Tom Hardy, de nerecunoscut in prima poza oficiala din "Fonzo". Cum arata in postura lui Al Capone
Josh Tank, regizorul filmului "Fonzo", a publicat prima poza oficiala din lung-metrajul care ii are in rolurile principale pe Tom Hardy, Jack Lowden, Neal Brennan, Kyle MacLachlan, Matt Dillion, Noel Fisher si Linda Cardellini.
Pentru acest proiect, Tom Hardy si-a modificat din nou aspectul fizic, desi a recunoscut ca transformarea nu este la fel de drastica sau periculoasa ca cea pentru rolul lui Bane.
"Nu sunt clasicul Al Capone. Nu vreau sa spun prea multe, dar cu siguranta exista o transformare care a venit la pachet cu acest rol. Nu e la fel de radicala ca cea pentru Bane. Mi-am stricat prea mult corpul atunci, asa ca acum am luat-o mai usor. Daca o sa fie nevoie sa ma mai ingras, o sa ajung sa ma prabusesc mai ceva ca o casa din carti de joc", a spus Hardy.
In imagini anterioare surprinse de paparazzi, actorul a fost imortalizat cu chipul imbatranit, cicatricea celebra a lui Al Capone pe obraz, cu inceput de chelie si apoi par mai lung.
Tom Hardy a inceput filmarile pentru acest proiect de amploare in luna aprilie a lui 2018, in Louisiana.
Lung-metrajul se numeste "Fonzo" si spune povestea lui Al Capone dintr-un unghi realist, au scris cei de la Maxim, care nu au avut insa detalii suplimentare legate de intriga.
Scenaristul a pornit de la dementa lui Al si a construit povestea in sens invers.