Nicole Kidman și Keith Urban/ Profimedia Nicole Kidman și Keith Urban/ Profimedia

Sunt căsătoriți de 16 ani și se iubesc ca-n prima zi. Nicole Kidman și Keith Urban au distribuit o fotografie rară din ziua nunții lor

Nicole Kidman și Keith Urban au demonstrat încă o dată că se iubesc necondiționat. Recent, actrița a împărtășit, cu cei 8,4 milioane de fani, o fotografie rară cu ea și soțul său de la nunta lor. Cei doi și-au sărbătorit aniversarea de 16 ani de la căsătorie. 

Vedeta din „Big Little Lies”, în vârstă de 55 de ani, și artistul, în vârstă de 54 de ani, și-au marcat aniversarea postând o fotografie din timpul ceremoniei religioase la Capela Cardinalului Cerretti, atunci când s-au căsătorit. În postare, Nicole Kidman, îmbrăcată în rochie de mireasă, și Keith Urban, îmbrăcat într-un costum negru, au fost surprinși zâmbind și aprinzând una dintre lumânările care se aflau în fața lor.

„Dulce XVI. Îmi amintesc de parcă a fost ieri. Pentru totdeauna”, a scris Nicole Kidman la descrierea fotografiei postate pe contul de Instagram. 

Citește și: Nicole Kidman s-a prezentat pentru prima dată Nicole Urban. Keith Urban a fost de-a dreptul șocat

Setarile tale privind cookie-urile nu permit afisarea continutul din aceasta sectiune. Poti actualiza setarile modulelor coookie direct din browser sau de aici – e nevoie sa accepti cookie-urile social media

Actrița a arătat uimitor în rochia albă, cu un umăr gol, care i-a venit perfect și s-a mulat pe silueta sa de invidiat. Părul blond a fost aranjat elegant, având în el prins un voal e mireasă lung. Urban a arătat elegant ca întotdeauna, într-un costum negru cu un trandafir alb prins pe rever, având o cravată neagră și o cămașă asortată cu rochia albă.

Nicole Kidman l-a ajutat pe Keith Urban să câștige ”bătălia” cu alcoolul

Keith Urban și Nicole Kidman formează unul dintre cele mai solide cupluri de la Hollywood, însă cei doi au trecut și prin momente dificile. Mai exact, la începutul relației lor, muzicianul a fost depedent de alcool și cocaină, însă actrița a fost cea care l-a ajutat să renunțe la aceste vicii.

Într-un nou interviu pentru Sunday Times, muzicianul a vorbit despre recuperarea lui, care a fost posibilă abia după mai multe internări în clinici de dezintoxicare, dar și datorită încurajărilor soției sale.

”Fiecare face ce vrea pentru a se distra. Eu tocmai am realizat că sunt alergic la asta. Cineva mă întreba: ”Ai o alergie? Ce se întâmplă când bei?” Și i-am spus: ”Ajung să am probleme.”, a precizat Uban.

Citește și: Nicole Kidman și Keith Urban s-au fotografiat într-un mod foarte romantic de Ziua Îndrăgostiților: „Atât de multă dragoste”

Artistul a ajuns într-o clinică de dezintoxicare pentru prima dată în 1998, iar apoi în 2006, la câteva luni de la nunta cu Nicole Kidman. Actrița a a fost cea care a insistat să se interneze. Ba mai mult, Keith Urban, care are două fiice cu Nicole Kidman, Faith, în vârstă de zece ani și Sunday, de 13 ani, recunoaște acum că a reușit să se pună pe picioare cu ajutorul soției sale.

”A trebuit să găsesc o altă modalitate de a trăi. Sunt fericit că nu s-a schimbat nimic în ceea ce privește cariera mea muzicală. Am scris multe piese când eram sub influența alcoolului. Scriu multe piese și acum, când nu mai beau. Mă simt norocos că această luptă nu mi-a definit creativitatea.”, a mai mărturisit artistul.

Totodată, Keith Urban a recunoscut că a alcoolismul a fost o boală ce i-a fost ”transmisă” în copilărie. A crescut cu un tată alcoolic, dar a acceptat că are o problemă, iar acest lucru a fost o provocare uriașă.

”Tatăl meu a fost alcoolic, am crescut într-o casă în care era normal să bei, am avut nevoie de mult timp ca să cred că sunt la fel.”, a mai dezvăluit artistul care a declarat în repetate rânduri că este mândru de faptul că soția lui l-a sprijinit în această călătorie.

Programul Zilei

joi24.04
vineri25.04
sâmbătă26.04
duminică27.04
luni28.04
marți29.04
miercuri30.04
07:30 Furios si iute in viteza a 5-a
09:35 Pantera roz 2
11:05 Mama vitrega
13:05 Adevarul si numai adevarul
14:45 RoboCop
16:35 Teoria haosului
18:00 Regele Arthur
20:00 Ea
22:00 Autostopistul
23:25 The Machine
01:45 Cartea mortilor: Posesie demonica
03:15 Piratii Rock-ului
05:25 Sechestrati in larg
06:30 RoboCop
08:20 Patsy & Loretta
09:45 Leii mor pentru miei
11:10 Regele Arthur
13:10 Absolut tot
14:40 Pasagerii
16:30 Daca as ramane
18:10 Crima din Orient Express
20:00 Meg 2: Confruntare in adancuri
21:50 Norocul prostului
23:35 Semn de viata
00:15 Bohemian Rhapsody
02:25 Identitate
03:50 Traind printre demoni
05:40 Care-i numarul tau?
07:05 Mai rau nu se poate
08:40 Familia Addams
10:00 Meg 2: Confruntare in adancuri
11:50 intalnire cu Joe Black
14:40 Omul-Paianjen: Departe de casa
16:40 Adevarata poveste a familiei Robertson
18:25 Un politist si jumatate
20:00 Ascensiunea lui Jupiter
22:00 Kingsman: Cercul de aur
00:40 Conspiratia
02:10 Prostutul
03:45 Datorie si onoare
05:20 Fratia lupilor
07:20 Kingsman: Cercul de aur
09:35 Gnomeo si Julieta 2: Sherlock Gnomes
11:00 Ascensiunea lui Jupiter
13:05 Pe taramul femeilor
14:40 Omu' de la Zoo
16:15 intalnire exploziva
18:00 Steve Jobs
20:00 Fratia hotilor 2: Pantera
22:15 Armageddon - Sfarsitul lumii?
01:00 Insidious: Usa rosie
04:10 8MM - Opt milimetri
07:40 Fratia hotilor 2: Pantera
09:55 Pe taramul femeilor
11:30 Rory O''Shea a fost aici
13:15 Negru si albastru
15:00 O lovitura indrazneata
16:25 Noe
18:35 Bill si Ted salveaza universul
20:00 12 orfani fantastici
21:55 Autobuzul 657
23:25 Nasul stresat
01:25 O terapie pentru viata
03:45 Ucenic pentru crima
05:30 Omul nostru din Panama
06:10 Noe
08:20 Jumper: Oriunde, oricand
09:45 12 orfani fantastici
11:40 Amnezie cu surprize
13:30 Transformers: Ultimul cavaler
15:55 Speed Racer
18:05 Copilul care ar putea fi rege
20:00 Cavalerii Shaolin
21:55 Crima este a mea
23:35 Puterea banului
01:20 Ostatici
02:45 Pacat originar
04:35 Sin City: Am ucis pentru ea
07:15 Crima este a mea
08:55 Un sarut de milioane
10:40 Cavalerii Shaolin
12:35 Cavalerul negru: Legenda renaste
15:10 Agentul Cody Banks
16:50 Numele jocului: Fotbal
18:25 Te voi revedea in vis
20:00 Furios si iute 6
22:00 Equalizer 3: Capitolul final
23:45 Camera mortala
01:00 Frumusica
02:55 Codul asasinului
04:30 21 Jump Street - O adresa de pomina

Ultimele știri

92nd Hollywood Christmas Parade
Jeremy Renner, noi dezvăluiri despre accidentul în urma căruia a fost la un pas de moarte: „Mi-am văzut ochiul stâng cu ochiul drept”

Jeremy Renner, actorul în vârstă de 54 de ani, refuză să fie urmărit de trecut, iar acum a oferit noi detalii despre accidentul în care a...

minka
Minka Kelly din „Ransom Canyon”, comentarii rare despre iubitul ei, solistul de la Imagine Dragons: „E ușor să-l iubești pe Dan”

Minka Kelly, starul noului serialul de succes „Ransom Canyon”, a vorbit despre relația ei cu solistul de la Imagine Dragons. Actrița a...

Penn Badgley si sotia lui
Cine e soția lui Penn Badgley, starul din Gossip Girl și You. E însărcinată cu gemeni și și-a etalat burtica pe covorul roșu

Actorul Penn Badgley, cunoscut pentru rolurile sale din "Gossip Girl" și "You", a apărut alături de soția sa, Domino Kirke, la premiera...

Partenerii noștri

92nd Hollywood Christmas Parade
Jeremy Renner, noi dezvăluiri despre accidentul în...
Filmnow.ro
minka
Minka Kelly din „Ransom Canyon”, comentarii rare...
Filmnow.ro
Penn Badgley si sotia lui
Cine e soția lui Penn Badgley, starul din Gossip Girl...
Filmnow.ro
kristen
De la Jennifer Lawrence la Kristen Stewart, Festivalul...
Filmnow.ro
John Lithgow, Isabella Rosselini, Ralph Fiennes and Stanley Tucci
Vizionările filmului „Conclave” au crescut cu 283%...
Filmnow.ro
Celebrities pictured arriving at the star studded afterparty of Marvels new release "Thunderbolts"
Florence Pugh a atras toate privirile într-o rochie...
Filmnow.ro
Vanity Fair Oscar Party, Arrivals, Los Angeles, California, USA - 02 Mar 2025
Demi Moore, desemnată de People „cea mai frumoasă...
Filmnow.ro
Celebrities Attend The 2025 City Harvest Gala: Carnaval, New York, USA - 22 Apr 2025
Comorile lui. Richard Gere, alături de soție și de...
Filmnow.ro
Sebastian Stan și Annabelle Wallis/ Profimedia
Sebastian Stan, primele declarații despre relația cu...
Filmnow.ro