Vestea pe care fanii "Venom" au asteptat-o. A fost anuntata data de lansare a continuarii
Filmul "Venom" a impartit cronicarii, cinefilii si internetul in doua tabere. In timp ce multi dintre specialistii si fanii inraiti ai personajului au criticat lung-metrajul, cifrele de la box-office au fost graitoare: productia Sony se lauda cu incasari de peste 780 de milioane de dolari in intreaga lume!
Astfel, nu e de mirare ca studiourile vor sa mai lanseze filme din universul benzilor desenate Marvel si au anuntat deja data de lansare a doua dintre ele.
Un lung-metraj va ajunge in cinematografe pe 10 iulie 2020, iar celalalt va avea premiera pe 2 octombrie 2020. Desi niciun titlu nu a fost asociat filmelor Marvel, jurnalistii de peste ocean sustin ca unul dintre ele va fi "Venom 2", iar celalalt "Morbius".
"Venom 2" il va avea din nou in rolul principal pe Tom Hardy, care se va transforma in jurnalistul Eddie Brock si il va intalni pe dusmanul lui cel mai mare din benzile desenate, Carnage.
"Morbius - Living Vampire" il va avea in rol principal pe Jared Leto, castigator al premiului Oscar pentru cel mai bun actor in rol secundar in "Dallas Buyers Club". Productia va fi regizata de Daniel Espinosa si va spune povestea unui biochimist castigator al Premiului Nobel, Michael Morris, ale carui experimente pentru a vindeca o boala rara de sange iau o turnura complet gresita.
Asadar, fie in luna iulie, fie in octombrie 2020, fanii lui Tom Hardy vor avea ocazia sa-si vada din nou actorul preferat transformandu-se intr-un simbiot letal, urmand apoi sa se bucure de aparitia unui nou anti-erou din universul Marvel - vampirul Morbius.