cameron diaz (4) Cameron Diaz. Getty Images

Povestea lui Cameron Diaz: cum a ajuns una dintre cele mai bogate actrițe din toate timpurile. De la copilăria deloc privilegiată, la școala cu Snoop Dog și filmul care i-a schimbat viața

Cameron Diaz a împlinit 50 de ani. Actrița americană s-a născut la 30 august 1972, la San Diego, California, SUA. Anul acesta, starul din „Masca” le-a făcut fanilor o surpriză uriașă. A anunțat că revine la Hollywood, după opt ani în care nu a mai apărut în niciun film.

Cameron Diaz: Familia mea strângea cutii din aluminiu pentru a le recicla și a face câțiva bani în plus

Diaz a crescut în Long Beach și a urmat Școala Elementară Los Cerritos, apoi Liceul Politehnic Long Beach, unde a fost colegă cu Snoop Dogg.

Despre copilăria sa, Cameron declara: „Am avut părinți minunați. Nu am fost privilegiați, dimpotrivă. Familia mea strângea cutii din aluminiu pentru a le recicla și a face câțiva bani în plus, pentru că 20 de dolari însemnau ceva pentru noi. Dar am fost foarte fericiți.”

The Invisible Circus, Invisible Circus, The
The Invisible Circus. Cameron Diaz. Profimedia

Fotomodel la 16 ani

Şi-a început cariera de fotomodel la vârsta de 16 ani, când a prezentat inclusiv pentru firme mari din industria de profil, precum Calvin Klein sau Levi's.

Potrivit www.cameron-diaz.org, în iulie 1990 a apărut pe coperta revistei "Seventeen", dedicate adolescenţilor americani, pentru ca în 1991 să fie protagonista unui clip publicitar, filmat şi difuzat în Australia. Această din urmă experienţă avea să-i trezească tinerei Cameron Diaz gustul pentru cinematografie, notează Agerpres.

profimedia-0137075612
CAMERON DIAZ. Profimedia

„Masca”, filmul care a transformat-o pe Cameron Diaz nu doar într-o promiţătoare actriţă, ci chiar într-un sex simbol

La 21 de ani a dat o probă pentru un rol secundar, chiar dacă nu avea niciun fel de experienţă în domeniu. Filmul respectiv se numea "Masca", iar Cameron Diaz a fost atât de convingătoare, încât i-a convins pe producători că merită un rol mult mai important, alături de starul Jim Carrey. "Masca" (1994), cu Cameron Diaz în rolul Tinei Carlyle, a avut un succes notabil, urcând în topul primelor zece filme din acel an cu cele mai mari încasări şi transformând-o pe actriţa blondă nu doar într-o promiţătoare actriţă, ci chiar într-un sex simbol.

S-a remarcat apoi în comedia romantică ''My Best Friend's Wedding'', în 1997, cu rolul Kimmy Wallace, pentru care a primit un premiul ALMA (American Latino Media Arts Award).

Jim Carrey și Cameron Diaz
Jim Carrey și Cameron Diaz, în The Mask (1994) / Foto: Profimedia

Mary Jensen din „There's Something About Mary”, poate cel mai cunoscut rol al frumoasei Cameron Diaz

Unul dintre cele mai cunoscute şi apreciate roluri ale sale a fost Mary Jensen din ''There's Something About Mary'', comedia romantică din 1998. Prestaţia sa i-a adus premiul Comediei Americane pentru Cea mai bună actriţă de film; premiul Criticilor din New York pentru Cea mai bună actriţă; premiul MTV Movie pentru Cea mai bună actriţă, alături de o nominalizare la Globurile de Aur pentru Cea mai bună actriţă.

Filmul care i-a adus 8 nominalizări la Globurile de Aur şi un Premiu BAFTA

Pentru ''Being John Malkovich'', din 1999, a obţinut nu mai puţin de opt nominalizări la Globurile de Aur şi a câştigat un Premiu BAFTA. Următorul premiu în cariera sa avea să vină un an mai târziu, când a fost distinsă, cu Premiul ALMA pentru ''Any Given Sunday''.

S-a remarcat şi în pelicula ''Charlie's Angels'', obţinând un Premiu Saturn în 2000 pentru Cea mai bună actriţă în rol secundar şi un Premiu MTV Movie, în 2001.

În 2001, Societatea Criticilor de Film din Boston a considerat-o Cea mai bună actriţă în rol secundar, distincţie oferită şi de Criticii de Film din Chicago pentru rolul Julie Gianni din ''Vanilla Sky''.

Cameron Diaz a împrumutat vocea sa personajului Fiona din seria de animaţie ''Shrek'' (2001-2010), conform www.cameron-diaz.org.

În 2011, a câştigat încă două premii, respectiv Teen Choice şi CinemaCon, pentru prestaţia sa din ''Bad Teacher''. Filmul fiind bine primit de public, postul de televiziune CBS a produs un mini-serial de comedie cu acelaşi titlu, difuzat în perioada aprilie-iulie 2014, producătoare fiind chiar Cameron Diaz.

Setarile tale privind cookie-urile nu permit afisarea continutul din aceasta sectiune. Poti actualiza setarile modulelor coookie direct din browser sau de aici – e nevoie sa accepti cookie-urile social media

Din filmografia sa mai fac parte titlurile: ''The Last Supper'' (1995), ''She's the One'' (1996), ''Fear and Loathing in Las Vegas'' (1998), ''The Invisible Circus'' (2002), ''Gangs of New York'' (2002), ''The Box'' (2009), ''The Green Hornet'' (2011), ''What to Expect When You're Expecting'' (2012), ''The Counselor'' (2013), ''Sex Tape'' (2014) şi ''Annie'' (2014).

Cameron Diaz: 4637 $ pentru fiecare cuvânt rostit într-un film
Cameron Diaz

Cameron Diaz, în topul celor mai sexy, frumoase și bogate staruri de cinema

În 1995, revista "Empire" a inclus-o pe locul 13 în topul 100 al celor mai sexy staruri de cinema, iar în 1998, revista "People" a considerat-o una din cele mai frumoase 50 persoane din lume, conform imdb.com.

Rolurile pe care le-a jucat au transformat-o într-una dintre cele mai bogate actrițe din lume. 

Începând cu 2018, încasările de box office ale filmelor lui Diaz la nivel mondial însumau peste 7 miliarde de dolari, iar în SUA, peste 3 miliarde de dolari, devenind a cincea actriță cu cele mai mari încasări la box office în State, din toate timpurile.
 
Potrivit The Hollywood Reporter, ea a câștigat uriașa sumă de 42 de milioane de dolari cu rolul Elizabeth Halsey în comedia din 2011 „Bad Teacher”. Diaz a fost plătită cu un salariu de 1 milion de dolari, dar când a semnat contractul s-a asigurat că va primi și procente din profiturile filmului. Afacerea s-a dovedit a fi una inteligentă, deoarece pelicula a obținut peste 200 de milioane de dolari la box office.
 

În 2018, Cameron Diaz, a anunţat că „se retrage din actorie”

În ianuarie 2015, s-a căsătorit cu muzicianul Benji Madden. În 2018, Cameron Diaz, a anunţat că "se retrage din actorie", pentru a se concentra pe viaţa sa privată, alături de soţul ei.

*EXCLUSIVE* Cameron Diaz and Benji Madden have a date night dinner at Urth Caffe in Beverly Hills
Cameron Diaz, Benji Madden, cină la Urth Caffe în Beverly Hills. Profimedia

Cameron Diaz dezvăluie de ce a renunțat la actorie: "Mi-am dorit foarte mult să-mi gestionez viața singură"

Setarile tale privind cookie-urile nu permit afisarea continutul din aceasta sectiune. Poti actualiza setarile modulelor coookie direct din browser sau de aici – e nevoie sa accepti cookie-urile social media

Cameron Diaz şi soţul ei au devenit părinți în 2020

În 2020, Cameron Diaz şi soţul acesteia, au anunţat că au devenit părinţii unei fetiţe, care a primit numele de Raddix, informa CBSNews.com.

"La mulţi ani din partea familiei Madden! Suntem atât de fericiţi şi recunoscători să începem această nouă decadă cu anunţul naşterii fiicei noastre, Raddix Madden", scria actriţa pe Instagram. "Ne-a cucerit imediat inimile şi ne-a completat familia", a adăugat Diaz în mesajul postat pe reţeaua de socializare.

Deși Diaz nu a mai făcut actorie de opt ani, ea a fost ocupată cu diverse alte activități și businessuri. A scris "The Body Book: Feed, Move, Understand and Love Your Amazing Body" în 2013 și "The Longevity Book: The Science of Aging, the Biology of Strength, and the Privilege of Time" în iunie 2016.

A investit în startup-uri biotehnologice, cum ar fi Sănătatea semințelor și Acupunctura modernă. Iar cea mai recentă aventură a lui Diaz a fost lansarea propriului său brand de vin organic în 2020, numit Avaline, împreună cu prietena sa, Katherine Power.

Kevin Hart’s new talk show ‘Hart To Heart’ featuring guests Jimmy Kimmel and Cameron Diaz on Peacock
Cameron Diaz, la ‘Hart To Heart’, în 2021. Profimedia

În 2022, Jamie Foxx o convinge să revină la Hollywood

Cameron Diaz revine în atenţia publicului, după ce anunţase în urmă cu câţiva ani că se retrage din lumea filmului, pentru a juca într-o nouă peliculă, intitulată "Back in Action", alături de Jamie Foxx, informa BBC, la 30 iunie 2022.

Actorul şi muzicianul american a făcut anunţul într-o postare pe reţelele sociale, publicând o convorbire telefonică între el şi Diaz. Această întoarcere în lumea filmului vine pentru actriţă la opt ani după ce cei doi au apărut împreună în ultima producţie în care a jucat vedeta - un remake din 2014 al peliculei "Annie", în care Diaz o interpretează pe Miss Hannigan. Actriţa a declarat că este în acelaşi timp "neliniştită" şi "entuziasmată" de revenire, mai preciza BBC.

 

Programul Zilei

luni21.04
marți22.04
miercuri23.04
joi24.04
vineri25.04
sâmbătă26.04
duminică27.04
07:20 Victoria si Abdul
09:05 Miraculos: Buburuza si Motan Noir - Filmul
10:40 Dungeons & Dragons: Fratia hotilor
12:50 Din nou indragostita
14:30 Dog. Un caine de legenda
16:05 Shazam! Furia zeilor
20:00 Gran Turismo
22:05 Maria
01:10 Citeste si arde
02:45 Vikingul
04:55 Kalinka
06:45 Benny si Joon
10:00 Maria
12:05 Alpha
13:35 Transformers: Exterminarea
16:10 Totul e iluminat
17:50 Ready Player One: Sa inceapa jocul
20:00 Dunkirk
21:40 Pe picior mare
23:30 Nu ma parasi
00:00 Magic Mike: Ultimul dans
01:50 Localnicii
03:20 A fost odata la... Hollywood
05:55 Teleportati in adolescenta
06:20 Recuperatorul 2
07:55 Dunkirk
09:35 Hot Pursuit: Urmarire periculoasa
11:00 inainte sa te cunosc
12:45 Cavalerul negru
15:10 Sa dansati bine!
17:05 Pantera roz 2
18:35 Dupa cum ti-e norocul
20:00 Furios si iute in viteza a 5-a
22:05 Equalizer 2
01:10 Recurs la razbunare
02:35 Julia
04:55 Zombieland: Runda dubla
07:30 Furios si iute in viteza a 5-a
09:35 Pantera roz 2
11:05 Mama vitrega
13:05 Adevarul si numai adevarul
14:45 RoboCop
16:35 Teoria haosului
18:00 Regele Arthur
20:00 Ea
22:00 Autostopistul
23:25 The Machine
01:45 Cartea mortilor: Posesie demonica
03:15 Piratii Rock-ului
05:25 Sechestrati in larg
06:30 RoboCop
08:20 Patsy & Loretta
09:45 Leii mor pentru miei
11:10 Regele Arthur
13:10 Absolut tot
14:40 Pasagerii
16:30 Daca as ramane
18:10 Crima din Orient Express
20:00 Meg 2: Confruntare in adancuri
21:50 Norocul prostului
23:35 Semn de viata
00:15 Bohemian Rhapsody
02:25 Identitate
03:50 Traind printre demoni
05:40 Care-i numarul tau?
07:05 Mai rau nu se poate
08:40 Familia Addams
10:00 Meg 2: Confruntare in adancuri
11:50 intalnire cu Joe Black
14:40 Omul-Paianjen: Departe de casa
16:40 Adevarata poveste a familiei Robertson
18:25 Un politist si jumatate
20:00 Ascensiunea lui Jupiter
22:00 Kingsman: Cercul de aur
00:40 Conspiratia
02:10 Prostutul
03:45 Datorie si onoare
05:20 Fratia lupilor
07:20 Kingsman: Cercul de aur
09:35 Gnomeo si Julieta 2: Sherlock Gnomes
11:00 Ascensiunea lui Jupiter
13:05 Pe taramul femeilor
14:40 Omu' de la Zoo
16:15 intalnire exploziva
18:00 Steve Jobs
20:00 Fratia hotilor 2: Pantera
22:15 Armageddon - Sfarsitul lumii?
01:00 Insidious: Usa rosie
04:10 8MM - Opt milimetri

Ultimele știri

Los Angeles Premiere Of Netflix's "Murder Mystery 2" - Arrivals
Jennifer Aniston face furori pe Instagram, cu silueta ei incredibilă, într-o rochie strânsă pe corp. „Cea mai frumoasă femeie”

Vârsta este doar un număr pentru Jennifer Aniston. Actrița de 56 de ani, într-o formă fizică incredibilă, a făcut furori pe rețelele...

Liam Hemsworth, Jennifer Lawrence și Josh Hutcherson/ Profimedia
Ce s-a întâmplat cu adevărat pe platourile filmelor „Jocurile Foamei”. Scena pe care Jennifer Lawrence o regretă și azi

Franciza „Jocurile Foamei”, inspirată de romanele lui Suzanne Collins, a cucerit lumea și a transformat-o pe Jennifer Lawrence într-un...

lohan (5)
Lindsay Lohan, din nou în forță în lumina reflectoarelor, de data aceasta mai strălucitoare ca oricând. „Ce revenire!”

Lindsay Lohan și-a uimit fanii cu „strălucirea” pe care a afișat-o în ultimele luni, după o revenire senzațională la Hollywood. Actrița...

Partenerii noștri

Los Angeles Premiere Of Netflix's "Murder Mystery 2" - Arrivals
Jennifer Aniston face furori pe Instagram, cu silueta...
Filmnow.ro
Liam Hemsworth, Jennifer Lawrence și Josh Hutcherson/ Profimedia
Ce s-a întâmplat cu adevărat pe platourile filmelor...
Filmnow.ro
lohan (5)
Lindsay Lohan, din nou în forță în lumina...
Filmnow.ro
Star Wars Celebration Japan Day 1
Ryan Gosling, eroul următorului episod din saga Star...
Filmnow.ro
Tom Cruise/ Profimedia
„Misiune imposibilă 8”: Cascadorie nebunească a lui...
Filmnow.ro
suri (17)
Suri Cruise împlinește 19 ani. Este leită părinții ei...
Filmnow.ro
RnB / COLLEXTION CHRISTOPHEL
Ce face și cum arată acum Robert Powell, actorul din...
Filmnow.ro
familie danny devito (3)
Danny DeVito, mândru că toți cei trei copii ai săi...
Filmnow.ro
31st Annual Screen Actors Guild Awards - Arrivals
Gillian Anderson recunoaște că „a încetat să-i mai...
Filmnow.ro