Trailerul „Godzilla Vs. Kong” a fost lansat. Când va avea loc premiera filmului
Trailerul plin de acțiune al „Godzilla Vs. Kong” a fost lansat duminică.
Clipul începe cu o explozie ce pune la pământ numeroase clădiri, iar oamenii se ascund în subteran pentru a se proteja de dezastrul uriaș.
King Kong pare să fie soluția la tot ce se întâmplă, în timp ce personajul lui Alexander Skarsgard, geologul Nathan Lind spune: „Asta este șansa noastră. Trebuie să profităm de ea”. „Avem nevoie de Kong. Lumea are nevoie de el pentru a opri ce urmează”.
Actrița Kaylee Hottle o interpretează pe puștoaica Jia, cea care poate comunica cu Kong. Godzilla apare în ocean și de aici lupta giganților începe.
Din distribuția filmului mai fac parte: Rebecca Hall (Ilene Andrews), Millie Bobby Brown, care reia rolul Madison Russell din Godzilla: King of the Monster, Julian Dennison, Brian Tyree Henry.
Godzilla Vs. Kong a fost confirmat pentru prima oară în 2015. Face parte din „MonsterVerse”, universul care unește acești giganți din istoria filmului sub o singură franciză.
Producția a fost gândită ca un sequel atât pentru Godzilla: King of the Monsters, cât și pentru Kong: Skull Island.
Filmările au început în 2018. Pelicula urma să aibă premiera în mai 2020, dar a suferit numeroase amânări, ajungând cu lansarea până pe 26 martie 2021.
Nu este prima oară când cei doi monștri se întâlnesc pe ecran, amândoi au mai apărut în filmul japonez din 1962 King Kong vs. Godzilla.
Noua peliculă este o reimaginare a celei originale de la Toho Studios, lansată în 11 august 1962.
Îți recomandăm și:
SERIALE 2021. CELE MAI AȘTEPTATE ȘI LĂUDATE PRODUCȚII ALE ANULUI