Tom Cruise, pilot și fotograf pentru prietenii săi. A îngenuncheat în timp ce o poza pe una dintre actrițele care îl însoțeau
Tom Cruise a fost și pilot, și fotograf pentru prietenii săi. Paparazii au surprins imagini inedite cu actorul din „Top Gun Maverick” pe heliportul Battersea din Londra.
Starul american a fost văzut înainte de a se urca în elicopter, în timp ce-și dădea silința de a le oferi pasagerilor săi cele mai frumoase poze.
El a îngenuncheat chiar în timp ce o fotografia pe una dintre cele două actrițe care l-au însoțit, Gabriella Piazza și Sydney Cole Alexander.

Actorul de la Hollywood, în vârstă de 62 de ani, are licență de pilot din 1994 și deține mai multe aparate de zbor.
El se află în Marea Britanie pentru a filma cel mai recent lungmetraj „Mission Impossible”.
MI:8 are dată de lansare programată pentru 23 mai 2025, când îi vom revedea pe Simon Pegg, Ving Rhames, Hayley Atwell, Pom Klementieff și Vanessa Kirby.
Recentul „Mission: Impossible – Dead Reckoning Part One” a avut performanțe slabe la box office în comparație cu filmele anterioare din franciză, în ciuda încercărilor lui Tom de a-i extinde rulajul.
Franciza de filme „The Mission: Impossible” a debutat în 1996 și se bazează pe seria de televiziune din 1966 cu același nume.