salma hayek Salma Hayek. Getty Images

Povestea frumoasei Salma Hayek. Și-a dorit să ajungă gimnastă, dar a devenit superstar la Hollywood. A fost exmatriculată pentru farsele pe care le făcea la școală și e expertă în Sudoku

Salma Hayek, actriţă, regizoare şi producătoare de film, s-a născut la 2 septembrie 1966 şi a crescut în Coatzacoalcos, Veracruz, Mexic. Provine dintr-o familie bogată. Părinţii ei - tatăl de origine libaneză, mama de origine spaniolă - au vrut ca fiica lor să fie bine educată şi au trimis-o la un internat al şcolii din Louisiana, pe când ea avea 12 ani. După ce a terminat liceul, Salma Hayek a ajuns la Houston, să locuiască împreună cu mătuşa ei până la vârsta de 17 ani, conform imdb.com, notează Agerpres.

În 1991, a plecat din Mexic la Los Angeles, unde 18 luni a luat lecţii de limba engleză

A devenit studentă la un colegiu din Mexico City, cu specializare în relaţii internaţionale, dar a renunțat pentru a deveni actriţă. A început să facă teatru, unde a fost remarcată şi a fost solicitată să joace într-o serie intitulată ''Un nuevo Amanecer''.

Salma Hayek a fost considerată o stea în Mexic pentru rolul Teresa dintr-o telenovelă cu acelaşi nume. În 1991, s-a mutat la Los Angeles, unde 18 luni a luat lecţii de limba engleză, în timp ce şi-a exersat aptitudinile actoriceşti cu profesoara de dramă Stella Adler.

Salma Hayek dezvăluie numele regizorului său preferat. Este vorba despre una dintre cele mai frumoase actrițe: „Un geniu. Am fost complet uluită de mintea ei”

Primul rol important al Salmei Hayek a fost în ''Desperado'' (1995), alături de Antonio Banderas

Primul rol important al Salmei Hayek a fost în ''Desperado'' (1995), alături de Antonio Banderas. În 1996, Salma Hayek a apărut în filmul lui Robert Rodriguez ''From Dusk Till Dawn'', unde a jucat alături de nume mari precum George Clooney şi Quentin Tarantino, iar în 1997 a jucat alături de Matthew Perry, în comedia romantică, ''Fools Rush In''. În acelaşi an, Hayek a încântat publicul cu rolul Esmeralda din ''Hunchback''.

Apariţiile Salmey Hayek în filme au continuat cu un rol de dansatoare distribuitoare de cocaina în ''54'', apoi a jucat alături de Jordana Brewster şi Elijah Wood în ''The Faculty'' (regia Robert Rodriguez), alături de Matt Damon şi Ben Affleck în ''Dogma dun'' (1999) şi alături de Kevin Kline şi Will Smith în ''Wild Wild West''.

În anul 2000, Salma Hayek a filmat pentru ''Timecode'', ''Chain of Fools'' şi a avut o apariţie scurtă în filmul ''Traffic''. După un rol în ''Hotel'' din 2001, a jucat în ''In the Time of the Butterflies''.

Salma Hayek dezvăluie că îi era frică să filmeze scene intime cu Antonio Banderas: Începeam să plâng

Salma Hayek și Antonio Banderas in Desperado
Salma Hayek și Antonio Banderas in Desperado

 

„Frida”, filmul care i-a adus nominalizări la cele mai importante premii

Filmul biografic despre Frida Kahlo a fost lansat în anul 2002, având-o pe Salma în rolul principal. Hayek l-a şi coprodus. Rolul său a fost răsplătit cu nominalizări pentru Cea mai bună actriţă la Oscaruri, premiile Bafta şi Globurile de Aur.

A primit trofeele pentru Cea mai bună actriţă de la Fundaţia Imagen Awards şi Camera de Aur (Best International Actress).

În 2003, Salma Hayek a apărut în filmul lui Rodriguez, ''Spy Kids 3-D: Game Over'', precum şi în continuarea filmului ''Desperado'' - ''Once Upon a Time in Mexico''.

Anul 2004 a adus apariţia actriţei în filmele ''After the Sunset'', filmul animat ''Sian Ka'an'' (pentru care a împrumutat vocea ei), ''Paint'', precum şi ''Legea lui Murphy'' . A jucat apoi în 2005, în ''Ask the Dust'' cu Colin Farrell şi Val Kilmer.

Salma Hayek a început să lucreze şi în televiziune, devenind, în 2006, producătorul executiv al filmului ''Ugly Betty'', câştigător al Globului de Aur.

FRIDA
Salma Hayek în rolul Frida Kahlo. Profimedia

Penelope Cruz este una dintre cele mai bune prietene ale actriței Salma Hayek

2006 a marcat, de asemenea, anul în care a apărut în filmul ''Bandidas'', cu prietena ei Penelope Cruz.

Prietenia există și la Hollywood! Penelope Cruz, despre cum Salma Hayek a ajutat-o la începutul carierei: "Nu ne cunoșteam față în față, dar m-a luat în casa ei"

Din bogata filmografie a actriţei mai fac parte: ''Mi Vida Loca'', ''Roadracers'', ''El Callejón de los Milagros'', ''Fair Game'', ''Four Rooms'', ''Follow Me Home'', ''Fled'', ''Breaking Up'', ''Sistole Diastole'', ''The Velocity of Gary'', ''La Gran Vida'', ''V-Day: Until the Violence Stops'', ''After the Sunset'', ''Lonely Hearts'', ''Across the Universe''.

În 2009 a apărut în filmul ''Cirque du Freak: The Vampire's Assistant'', iar un an mai târziu în ''Grown Ups''.

2011 a fost un an cu mai multe apariţii de succes în ''Puss in Boots'', ''Americano'' (nominalizare la San Sebastián International Film Festival Award pentru Cea mai bună actriţă), ''La chispa de la vida'' (nominalizare la Goya Award pentru Cea mai bună actriţă).

2012 i-a adus Salmei Hayek roluri în ''The Pirates! In an Adventure with Scientists!'', ''Savages'' şi ''Here Comes the Boom''. Un an mai târziu, a apărut în 'Grown Ups 2'', iar în 2014 în ''Muppets Most Wanted''. În 2015, apariţiile Salmei Hayek au fost în filmele ''Everly'', ''How to Make Love Like an Englishman'' şi ''Septembers of Shiraz''. În 2016 a jucat în filmul '' Sausage Party''. Au urmat peliculele "Beatriz at Dinner" şi "The Hitman's Bodyguard" - ambele în 2017, thriller-ul "The Hummingbird Project" în 2018, comedia "Like a Boss" în 2020, notează www.biography.com.

Entertainment: 92nd Academy Awards
Salma Hayek, Penelope Cruz. Profimedia

Salma Hayek a primit o stea pe bulevardul Walk of Fame de la Hollywood în 2021

Anul trecut, Salma Hayek a primit o stea pe bulevardul Walk of Fame de la Hollywood. Este considerată la Hollywood una dintre cele mai importante vedete latino.

Setarile tale privind cookie-urile nu permit afisarea continutul din aceasta sectiune. Poti actualiza setarile modulelor coookie direct din browser sau de aici – e nevoie sa accepti cookie-urile social media

Anul 2021 a fost deosebit de prolific pentru actriţă. Ea a făcut parte din spectaculoasa distribuţie a filmului Marvel "Eternals", alături de Angelina Jolie, Gemma Chan, Kit Harington, Richard Madden, Kumail Nanjiani şi Brian Tyree Henry.

A apărut apoi în "House of Gucci", în regia lui Ridley Scott, unde actriţa mexicană a împărțit distribuţia cu vedete ca Lady Gaga, Adam Driver, Al Pacino, Jared Leto şi Jeremy Irons.

Fanii au putut-o urmări și în "Bliss", un amestec de dramă şi science-fiction, cu Owen Wilson în rolul principal; şi în comedia de acţiune "Hitman's Wife's Bodyguard", unde i-a avut ca parteneri pe Ryan Reynolds şi Samuel L. Jackson.

NO TABLOID - Exclusif - No web - No blog - François-Henri Pinaul
François-Henri Pinault, Salma Hayek. Profimedia

Salma Hayek este căsătorită cu unul dintre cei mai bogați oameni din lume

Salma se mândrește cu o carieră de succes, dar și cu o căsnicie fericită, fiind căsătorită de 13 ani cu François-Henri Pinault.

Salma Hayek a dezvăluit în cadrul emisiunii ”Red Table Talk” secretul mariajului ei care este, fără îndoială, bunătatea.

„Atunci când avem un conflict, ne concentrăm să rezolvăm problema, nu să dăm vina unul pe celălalt. Nu ne spunem 'ar fi trebuit să faci asta ori asta'. Nu. Toată energia merge spre 'cum rezolvăm asta?'”, a mărturisit ea.

„Niciodată nu ne spunem lucruri urâte unul ceilulalt. Fără resentimente.”, a continuat ea.

Salma Hayek și François-Henri Pinault s-au căsătorit de Valentine's Day, în 2009, în Paris și sunt părinții unei fete, pe nume Valentina. Pinault are, de asemenea, trei copii din relațiile anterioare.

'House of Gucci' film premiere, New York, USA - 16 Nov 2021
Salma Hayek a ales o rochie decoltată pentru premiera din New York a filmului House of Gucci. / Foto: Profimedia

6 lucruri pe care probabil nu le știai despre Salma Hayek

  • În copilărie și-a dorit să devină gimnastă. După câteva luni, tatăl ei a decis să o retragă de la sala de antrenamente din Mexico City.

„Am fost acolo două luni, eram atât de concentrată și atât de bună”, a spus ea, potrivit Insider. „La acea vârstă, am fost recrutată pentru echipa olimpică. Totuși, asta însemna să fiu într-un internat, șase ore pe zi de gimnastică, plus studii, departe de familie, iar tatăl meu a spus nu”. „Visul meu olimpic a murit acolo”, a adăugat Hayek.

  • La 12 ani a fost exmatriculată de la școala catolică din cauza farselor pe care făcea colegilor și nu numai.
  • Mare iubitoare de animale, a primit de la soțul ei, Francois-Henri Pinault, o bufniță salvată de la moarte.
  • Talentul ei ascuns: este foarte pricepută la Sudoku
  • „Fabrica de ciocolată” a fost filmul care a inspirat-o să devină actriță.
  • People a trecut-o pe lista celor mai frumoși oameni din lume în 1996, 2003 și 2008, iar FHM a inclus-o pe lista 100 Sexiest Women in the World în 2005 și 2006. În 2007, în urma unui sondaj E-Poll Market Research, a fost votată „cea mai sexy celebritate” dintr-un grup de 3000 de vedete.

Programul Zilei

luni21.04
marți22.04
miercuri23.04
joi24.04
vineri25.04
sâmbătă26.04
duminică27.04
07:20 Victoria si Abdul
09:05 Miraculos: Buburuza si Motan Noir - Filmul
10:40 Dungeons & Dragons: Fratia hotilor
12:50 Din nou indragostita
14:30 Dog. Un caine de legenda
16:05 Shazam! Furia zeilor
20:00 Gran Turismo
22:05 Maria
01:10 Citeste si arde
02:45 Vikingul
04:55 Kalinka
06:45 Benny si Joon
10:00 Maria
12:05 Alpha
13:35 Transformers: Exterminarea
16:10 Totul e iluminat
17:50 Ready Player One: Sa inceapa jocul
20:00 Dunkirk
21:40 Pe picior mare
23:30 Nu ma parasi
00:00 Magic Mike: Ultimul dans
01:50 Localnicii
03:20 A fost odata la... Hollywood
05:55 Teleportati in adolescenta
06:20 Recuperatorul 2
07:55 Dunkirk
09:35 Hot Pursuit: Urmarire periculoasa
11:00 inainte sa te cunosc
12:45 Cavalerul negru
15:10 Sa dansati bine!
17:05 Pantera roz 2
18:35 Dupa cum ti-e norocul
20:00 Furios si iute in viteza a 5-a
22:05 Equalizer 2
01:10 Recurs la razbunare
02:35 Julia
04:55 Zombieland: Runda dubla
07:30 Furios si iute in viteza a 5-a
09:35 Pantera roz 2
11:05 Mama vitrega
13:05 Adevarul si numai adevarul
14:45 RoboCop
16:35 Teoria haosului
18:00 Regele Arthur
20:00 Ea
22:00 Autostopistul
23:25 The Machine
01:45 Cartea mortilor: Posesie demonica
03:15 Piratii Rock-ului
05:25 Sechestrati in larg
06:30 RoboCop
08:20 Patsy & Loretta
09:45 Leii mor pentru miei
11:10 Regele Arthur
13:10 Absolut tot
14:40 Pasagerii
16:30 Daca as ramane
18:10 Crima din Orient Express
20:00 Meg 2: Confruntare in adancuri
21:50 Norocul prostului
23:35 Semn de viata
00:15 Bohemian Rhapsody
02:25 Identitate
03:50 Traind printre demoni
05:40 Care-i numarul tau?
07:05 Mai rau nu se poate
08:40 Familia Addams
10:00 Meg 2: Confruntare in adancuri
11:50 intalnire cu Joe Black
14:40 Omul-Paianjen: Departe de casa
16:40 Adevarata poveste a familiei Robertson
18:25 Un politist si jumatate
20:00 Ascensiunea lui Jupiter
22:00 Kingsman: Cercul de aur
00:40 Conspiratia
02:10 Prostutul
03:45 Datorie si onoare
05:20 Fratia lupilor
07:20 Kingsman: Cercul de aur
09:35 Gnomeo si Julieta 2: Sherlock Gnomes
11:00 Ascensiunea lui Jupiter
13:05 Pe taramul femeilor
14:40 Omu' de la Zoo
16:15 intalnire exploziva
18:00 Steve Jobs
20:00 Fratia hotilor 2: Pantera
22:15 Armageddon - Sfarsitul lumii?
01:00 Insidious: Usa rosie
04:10 8MM - Opt milimetri

Ultimele știri

Kristen Stewart și Dylan Meyer
Kristen Stewart s-a căsătorit cu iubita ei, Dylan Meyer, într-o ceremonie discretă în casa lor. Cine e soția actriței din Twilight

Kristen Stewart, cunoscută publicului larg din seria Twilight, a spus „Da” în fața altarului! Actrița în vârstă de 35 de ani s-a căsătorit...

Los Angeles Premiere Of Netflix's "Murder Mystery 2" - Arrivals
Jennifer Aniston face furori pe Instagram, cu silueta ei incredibilă, într-o rochie strânsă pe corp. „Cea mai frumoasă femeie”

Vârsta este doar un număr pentru Jennifer Aniston. Actrița de 56 de ani, într-o formă fizică incredibilă, a făcut furori pe rețelele...

Liam Hemsworth, Jennifer Lawrence și Josh Hutcherson/ Profimedia
Ce s-a întâmplat cu adevărat pe platourile filmelor „Jocurile Foamei”. Scena pe care Jennifer Lawrence o regretă și azi

Franciza „Jocurile Foamei”, inspirată de romanele lui Suzanne Collins, a cucerit lumea și a transformat-o pe Jennifer Lawrence într-un...

Partenerii noștri

Sofía Vergara, apariție incendiară în bikini la piscină. Actrița în vârstă de 52 de ani e pregătită pentru vară
Sofía Vergara, apariție incendiară în bikini la piscină. Actrița în vârstă de 52 de ani e pregătită pentru vară

Sofía Vergara, apariție incendiară în bikini la piscină. Actrița în vârstă de 52 de ani e pregătită...

Utv.ro
Kristen Stewart și Dylan Meyer
Kristen Stewart s-a căsătorit cu iubita ei, Dylan...
Filmnow.ro
Los Angeles Premiere Of Netflix's "Murder Mystery 2" - Arrivals
Jennifer Aniston face furori pe Instagram, cu silueta...
Filmnow.ro
Liam Hemsworth, Jennifer Lawrence și Josh Hutcherson/ Profimedia
Ce s-a întâmplat cu adevărat pe platourile filmelor...
Filmnow.ro
lohan (5)
Lindsay Lohan, din nou în forță în lumina...
Filmnow.ro
Star Wars Celebration Japan Day 1
Ryan Gosling, eroul următorului episod din saga Star...
Filmnow.ro
Tom Cruise/ Profimedia
„Misiune imposibilă 8”: Cascadorie nebunească a lui...
Filmnow.ro
suri (17)
Suri Cruise împlinește 19 ani. Este leită părinții ei...
Filmnow.ro
RnB / COLLEXTION CHRISTOPHEL
Ce face și cum arată acum Robert Powell, actorul din...
Filmnow.ro