Personajul Joker va avea propriul lui film! Ce castigator de Oscar il va juca pe cel mai indragit rival al lui Batman
La doi ani dupa lansarea “Suicide Squad”, unul dintre cele mai profitabile filme DC Comics, producatorii vor sa il aduca in prim-plan pe cel mai indragit rival al lui Batman, Joker. Warner Bros. au anuntat ca personajul va fi interpretat din nou de Jared Leto, potrivit DailyMail.com.
In ciuda zvonurilor ca Joaquin Phoenix va fi noul Joker, producatorii au insistat sa il aduca inapoi pe Jared Leto, care a interpretat rolul pentru prima oara in “Suicide Squad”. Pelicula va fi regizata de Todd Phillips, care a regizat si “Hangover”.
Noul film va dezvalui inceputurile personajului Joker si nu va face parte oficial din Universul DC, ceea ce inseamna ca rolul va putea fi jucat pe viitor si de alti actori. Nu a fost anuntata distributia completa si proiectul inca nu are un scenarist.
Leto e recunoscut pentru rolurile bizare pe care le joaca. Actorul a castigat un premiu Oscar pentru Cel Mai Bun Actor pentru “Dallas Buyers Club”, pelicula ce i-a adus primul Oscar si lui Matthew McConaughey.
Personajul Joker a fost interpretat de mai multi actori de-a lungul timpului, printre care Heath Ledger si Jack Nicholson. Leto trebuie sa se pregateasca intens pentru reluarea personajului Joker, mai ales datorita criticilor primite pentru interpretarea rolului in “Suicide Squad”.