TRAILER. Ana De Armas, răzbunătoare și puternică în „Ballerina”, un spinoff din universul „John Wick”
Primul trailer al filmului de acțiune „Ballerina”, derivat din universul francizei cinematografice „John Wick” şi în care rolul protagonistei este interpretat de Ana de Armas, a fost lansat. Lungmetrajul va ajunge în cinematografe în 2025.
Din distribuţia peliculei fac parte şi alţi actori foarte cunoscuţi, precum Anjelica Huston, Gabriel Byrne, regretatul Lance Reddick, Catalina Sandino Moreno, Norman Reedus, Ian McShane şi interpretul personajului John Wick, Keanu Reeves.
Filmul „Ballerina” este regizat de Len Wiseman, are la bază un scenariu scris de Shay Hatten şi este produs de Basil Iwanyk, Erica Lee şi Chad Stahelski, cineastul care a regizat toate cele patru pelicule lansate până acum în cadrul francizei „John Wick”.
Potrivit sinopsisului oficial, universul „John Wick” se extinde cu „Ballerina”, în care Ana de Armas interpretează o asasină antrenată în tradiţiile romilor ruşi.
Cel mai recent film al francizei originale, „John Wick: Chapter 4”, a depăşit pragul încasărilor de 440 de milioane de dolari în box-office-ul mondial.
Din coloana sonoră face parte și piesa lui Elton John’s „Tiny Dancer”.
Inițial filmul trebuia lansat în iunie, 2024, dar a fost amânat pentru un an.