sean baker (3) Sean Baker pleacă acasă cu 4 Oscaruri , grație succesului ("Anora"). Gala Oscar 2025. Profimedia

Povestea lui Sean Baker, regizorul prin intermediul căruia cinematografia independentă a fost încoronată la Oscaruri

Sean Baker, o personalitate emblematică a cinematografiei independente americane, care aduce în scenă personaje marginale, a cucerit duminică seară Hollywoodul, câştigând premiul Oscar pentru cea mai bună regie cu thrillerul său exploziv "Anora".

Acest lungmetraj spune povestea tinerei Ani, o dansatoare de striptease din New York, şi a tânărului fiu al unui oligarh rus, Vanya, care se căsătoresc dintr-un capriciu în Las Vegas, stârnind furia rudelor celui din urmă. Filmul ia o turnură comică atunci când un trio de mafioţi debarcă în casa tinerilor căsătoriţi, cerându-le impetuos să îşi anuleze căsătoria.

Primindu-şi trofeul duminică seară, regizorul american i-a adus o adevărată odă industriei cinematografice: "Suntem cu toţii aici în această seară şi urmărim ceremonia pentru că iubim filmele. Şi unde ne îndrăgostim de filme? La cinema. A privi un film alături de public este o experienţă care se trăieşte împreună, care ne permite să plângem împreună, să strigăm, să luptăm împreună şi, poate, chiar să rămânem aşezaţi pe scaune pentru un lung moment împreună".

Prin intermediul lui Sean Baker, cinematografia independentă a fost încoronată la Oscaruri.

Această peliculă a câştigat totodată premiile Oscar pentru cel mai bun film, cea mai bună actriţă în rol principal (Mikey Madison), cel mai bun scenariu original şi cel mai bun montaj.

Sean Baker i-a devansat la categoria "cea mai bună regie" pe Brady Corbet ("The Brutalist"), James Mangold ("A Complete Unknown"), Jacques Audiard ("Emilia Perez") şi Coralie Fargeat ("The Substance").

Cine este Sean Baker, cinestul care a câștigat Oscarul pentru cel mai bun regizor

Oscarul pentru regie reprezintă o consacrare pentru cineastul independent în vârstă de 54 de ani, care a apărut relativ târziu pe firmamentul celei de-a şaptea arte şi care trecut prin multe greutăţi înainte să devină cunoscut.

Singura lui "întâlnire" cu Academia de film americană înainte de gala din acest an datează din 2018, când Willem Dafoe, unul dintre puţinii actori celebri prezenţi în filmografia regizorului american, a fost nominalizat pentru rolul său din "The Florida Project".

Această distanţă relativă faţă de cea mai mare scenă hollywoodiană a fost explicată pentru AFP de Sean Baker, care a precizat că publicului american i s-a spus de multe ori "să meargă la cinema doar pentru (a vedea) marile superproducţii, pentru că orice altceva poate fi găsit pe Netflix".

Cu "Anora", care a câştigat trofeul Palme d'Or la Cannes în mai 2024, Sean Baker a ajuns în sfârşit la publicul larg. Este de departe cel mai mare succes comercial al său.

Lungmetrajul "Anora" a câştigat, de asemenea, premiul cel mare din partea Sindicatului Regizorilor Americani (Directors Guild of America - DGA). La primirea premiului, Sean Baker a mărturisit că simţea mai mult ca niciodată "sindromul impostorului".

Născut pe 26 februarie 1971, Sean Baker a fost iniţiat în universul cinematografelor de mama lui, care era profesoară. Totul a început la vârsta de şase ani, când l-a văzut pe Boris Karloff jucând personajul Frankenstein.

A ajuns să studieze artele cinematografice la Universitatea din New York şi a realizat apoi primul său film, "Four Letter Words". Însă a căzut în tot felul de excese şi a devenit dependent de heroină.

Recuperat după acea dependenţă, Sean Baker s-a agăţat de pasiunea sa, străduindu-se împotriva tuturor obstacolelor să facă filme.

Casting pe Instagram

Paradoxal, acest admirator al lui John Cassavetes, Ken Loach şi Mike Leigh s-a făcut cunoscut cu un film realizat în întregime cu ajutorul unui iPhone, "Tangerine", lansat în 2015.

Acel veritabil OZN cinematografic, care a primit recenzii foarte bune la festivalurile de film Sundance şi Deauville, spunea povestea a două prostituate transgender într-o zi nebunească petrecută în Los Angeles.

În 2017, filmul său "The Florida Project" a prezentat povestea unei fetiţe care locuia într-un motel mizerabil de la periferia parcului de distracţii Disney World, cu o mamă practicantă de striptease şi care încerca să se descurce în viaţă.

Reţeta lui Sean Baker se bazează, de asemenea, pe castingurile sale neobişnuite, pe care cineastul le realizează în afara sistemului cu vedete, preferând să aleagă persoane de pe Instagram sau chiar din supermarketuri.

Pentru starul porno din "Red Rocket" (2021), el a recrutat un actor care nu s-ar fi aşteptat niciodată să păşească pe scena Festivalului de la Cannes: Simon Rex, cunoscut după ce a jucat în trei filme din franciza "Scary Movie". Sean Baker i-a oferit o probă care a durat doar cinci minute la telefon.

sean baker (2)
Sean Baker primește Oscarul pentru cel mai bun regizor ("Anora") de la Quentin Tarantino. Gala Oscar 2025. Profimedia

Sean Baker, un regizor pasionat de personaje imperfecte

"Anora" este un alt film despre lucrătorii sexuali. Sean Baker se temea că filmul său va fi controversat, dar primirea entuziastă de la Cannes 2024 a confirmat că universul prostituţiei continuă să fascineze.

Sean Baker consideră că "suntem cu toţii fascinaţi" de munca lucrătorilor din industria sexului. Pentru că ea se petrece "chiar sub nasul nostru, fie că o observăm sau nu".

"E o temă pe care o poţi explora la infinit", a declarat regizorul american, pasionat de personaje imperfecte, care se confruntă însă cu aceleaşi probleme ca toată lumea. "Nu pot să mă mulţumesc să fac un film care să spună doar o poveste despre o prostituată cu o inimă mare", a adăugat Sean Baker, potrivit AFP, citată de Agerpres.

Programul Zilei

miercuri23.04
joi24.04
vineri25.04
sâmbătă26.04
duminică27.04
luni28.04
marți29.04
06:20 Recuperatorul 2
07:55 Dunkirk
09:35 Hot Pursuit: Urmarire periculoasa
11:00 inainte sa te cunosc
12:45 Cavalerul negru
15:10 Sa dansati bine!
17:05 Pantera roz 2
18:35 Dupa cum ti-e norocul
20:00 Furios si iute in viteza a 5-a
22:05 Equalizer 2
01:10 Recurs la razbunare
02:35 Julia
04:55 Zombieland: Runda dubla
07:30 Furios si iute in viteza a 5-a
09:35 Pantera roz 2
11:05 Mama vitrega
13:05 Adevarul si numai adevarul
14:45 RoboCop
16:35 Teoria haosului
18:00 Regele Arthur
20:00 Ea
22:00 Autostopistul
23:25 The Machine
01:45 Cartea mortilor: Posesie demonica
03:15 Piratii Rock-ului
05:25 Sechestrati in larg
06:30 RoboCop
08:20 Patsy & Loretta
09:45 Leii mor pentru miei
11:10 Regele Arthur
13:10 Absolut tot
14:40 Pasagerii
16:30 Daca as ramane
18:10 Crima din Orient Express
20:00 Meg 2: Confruntare in adancuri
21:50 Norocul prostului
23:35 Semn de viata
00:15 Bohemian Rhapsody
02:25 Identitate
03:50 Traind printre demoni
05:40 Care-i numarul tau?
07:05 Mai rau nu se poate
08:40 Familia Addams
10:00 Meg 2: Confruntare in adancuri
11:50 intalnire cu Joe Black
14:40 Omul-Paianjen: Departe de casa
16:40 Adevarata poveste a familiei Robertson
18:25 Un politist si jumatate
20:00 Ascensiunea lui Jupiter
22:00 Kingsman: Cercul de aur
00:40 Conspiratia
02:10 Prostutul
03:45 Datorie si onoare
05:20 Fratia lupilor
07:20 Kingsman: Cercul de aur
09:35 Gnomeo si Julieta 2: Sherlock Gnomes
11:00 Ascensiunea lui Jupiter
13:05 Pe taramul femeilor
14:40 Omu' de la Zoo
16:15 intalnire exploziva
18:00 Steve Jobs
20:00 Fratia hotilor 2: Pantera
22:15 Armageddon - Sfarsitul lumii?
01:00 Insidious: Usa rosie
04:10 8MM - Opt milimetri
07:40 Fratia hotilor 2: Pantera
09:55 Pe taramul femeilor
11:30 Rory O''Shea a fost aici
13:15 Negru si albastru
15:00 O lovitura indrazneata
16:25 Noe
18:35 Bill si Ted salveaza universul
20:00 12 orfani fantastici
21:55 Autobuzul 657
23:25 Nasul stresat
01:25 O terapie pentru viata
03:45 Ucenic pentru crima
05:30 Omul nostru din Panama
06:10 Noe
08:20 Jumper: Oriunde, oricand
09:45 12 orfani fantastici
11:40 Amnezie cu surprize
13:30 Transformers: Ultimul cavaler
15:55 Speed Racer
18:05 Copilul care ar putea fi rege
20:00 Cavalerii Shaolin
21:55 Crima este a mea
23:35 Puterea banului
01:20 Ostatici
02:45 Pacat originar
04:35 Sin City: Am ucis pentru ea

Ultimele știri

CONCLAVE 2024  Focus Features film with Ralph Fiennes as Thomas Cardinal Lawrence
Filme şi seriale despre Vatican. Papa a fascinat întotdeauna regizorii și scenariștii

Figură centrală a Bisericii Catolice, Papa a fascinat întotdeauna regizorii de film şi de televiziune. "Conclave", "The New Pope", "The...

Dick Van Dyke și soția sa, Arlene
Dick Van Dyke, despre diferența de vârstă de 46 de ani dintre el și soția sa: „Toată lumea a spus că nu va funcționa”

Legenda Hollywood-ului Dick Van Dyke continuă să sfideze așteptările și stereotipurile, nu doar prin longevitatea carierei sale...

margot robbie (2)
Margot Robbie, naturală și superbă în costum de baie, la câteva luni după ce a născut. Relaxare în Australia alături de soț și prieteni

Margot Robbie profită din plin de o pauză binemeritată. Actrița în vârstă de 34 de ani a fost surprinsă zilele trecute pe o plajă însorită...

Partenerii noștri

Prințul Harry „a luat o decizie catastrofală” după ce s-a căsătorit cu Meghan Markle. O organizație caritabilă rupe tăcerea
Prințul Harry „a luat o decizie catastrofală” după ce s-a căsătorit cu Meghan Markle. O organizație caritabilă rupe...

Prințul Harry „a luat o decizie catastrofală” după ce s-a căsătorit cu Meghan Markle. O organizație...

PeRoz.ro
Sofía Vergara, apariție incendiară în bikini la piscină. Actrița în vârstă de 52 de ani e pregătită pentru vară
Sofía Vergara, apariție incendiară în bikini la piscină. Actrița în vârstă de 52 de ani e pregătită pentru vară

Sofía Vergara, apariție incendiară în bikini la piscină. Actrița în vârstă de 52 de ani e pregătită...

Utv.ro
Gemeni identici, experiment inedit. Ce s-a întâmplat când unul a ales suplimente alimentare vegane, iar celălalt unele pe bază de ingrediente animale
Gemeni identici, experiment inedit. Ce s-a întâmplat când unul a ales suplimente alimentare vegane, iar celălalt unele...

Gemeni identici, experiment inedit. Ce s-a întâmplat când unul a ales suplimente alimentare vegane...

Digi-World.tv
Jennifer Lopez, Barbie la Formula 1. În costum roz din latex, lipit de piele, care i-a accentuat formele voluptoase
Jennifer Lopez, Barbie la Formula 1. În costum roz din latex, lipit de piele, care i-a accentuat formele voluptoase

Jennifer Lopez, Barbie la Formula 1. În costum roz din latex, lipit de piele, care i-a accentuat...

ProFM.ro
Au publicat imaginile: ”fiul secret al lui Vladimir Putin”, văzut pentru prima dată! Cum l-au numit rușii
Au publicat imaginile: ”fiul secret al lui Vladimir Putin”, văzut pentru prima dată! Cum l-au numit rușii

Un site rusesc anti-Kremlin a publicat o fotografie cu un copil care se presupune că ar fi ”fiul...

DigiSport.ro
Motivul pentru care o femeie refuză să plimbe câinele iubitului ei înainte de muncă. Dezvăluirea a stârnit un val de reacții
Motivul pentru care o femeie refuză să plimbe câinele iubitului ei înainte de muncă. Dezvăluirea a stârnit un val de...

Motivul pentru care o femeie refuză să plimbe câinele iubitului ei înainte de muncă. Dezvăluirea a...

Digi-AnimalWorld.tv
Japonia a realizat prima gară la o imprimantă 3D. Într-o săptămână a fost construită și în câteva ore a fost asamblată
Japonia a realizat prima gară la o imprimantă 3D. Într-o săptămână a fost construită și în câteva ore a fost asamblată

Japonia a realizat prima gară la o imprimantă 3D. Într-o săptămână a fost construită și în câteva...

Digi-Life.tv
„Ştiţi de ce se vorbeşte maghiara în Rai?”. Glumele papei Francisc, care i-au făcut și pe necredincioși să râdă
„Ştiţi de ce se vorbeşte maghiara în Rai?”. Glumele papei Francisc, care i-au făcut și pe necredincioși să râdă

„Ştiţi de ce se vorbeşte maghiara în Rai?”. Glumele papei Francisc, care i-au făcut și pe...

DigiFM.ro
CONCLAVE 2024  Focus Features film with Ralph Fiennes as Thomas Cardinal Lawrence
Filme şi seriale despre Vatican. Papa a fascinat...
Filmnow.ro