Primul trailer pentru „The Last Duel”. Matt Damon, Adam Driver și Jodie Comer, într-o tulburătoare dramă medievală, regizată de Ridley Scott
Primul trailer pentru „The Last Duel” a fost lansat. Jodie Comer se transformă într-o franțuzoaică din nobilime, Marguerite de Carrouges, în timp ce Matt Damon și Adam Driver „luptă până la moarte”, în drama medievală regizată de Ridley Scott.
Jodie Comer, în vârstă de 28 de ani, s-a declarat mândră să poată publica pe Instagram imagini din acest film pe care l-a descris „un vis devenit realitate”.
Filmul are la bază cartea cu același nume, The Last Duel, scrisă de Eric Jager.
Lungmetrajul marchează și reîntâlnirea lui Matt Damon cu Ben Affleck. Cei doi au scris scenariul alături de Nicole Holofcener. Matt și Ben au câștigat un Oscar pentru scenariul de la Good Will Hunting.
Inițial, în plan era ca Matt și Ben să joace în rolurile principale, dar pentru că Affleck era prins cu filmările pentru „Deep Water”, Adam a preluat rolul Le Gris.
The Last Duel va fi lansat în octombrie 2021.
Vezi și: