Sharon Stone. Sursă foto: Profimedia Sharon Stone. Sursă foto: Profimedia

Sharon Stone, apariție inedită la 63 de ani. Actrița a făcut furori într-o rochie mulată, roz

Sharon Stone și-a lansat de curând memoriul "The Beauty of Living Twice", iar de atunci a fost ocupată cu promovarea acestuia. Cartea bibliografica descrie viaţa acesteia şi modul în care femeile adoptă mai multe personalităţi atunci când devin faimoase, luptându-se să le menţină în ordine.

Invitată în cadrul emisiunii "The Daily Show" cu Trevor Noah, actrița, în vârstă de 63 de ani, a arătat de-a dreptul incredibil atunci când a apărut îmbrăcată într-o rochie roz, marca Dolce & Gabbana.

Interviul a avut loc direct din locuința acesteia, din cauza măsurilor de precauție împotriva coronavirus, însă acest lucru nu a impedicat-o pe Sharon sa creeze un moment plin de stil. Extrem de încrezătoare, actrița din "Basic Instinct"a defilat în fața camerei, etalându-și silueta de invidiat, în timp ce a trimis pupici către spectatori.

Setarile tale privind cookie-urile nu permit afisarea continutul din aceasta sectiune. Poti actualiza setarile modulelor coookie direct din browser sau de aici – e nevoie sa accepti cookie-urile social media

Citeşte şi: Charlize Theron, transformare totală pentru rolul Lady Lesso din „School for Good and Evil”

Ținuta elegantă a fost completată de cerceii masivi, care s-au potrivit tunsorii sale scurte, de lanțul subțire de la gât și pantofii stiletto.

Apariția sa în cadrul acestei emisiunii vine la scurt timp după ce Sharon a fost invitată, săptămână trecută, la The Late Late Show cu With James Corden, unde a dezvăluit că aproape a murit în 2001. Aceasta se afla în locuința sa din San Francisco, când a suferit un anevrism cerebral.

Setarile tale privind cookie-urile nu permit afisarea continutul din aceasta sectiune. Poti actualiza setarile modulelor coookie direct din browser sau de aici – e nevoie sa accepti cookie-urile social media

„În cazul meu, am avut hemoragie cerebrală cu câteva zile înainte să merg la spital și am devenit inconștientă când am ajuns acolo și m-au băgât într-o mașină de scanat pisici pentru a afla ce mi s-a întâmplat”, a spus starul de la Hollywood.

Citeşte şi: Johnny Depp dă în judecată Uniunea pentru Libertăți Civile din America, pentru a demonstra că Amber Heard a mințit la divorț

„Și când mi-am revenit, eram pe o masă într-o cameră de urgență foarte liniștită, nu era nimeni acolo, doar doctorul, nimeni nu făcea ceva. Doctorul doar mă privea cu atâta compasiune și i-am spus, oare mor?, și mi-am dat seama că era o situație gravă, era mult prea multă liniște și nimeni nu mă ajuta ... mi-a mângâiat părul și m-am gândit că da, da .. iar el a spus că am sângereri în creier", a continuat să povestească Sharon.

Incidentul neplăcut a condus la multiple vizite la doctor, o operație de șapte ore și un proces lung de recuperare.

Programul Zilei

luni14.04
marți15.04
miercuri16.04
joi17.04
vineri18.04
sâmbătă19.04
duminică20.04
06:00 Patru nunti si o inmormantare
07:55 Bodyguardul: Misiune in jungla
09:40 Hercule
11:15 Mahalia
14:45 Luptand alaturi de familie
16:30 Peter Pan
20:00 Focul ucigas
22:15 Omul din intuneric 2
23:45 Fiul
03:00 Puzzle chinezesc
04:50 Hansel si Gretel: Vanatorii de vrajitoare
06:25 ingerul din bradul de Craciun
07:50 Focul ucigas
10:05 Ben-Hur
12:00 Maini de aur: Povestea lui Ben Carson
13:30 Transformers 3
15:55 Cutia neagra
18:00 Rickey Hill
20:00 Fraierii
21:35 Dupa ce ne-am indragostit
23:10 Brutarul
00:55 Noapte infernala
02:35 Secretul unei crime
04:15 Ruptura
06:10 Recuperatorul
07:45 Cinci dolari pe zi
09:20 Fraierii
10:55 Rickey Hill
12:55 Batman - inceputuri
15:05 Norocosul
17:05 Pantera Roz
18:35 Mereu dragostea
20:00 Furios si iute 4: Piese originale
21:40 Orasul minciunilor
23:30 Gigolo de ocazie
01:05 Omul Pasare sau Virtutea nesperata a ignorantei
03:00 Bridget Jones: La limita ratiunii
04:45 Lupul din Snow Hollow
06:05 Un print in America
07:55 Furios si iute 4: Piese originale
09:35 Pantera Roz
11:05 Antitrust
12:50 Drumul unui caine catre casa
14:20 Hotul de cuvinte
15:55 Capitanul Phillips
18:05 Ad Astra
20:00 Revelatia
21:55 Veronica Mars
23:40 Sisu
01:00 Imperiul umbrelor
03:15 Mostenire cu scandal
04:50 Sange si praf
06:05 Nu da inapoi 3
07:45 Fata din vale
09:25 Da-te mare si tare!
11:20 Revelatia
13:15 Johnny English loveste din nou
14:40 Povestea delfinului 2
16:20 Cum sa nu devii american
18:25 O noapte la Muzeu: Secretul Faraonului
21:45 Stapanul inelelor: intoarcerea regelui
01:35 Detroit
03:50 Culoarul mortii
05:45 Visul unei nopti de vara
09:55 Unicul si inegalabilul Ivan
11:30 O noapte la Muzeu: Secretul Faraonului
13:05 Un tata de cosmar
14:30 Rampage: Scapati de sub control
16:10 Collateral Beauty: A doua sansa
17:45 Femeia fantastica
20:00 Nastrusnicul motan Maurice
21:35 Kingsman: Serviciul secret
23:40 Frumusica
01:30 Mesaje secrete
03:40 Sinuciderea fecioarelor
05:15 Brokerii apocalipsei
07:40 Kingsman: Serviciul secret
09:45 Nastrusnicul motan Maurice
11:20 Un tata de cosmar
12:45 Unsung Hero - Note de speranta
14:35 Animale fantastice si unde le poti gasi
16:40 Aproape letala
18:15 Victoria si Abdul
20:00 Dungeons & Dragons: Fratia hotilor
22:10 300: Ascensiunea unui imperiu
23:55 Inocentul
00:10 Vrabia rosie
02:25 Pasari nocturne
03:55 Ucigasi de schimb
05:20 Colega de camera

Ultimele știri

Nick Moran/ Profimedia
Nick Moran, actorul din „Harry Potter”, în stare gravă: „S-ar putea să nu mai vorbească niciodată” după o operație la coloană

Nick Moran, cunoscut publicului pentru rolul său din franciza „Harry Potter”, a fost transportat de urgență la spital și a suferit o...

The Return
Ralph Fiennes, despre transformarea uluitoare din „The Return”. Dieta obositoare și antenamentele draconice la care a recurs

Ralph Fiennes, starul filmului „The Return”, a explicat de ce a fost de acord să apară nud în acest lungmetraj și a vorbit, de asemenea...

Jason Momoa, "A Minecraft Movie"
Filmul cu cele mai mari încasări în 2025. „Minecraft” obţine 80 de milioane de dolari la box office în al doilea weekend de la debut

„A Minecraft Movie” a obţinut un profit masiv de 80 de milioane de dolari în al doilea weekend de la lansare şi a rămas pe primul loc la...

Partenerii noștri

Prințul Harry, noi acuzații dure după procesul privind retragerea securității: „Mi-au fost confirmate cele mai mari temeri”
Prințul Harry, noi acuzații dure după procesul privind retragerea securității: „Mi-au fost confirmate cele mai mari...

Prințul Harry, noi acuzații dure după procesul privind retragerea securității: „Mi-au fost...

PeRoz.ro
Jason Momoa și iubita lui, Adria Arjona, apariție spectaculoasă pe covorul roșu. Cuplul a întors toate privirile
Jason Momoa și iubita lui, Adria Arjona, apariție spectaculoasă pe covorul roșu. Cuplul a întors toate privirile

Jason Momoa și iubita lui, Adria Arjona, apariție spectaculoasă pe covorul roșu. Cuplul a întors...

Utv.ro
Gemeni identici, experiment inedit. Ce s-a întâmplat când unul a ales suplimente alimentare vegane, iar celălalt unele pe bază de ingrediente animale
Gemeni identici, experiment inedit. Ce s-a întâmplat când unul a ales suplimente alimentare vegane, iar celălalt unele...

Gemeni identici, experiment inedit. Ce s-a întâmplat când unul a ales suplimente alimentare vegane...

Digi-World.tv
Mădălina Ghenea, apariția incendiară pe care și Sofia Vergara a admirat-o. Topless, doar în pantaloni mulați din latex
Mădălina Ghenea, apariția incendiară pe care și Sofia Vergara a admirat-o. Topless, doar în pantaloni mulați din latex

Mădălina Ghenea, apariția incendiară pe care și Sofia Vergara a admirat-o. Topless, doar în...

ProFM.ro
Donald Trump a dat ”nas în nas” cu legenda care l-a făcut ”praf” în episodul ”cel mai prost din istorie”. Ce a urmat
Donald Trump a dat ”nas în nas” cu legenda care l-a făcut ”praf” în episodul ”cel mai prost din istorie”. Ce a urmat

Donald Trump (78 de ani) a participat la gala UFC 314 din Miami, însoțit de nepoata sa, Kai (17...

DigiSport.ro
O poiană din Finlanda a devenit ring de lupte pentru doi urși. Imaginile cu uriașii blănoși sunt virale
O poiană din Finlanda a devenit ring de lupte pentru doi urși. Imaginile cu uriașii blănoși sunt virale

O poiană din Finlanda a devenit ring de lupte pentru doi urși. Imaginile cu uriașii blănoși sunt...

Digi-AnimalWorld.tv
Japonia a realizat prima gară la o imprimantă 3D. Într-o săptămână a fost construită și în câteva ore a fost asamblată
Japonia a realizat prima gară la o imprimantă 3D. Într-o săptămână a fost construită și în câteva ore a fost asamblată

Japonia a realizat prima gară la o imprimantă 3D. Într-o săptămână a fost construită și în câteva...

Digi-Life.tv
Ce frumoasă era mama Andreei Marin! Femeia a murit la numai 36 de ani, în brațele fiicei sale
Ce frumoasă era mama Andreei Marin! Femeia a murit la numai 36 de ani, în brațele fiicei sale

Ce frumoasă era mama Andreei Marin! Femeia a murit la numai 36 de ani, în brațele fiicei sale

DigiFM.ro
Nick Moran/ Profimedia
Nick Moran, actorul din „Harry Potter”, în stare...
Filmnow.ro