou indragostita
14:30 Dog. Un caine de legenda
16:05 Shazam! Furia zeilor
20:00 Gran Turismo
22:05 Maria
01:10 Citeste si arde
02:45 Vikingul
04:55 Kalinka
06:45 Benny si Joon
10:00 Maria
12:05 Alpha
13:35 Transformers: Exterminarea
16:10 Totul e iluminat
17:50 Ready Player One: Sa inceapa jocul
20:00 Dunkirk
21:40 Pe picior mare
23:30 Nu ma parasi
00:00 Magic Mike: Ultimul dans
01:50 Localnicii
03:20 A fost odata la... Hollywood
05:55 Teleportati in adolescenta
06:20 Recuperatorul 2
07:55 Dunkirk
09:35 Hot Pursuit: Urmarire periculoasa
11:00 inainte sa te cunosc
12:45 Cavalerul negru
15:10 Sa dansati bine!
17:05 Pantera roz 2
18:35 Dupa cum ti-e norocul
20:00 Furios si iute in viteza a 5-a
22:05 Equalizer 2
01:10 Recurs la razbunare
02:35 Julia
04:55 Zombieland: Runda dubla
07:30 Furios si iute in viteza a 5-a
09:35 Pantera roz 2
11:05 Mama vitrega
13:05 Adevarul si numai adevarul
14:45 RoboCop
16:35 Teoria haosului
18:00 Regele Arthur
20:00 Ea
22:00 Autostopistul
23:25 The Machine
01:45 Cartea mortilor: Posesie demonica
03:15 Piratii Rock-ului
05:25 Sechestrati in larg
06:30 RoboCop
08:20 Patsy & Loretta
09:45 Leii mor pentru miei
11:10 Regele Arthur
13:10 Absolut tot
14:40 Pasagerii
16:30 Daca as ramane
18:10 Crima din Orient Express
20:00 Meg 2: Confruntare in adancuri
21:50 Norocul prostului
23:35 Semn de viata
00:15 Bohemian Rhapsody
02:25 Identitate
03:50 Traind printre demoni
05:40 Care-i numarul tau?
07:05 Mai rau nu se poate
08:40 Familia Addams
10:00 Meg 2: Confruntare in adancuri
11:50 intalnire cu Joe Black
14:40 Omul-Paianjen: Departe de casa
16:40 Adevarata poveste a familiei Robertson
18:25 Un politist si jumatate
20:00 Ascensiunea lui Jupiter
22:00 Kingsman: Cercul de aur
00:40 Conspiratia
02:10 Prostutul
03:45 Datorie si onoare
05:20 Fratia lupilor
07:20 Kingsman: Cercul de aur
09:35 Gnomeo si Julieta 2: Sherlock Gnomes
11:00 Ascensiunea lui Jupiter
13:05 Pe taramul femeilor
14:40 Omu' de la Zoo
16:15 intalnire exploziva
18:00 Steve Jobs
20:00 Fratia hotilor 2: Pantera
22:15 Armageddon - Sfarsitul lumii?
01:00 Insidious: Usa rosie
04:10 8MM - Opt milimetri

Ultimele știri

Kristen Stewart și Dylan Meyer
Kristen Stewart s-a căsătorit cu iubita ei, Dylan Meyer, într-o ceremonie discretă în casa lor. Cine e soția actriței din Twilight

Kristen Stewart, cunoscută publicului larg din seria Twilight, a spus „Da” în fața altarului! Actrița în vârstă de 35 de ani s-a căsătorit...

Los Angeles Premiere Of Netflix's "Murder Mystery 2" - Arrivals
Jennifer Aniston face furori pe Instagram, cu silueta ei incredibilă, într-o rochie strânsă pe corp. „Cea mai frumoasă femeie”

Vârsta este doar un număr pentru Jennifer Aniston. Actrița de 56 de ani, într-o formă fizică incredibilă, a făcut furori pe rețelele...

Liam Hemsworth, Jennifer Lawrence și Josh Hutcherson/ Profimedia
Ce s-a întâmplat cu adevărat pe platourile filmelor „Jocurile Foamei”. Scena pe care Jennifer Lawrence o regretă și azi

Franciza „Jocurile Foamei”, inspirată de romanele lui Suzanne Collins, a cucerit lumea și a transformat-o pe Jennifer Lawrence într-un...

Partenerii noștri

Gemeni identici, experiment inedit. Ce s-a întâmplat când unul a ales suplimente alimentare vegane, iar celălalt unele pe bază de ingrediente animale
Gemeni identici, experiment inedit. Ce s-a întâmplat când unul a ales suplimente alimentare vegane, iar celălalt unele...

Gemeni identici, experiment inedit. Ce s-a întâmplat când unul a ales suplimente alimentare vegane...

Digi-World.tv
Când se alege noul Papă. Cine sunt cei șase cardinali care se află în topul favoriților
Când se alege noul Papă. Cine sunt cei șase cardinali care se află în topul favoriților

Când se alege noul Papă. Cine sunt cei șase cardinali care se află în topul favoriților

DigiFM.ro
Kristen Stewart și Dylan Meyer
Kristen Stewart s-a căsătorit cu iubita ei, Dylan...
Filmnow.ro
Los Angeles Premiere Of Netflix's "Murder Mystery 2" - Arrivals
Jennifer Aniston face furori pe Instagram, cu silueta...
Filmnow.ro
Liam Hemsworth, Jennifer Lawrence și Josh Hutcherson/ Profimedia
Ce s-a întâmplat cu adevărat pe platourile filmelor...
Filmnow.ro
lohan (5)
Lindsay Lohan, din nou în forță în lumina...
Filmnow.ro
Star Wars Celebration Japan Day 1
Ryan Gosling, eroul următorului episod din saga Star...
Filmnow.ro
Tom Cruise/ Profimedia
„Misiune imposibilă 8”: Cascadorie nebunească a lui...
Filmnow.ro
suri (17)
Suri Cruise împlinește 19 ani. Este leită părinții ei...
Filmnow.ro