Victoria Canal, noua „cucerire” a lui Tom Cruise, rupe tăcerea despre relația dintre ei. Ce spune tânăra despre zvonurile din presă
Victoria Canal, noua presupusă iubită a lui Tom Cruise, a rupt tăcerea și a respins categoric zvonurile despre o relație romantică cu celebrul actor. Pianista spaniolă în vârstă de 25 de ani a explicat că între ea și starul de la Hollywood, în vârstă de 62 de ani, nu există altceva decât o simplă prietenie.
Victoria și Tom s-au cunoscut la festivalul Glastonbury, unde ea a cântat alături de trupa Coldplay. Cei doi au devenit prieteni „întâmplător”, așa cum a descris Victoria. Însă zvonurile despre o posibilă relație amoroasă au început să circule după ce Tom a invitat-o pe Victoria pe platoul de filmare al filmului „Mission: Impossible 8” și chiar la premiera filmului „Twisters”, unde au ajuns cu elicopterul.
Citește și: Un selfie „stelar”. Cu cine au pozat Margot Robbie și Tom Cruise. „Iată un grup care merită o medalie!”
Pentru a clarifica situația, Victoria a postat un mesaj pe Instagram, însoțit de o fotografie în care apare râzând: „Prieteni, este o nebunie, dar se pare că tabloidele cred că mă întâlnesc cu Tom Cruise. Mor de râs. Haideți să clarificăm lucrurile - îmi pare rău că v-am dezamăgit, dar nu mă întâlnesc cu Tom. Este o persoană drăguță și un artist minunat, dar atât.”
Într-un alt mesaj pe Instagram, Victoria a adăugat cu umor: „Nu am crezut niciodată că va trebui să clarific asta în viața mea. Dacă vrei să scrii despre mine, @pagesix, folosește o imagine mai bună.”, iar apoi a continuat: „Cu toată seriozitatea, Tom a fost doar un prieten și un mentor drăguț și încurajator, la fel ca Chris Martin, tatăl meu, profesorul meu de muzică și alți oameni înțelepți din viața mea.”
Colegii lui Tom de pe platoul "Mission: Impossible 8" au fost surprinși de vizita Victoriei, ceea ce a alimentat și mai mult speculațiile. „Tom a invitat-o pe Victoria să-l privească filmând toată ziua, fiind ceva ce nu face pentru prietenii întâlniți întâmplător”, a spus un membru al echipei de filmare.
Tom și Victoria au fost văzuți împreună în mai multe ocazii, inclusiv la concertul lui Bruce Springsteen de pe stadionul Wembley. Într-o postare pe Instagram, Victoria a povestit cum s-au cunoscut în culisele de la Glastonbury și cum au decis să meargă împreună la premiera unui film.
Deși au petrecut mult timp împreună și au fost văzuți chicotind și bucurându-se de compania celuilalt, Victoria a insistat că relația lor este strict platonică: „Tom este cel mai întâmplător prieten pe care l-am avut vreodată”.