Stan Lee, "razbunat" dupa moarte. Ce va pati barbatul care l-a maltratat pe creatorul Marvel
Fostul prieten si partener de afaceri al lui Stan Lee, Keya Morgan, a fost chemat in fata autoritatilor in urma mai multor constatari privind maltratarea creatorului de benzi desenate.
Recent, un judecator din Los Angeles a emis un mandat pentru arestarea lui Morgan pentru cinci acuzatii separate de abuz. In ciuda insistentei sale ca este nevinovat, Morgan va trebui in curand sa se prezinte in fata autoritatilor.
Potrivit documentelor oficiale, echipa juridica a lui Lee il acuza ca i-a sustras peste 5 milioane de dolari barbatului si i-a cauzat "suferinta grava din punct de vedere fizic si emotional".
De asemenea, avocatii lui Lee sustin ca Morgan a incercat sa-l izoleze de familia sa, mutandu-l intr-o locatie nedezvaluita.
"Aceasta este un act de razbunare al fiicei sale si avocatului ei impotriva mea pentru ca nu pot suporta faptul ca Stan ma placea foarte mult", a spus Morgan cand a primit primele acuzatii. "Va asigur 100% ca acuzatiile impotriva mea sunt false. Adevarul va iesi la iveala".
In noiembrie, Lee a murit la varsta de 95 de ani dupa ce a fost internat de urgenta intr-un spital din Los Angeles. Potrivit certificatului sau de deces, cauza mortii a fost o insuficienta cardio-respiratorie.