S-a aflat cine e roșcata din preajma lui Johnny Depp. Cum a apărut aceasta în viața actorului și de ce-l însoțește în Europa
După ce a câștigat procesul cu Amber Heard, viața lui Johnny Depp s-a schimbat radical. Acesta pare că se simte mai bine în pielea lui, fiind mai tot timpul zâmbitor, nu se mai ascunde, ba chiar susține concerte în mai multe zone ale lumii, alături de chitaristul Jeff Beck. Fanii îi sunt mai aproape ca oricând, iar imaginea lui a avut mult de câștigat. Mulți se întreabă cum stă cu dragostea, mai ales că, zilele trecute, în Italia, a fost văzut în prezența unei roșcate.
Câteva detalii despre viața femeii misterioase s-au aflat rapid, căci presa mondenă de peste Ocean și-a întins antenele și a aflat că roșcata este Mathilde Beltran, o profesoară de franceză care-l ajută pe Johnny să-și perfecționeze limba franceză pentru următorul său film, în care joacă rolul regelui Ludovic al XV-lea.
Cei de la TMZ au aflat că între actor și profesoară este o relație strict profesională, nefiind vorba deloc de o legătură romantică. Fanii lui Depp au sărit imediat la concluzia că femeia care se află în preajma lui de câteva zile și chiar a participat la repetiții și la un concert dintre ale lui este noua lui iubită.
În ultimele săptămâni, Johnny a cântat live cu legendarul chitarist Jeff Beck, în mai multe orașe din Europa. A găsit timp să se oprească și la Paris pentru un costum potrivit pentru noul film în care va juca rolul regelui francez Ludovic al XV-lea, o producție regizată de Maiwenn (Maïwenn Le Besco). Filmările sunt programate să înceapă vara aceasta, potrivit Variety.
Recent, reprezentantul lui Johnny Depp a negat că actorul va reveni în franciza „Pirații din Caraibe”, după zvonurile potrivit cărora ar fi primit o ofertă de 300 de milioane de dolari pentru a juca din nou rolul lui Jack Sparrow.
Foto: Profimedia