Primele imagini din filmul "Rust", la mai bine de doi ani după ce Alec Baldwin a împuşcat-o accidental pe directoarea de imagine
"Rust", lungmetrajul american regizat de Joel Souza, ale cărui filmări au fost marcate de moartea directoarei de imagine, a prezentat primele imagini pe site-ul de specialitate Deadline.
Publicaţia americană subliniază, de asemenea, că primele două imagini, una care o prezintă pe actriţa Frances Fisher lângă o uşă, iar cealaltă pe un călăreţ, au fost filmate de Halyna Hutchins, operatoarea ucisă accidental de actorul Alec Baldwin în octombrie 2021. Cu toate acestea, nu a fost anunţată nicio dată de lansare.
Matthew Hutchins, soţul Halynei Hutchins, a anunţat în octombrie 2022 că renunţă la acţiunea civilă împotriva lui Alec Baldwin în urma unei înţelegeri nedivulgate cu actorul.
În luna mai a anului trecut, actorul a anunţat că nu va mai filma westernul, la mai bine de un an şi jumătate de la tragedie şi la câteva săptămâni după ce procurorii însărcinaţi cu acest caz au anunţat că renunţă la procedurile în curs.
Hannah Gutierrez-Reed, armuriera din film care i-a furnizat lui Alec Baldwin o armă încărcată cu muniţie reală, rămâne în acest moment singura persoană acuzată de omor prin imprudenţă. Potrivit Deadline, ea continuă să îşi susţină nevinovăţia şi urmează să fie judecată în februarie anul viitor.