'The Eternal Daughter' premiere, 79th Venice International Film Festival, Italy - 06 Sep 2022 Tilda Swinton, la premiera The Eternal Daughter. Festivalul de Film de la Veneția 2022. Profimedia

„The Eternal Daughter”, cu spectaculoasa Tilda Swinton în dublu rol, de mamă și fiică, prezentat în premieră la Veneţia. Ce tribut a ținut să aducă prin schimbarea de look

Relaţiile dintre părinţi şi copii reprezintă una dintre temele predilecte la ediţia din acest an a Festivalului de Film de la Veneţia, dar Tilda Swinton adaugă o notă distinctivă subiectului, interpretând atât rolul mamei, cât şi pe cel al fiicei în pelicula ''The Eternal Daughter'', informează Reuters.

Tilda Swinton, în dublu rol: mamă și fiică

Regizat de britanica Joanna Hogg, filmul cu două protagoniste, a fost proiectat în premieră mondială marţi, oferind publicului o poveste tulburătoare despre o fiică matură şi mama ei în vârstă care se confruntă cu secrete de familie într-un hotel abandonat.

Personajele au apărut şi în filmele precedente ale lui Hogg - ''The Souvenir'' şi ''The Souvenir Part II'', însă în timp ce Swinton a interpretat doar rolul mamei, de data aceasta regizoarea s-a gândit că actriţa ar putea aborda ambele partituri în tandem.

''Mi-a luat mai puţin de o milisecundă să-mi dau seama că este alegerea perfectă!'', a declarat Hogg pentru Reuters.

Citește și: Cele mai lungi aplauze de la Veneția. „The Banshees of Inisherin”, ovații timp de 13 minute. Gestul lui Colin Farrell care a cucerit definitiv publicul

Acţiunea dramei se petrece în toiul iernii, într-o reşedinţă impozantă, cu podele scârţâitoare şi grinzi ce trosnesc şi care a aparţinut mătuşii mamei. De la bun început însă, este evident că lucrurile nu sunt ceea ce par.

''Sunt multe prezenţe fantomatice în film, dar de fapt, în multe feluri, este unul dintre cele mai realiste filme pe care le-am făcut. Este inspirat foarte mult din propriile amintiri şi experienţă'', a spus Hogg, care şi-a făcut anul acesta debutul în competiţia de la Veneţia.

Setarile tale privind cookie-urile nu permit afisarea continutul din aceasta sectiune. Poti actualiza setarile modulelor coookie direct din browser sau de aici – e nevoie sa accepti cookie-urile social media

tilda swinton (2)
Tilda Swinton, Fstivalul de Film de la Veneția 2022. Profimedia

Tilda Swinton, apariție inedită pe covorul roșu. Și-a vopsit special părul pentru a aduce un tribut steagului Ucrainei

Swinton, o veterană a festivalurilor internaţionale de film, şi-a făcut apariţia la festival cu o tunsoare scurtă, vopsită într-un galben aprins - un tribut steagului Ucrainei în albastru şi galben.

Citește și: Veneția, la picioarele lui Brendan Fraser. După o absență de 9 ani, impresionează cu un rol demn de Oscar. Actorul, în lacrimi în timp ce publicul îl aplauda în picioare. The Rock l-a lăudat pe rețelele sociale

Actriţa a declarat pentru Reuters că i-a fost mai uşor să o interpreteze pe mama vârstnică, în ciuda unei mari diferenţe de vârstă, întrucât a reuşit să construiască rolul pe baza experienţei din filmele anterioare.

I-a fost mai dificil să interpreteze rolul fiicei Julie - jucat chiar de fiica actriţei, Honor Swinton Byrne, în cele două filme ''Souvenir''.

''Când sunt Julie, recurg conştient la energiile pe care fiica mea le-a canalizat în acest personaj, ceea ce este cu adevărat interesant'', a spus Swinton.

Deşi fiica ei nu face parte din distribuţia noului film, în schimb Louis, unul dintre câinii actriţei, care, scânceşte şi încearcă să evadeze din hotelul cufundat în ceaţă, contribuie la atmosfera prevestitoare a filmului.

''E câinele meu. Ar face orice i-aş cere'', a spus Swinton. ''Dacă lucrezi cu un câine dresat, iar eu lucrez cu câini dresaţi, nu sunt cu adevărat interesaţi de tine. Sunt interesaţi de tipul din spatele tău, care ţine un crenvurst în buzunar''.

Programul Zilei

marți29.04
miercuri30.04
joi01.05
vineri02.05
sâmbătă03.05
duminică04.05
luni05.05
06:10 Noe
08:20 Jumper: Oriunde, oricand
09:45 12 orfani fantastici
11:40 Amnezie cu surprize
13:30 Transformers: Ultimul cavaler
15:55 Speed Racer
18:05 Copilul care ar putea fi rege
20:00 Cavalerii Shaolin
21:55 Crima este a mea
23:35 Puterea banului
01:20 Ostatici
02:45 Pacat originar
04:35 Sin City: Am ucis pentru ea
07:15 Crima este a mea
08:55 Un sarut de milioane
10:40 Cavalerii Shaolin
12:35 Cavalerul negru: Legenda renaste
15:10 Agentul Cody Banks
16:50 Numele jocului: Fotbal
18:25 Te voi revedea in vis
20:00 Furios si iute 6
22:00 Equalizer 3: Capitolul final
23:45 Camera mortala
01:00 Frumusica
02:55 Codul asasinului
04:30 21 Jump Street - O adresa de pomina
06:10 Numele jocului: Fotbal
07:45 Furios si iute 6
09:45 Clifford: Marele caine rosu
11:15 Nikki si Nora in actiune
12:40 Represalii: Cursa mortii
14:05 Transformers - Razboiul lor in lumea noastra
16:20 Mr. Church
18:00 Emma.
20:00 Karate Kid
22:15 Atlasul norilor
01:10 Singura sansa
02:45 Mesaje secrete
04:55 Jerry Maguire
06:20 Emma.
08:20 Omul-Paianjen: Prin lumea paianjenului
10:35 Karate Kid
12:50 Carari intortocheate
14:40 Nopti albe in Seattle
16:20 Darrow & Darrow: Urmele crimei
17:45 Flash
20:00 Haos la Versailles
21:50 300 - Eroii de la Termopile
23:40 Omul din intuneric 2
03:00 Recuperatorul
04:35 Anomalie
07:05 Flash
09:20 Unicul si inegalabilul Ivan
10:55 Haos la Versailles
12:45 Furios si iute
14:30 Cutia neagra
16:35 Dragoste la a doua vedere
18:30 Dragoste de cinci stele
20:00 Fraierii
21:35 Alita: ingerul razboinic
23:30 Crimson Peak
00:15 Banditul zburator
02:15 Citeste si arde
03:50 Puscasi marini
05:45 Elvis
06:05 Mandrie si Prejudecata
08:05 Fraierii
09:40 Miraculos: Buburuza si Motan Noir - Filmul
11:15 Alita: ingerul razboinic
13:15 Mereu dragostea
18:15 O noapte la muzeu
22:30 Politistul din Beverly Hills
02:10 The Revenant: Legenda lui Hugh Glass
04:35 Phoenix
08:30 Mereu dragostea
12:25 ingeri si Demoni
16:20 Animale fantastice si unde le poti gasi
18:25 Familia Addams
20:00 Fara scapare
21:40 Un scandal britanic
22:40 Anihilare
01:35 Un print in America
03:25 Chloe
04:55 Jocul de-a detectivii

Ultimele știri

CinemaCon 2025 - Amazon MGM Studios Presentation - Arrivals
Halle Berry, în juriul Festivalului de la Cannes 2025. Cine sunt celelalte vedete care-l completează

Actriţa americană Halle Berry, scriitoarea franco-marocană Leila Slimani şi cineastul sud-coreean Hong Sangsoo fac parte din juriul...

Blake Lively și Ryan Reynolds/ Profimedia
Blake Lively, posesivă cu Ryan Reynolds pe covorul roșu: „A avut un efect hipnotic asupra lui”

Blake Lively și Ryan Reynolds au atras din nou toate privirile duminică seară, la premiera filmului Another Simple Favor din New York, dar...

Alexander Payne
Alexander Payne va prezida juriul Festivalului de Film de la Veneţia în 2025: O mare onoare și o bucurie

Regizorul american Alexander Payne va prezida juriul celei de-a 82-a ediţii a Festivalului de Film de la Veneţia, care se va desfăşura...

Partenerii noștri

Rezultatele finale ale autopsiei lui Gene Hackman și a soției sale. Este posibil ca actorul să nu fi realizat că soția sa murise
Rezultatele finale ale autopsiei lui Gene Hackman și a soției sale. Este posibil ca actorul să nu fi realizat că soția...

Rezultatele finale ale autopsiei lui Gene Hackman și a soției sale. Este posibil ca actorul să nu fi realizat...

Descarca aplicatia Digi24 Digi24.ro
Horoscop luna mai 2025. Taurii se concentrează pe stabilitate financiară, Vărsătorii pun familia și prietenii pe primul loc
Horoscop luna mai 2025. Taurii se concentrează pe stabilitate financiară, Vărsătorii pun familia și prietenii pe primul...

Horoscop luna mai 2025. Taurii se concentrează pe stabilitate financiară, Vărsătorii pun familia și...

PeRoz.ro
CinemaCon 2025 - Amazon MGM Studios Presentation - Arrivals
Halle Berry, în juriul Festivalului de la Cannes 2025...
Filmnow.ro
Blake Lively și Ryan Reynolds/ Profimedia
Blake Lively, posesivă cu Ryan Reynolds pe covorul...
Filmnow.ro
Alexander Payne
Alexander Payne va prezida juriul Festivalului de Film...
Filmnow.ro
Lynda Carter
Lynda Carter, în rochie cu paiete și pantofi sport...
Filmnow.ro
sofia vergara si eva longoria
Sofia Vergara și Eva Longoria, tot mai frumoase după...
Filmnow.ro
Selma Blair și Betsey.jpg (1)
Selma Blair, gest controversat în fața creatoarei de...
Filmnow.ro
Gene Hackman/ Profimedia
Autopsia finală a lui Gene Hackman scoate la iveală...
Filmnow.ro