victoria principal Victoria Principal, în 1987 vs, 2017 / Foto: Profimedia

Victoria Principal, amintiri la 45 de ani de la premiera "Dallas". Adevărul despre renunțarea la rolul Pamelei Ewing, după 9 ani de interpretare

Victoria Principal, devenită cunoscută grație rolului din "Dallas", se uită înapoi cu drag spre perioada de glorie a serialului. La 45 de ani de la filmarea primului episod, cea care a interpretat-o pe Pamela Ewing vreme de nouă ani spune că încă de la început, "Dallas" a fost un mare succes.

La începutul anilor '80, în timp ce era într-un magazin de mobilă, s-a creat o isterie doar din simplul fapt că oamenii din jur o văzuseră. Imediat magazinul a devenit neîncăpător, astfel încât managerul a luat-o și a încuiat-o într-un birou și a sunat la poliție. Victoria a avut nevoie să fie escortată afară. "Toată lumea țipa că vrea un autograf și mi se adresa cu 'Pam'. Și polițiștii mi-au cerut autografe și și-au manifestat entuziasmul pentru show. Atunci am condus spre casă cu o conștientizare mai profundă a ceea ce înseamnă popularitatea Dallas", a povestit actrița, recent, pentru People, spunând și că toate zilele de filmare îi sunt încă bine întipărite în memorie.

Citește și: Ce face și acum arată acum Lucy din Dallas. Charlene Tilton are 64 de ani, e bunică și a mărturisit că nu s-a considerat frumoasă în tinerețe

Victoria Principal, despre scenele cu Patrick Duffy și Larry Hagman

În legătură cu întrebarea care i s-a adresat cel mai des de-a lungul carierei, "Cum a fost să te săruți cu Patrick Duffy?", Principal a spus: "Iată răspunsul meu. A fost excelent."

Dallas
Patrick Duffy și Victoria Principal, în "Dallas" / Foto: Profimedia

Despre scenele intense cu Larry Hagman, cel care l-a interpretat pe durul  și manipulatorul J.R., actrița care astăzi are 73 de ani a declarat: "Cred că publicul nu e conștient cât de atent era Larry Hagman cu situațiile și cu sentimentele celorlalți. Îi plăcea să facă pe clovnul, dar sub acel personaj era un bărbat foarte sensibil, care doar și-a pus mantia de bufon". Scenele între cumnații Pamela și J.R. erau întotdeauna pline de intensitate.

Setarile tale privind cookie-urile nu permit afisarea continutul din aceasta sectiune. Poti actualiza setarile modulelor coookie direct din browser sau de aici – e nevoie sa accepti cookie-urile social media

"Aveam deja 28 de ani și ceva experiență de viață din care să mă inspir. Conflictul este parte din viața oricui și, cu siguranță, un conflict în interiorul unei familii sau între familii a fost un subiect fructuos. Iar fabulosul Larry Hagman l-a făcut atât de accesibil", a mai povestit Victoria.

Setarile tale privind cookie-urile nu permit afisarea continutul din aceasta sectiune. Poti actualiza setarile modulelor coookie direct din browser sau de aici – e nevoie sa accepti cookie-urile social media

Citește și: Cum arată azi unele dintre cele mai îndrăgite staruri din „Dallas”. Patrick Duffy, Linda Gray și Charlene Tilton, reuniune inedită la 45 de ani de la apariția serialului fenomen

Victoria Principal, despre renunțarea la rolul Pamelei Ewing

Setarile tale privind cookie-urile nu permit afisarea continutul din aceasta sectiune. Poti actualiza setarile modulelor coookie direct din browser sau de aici – e nevoie sa accepti cookie-urile social media

Despre plecarea ei din show, după nouă ani în care a fost Pamela Ewing, Victoria Principal a spus: "Să fiu aleasă să o interpretez pe Pamela a fost o experiență emoționantă, care mi-a schimbat viața. Am făcut tot posibilul să o adus la viață și să o portretizez timp de nouă ani. Uneori, producătorii, scenariștii și actorul au o viziune diferită asupra direcției unui show și a călătoriei și dezvoltării personajului... sau lipsa acestora. Când viziunile sunt atât de divergente încât personajul devine nerealist și de nerecunoscut pentru actor, atunci este la latitudinea actorului să decidă unde se află granițele și ce acțiuni sunt necesare pentru a continua să înflorească din postura de om și de actor. Am luat această decizie pentru mine. Nu a fost una pripită, ci mai degrabă un proces de doi ani. Simt că am încheiat onorabil rolul Pamelei Barnes Ewing".

Citește și: Patrick Duffy a găsit dragostea în pandemie, la trei ani de la moartea soției. “Sunt uimit când realizez că mă iubește”

Victoria Principal, două mariaje, o afacere de mare succes și dragostea pentru animale

După "Dallas", Victoria Principal și-a lansat o companie cu produse de îngrijire a pielii și a scris mai multe cărți. La 73 de ani împliniți la începutul lui 2023, actrița arată superb. Puțini i-ar dat vârsta din buletin.

Setarile tale privind cookie-urile nu permit afisarea continutul din aceasta sectiune. Poti actualiza setarile modulelor coookie direct din browser sau de aici – e nevoie sa accepti cookie-urile social media

După ce a renunțat la Hollywood, Victoria Principal s-a dedicat antreprenoriatului, mai exact celui cu cosmetice. Și-a lansat propria linie de îngrijire a pielii în 1991. Aproape trei decenii mai târziu, a renunțat la Principal Secret, pentru a se ocupa de fundația sa și de actele de caritate.

Victoria Principal este dedicată proiectelor pentru salvarea animalelor, activităților de caritate în spitalele de copii și strângerii de fonduri pentru oamenii afectați de calamități. În apropiere de Los Angeles a cumpărat o fermă unde îngrijește animale. Actrița are o avere estimată la 350 de milioane de dolari. A fost căsătorită de două ori și nu are copii. Primul mariaj a fost cu Christopher Skinner, scenarist și producător, cu care s-a căsătorit în 1978, după ce s-au întâlnit la filmările "Dallas". Doi ani mai târziu s-au despărțit, iar divorțul a fost finalizat în 1981.

Cu chirurgul estetician Harry Glassman s-a măritat în 1985, după doi ani de relație. În 2006 au divorțat.

Programul Zilei

marți22.04
miercuri23.04
joi24.04
vineri25.04
sâmbătă26.04
duminică27.04
luni28.04
06:45 Benny si Joon
08:20 Prietenul meu, ghepardul
10:00 Maria
12:05 Alpha
13:35 Transformers: Exterminarea
16:10 Totul e iluminat
17:50 Ready Player One: Sa inceapa jocul
20:00 Dunkirk
21:40 Pe picior mare
23:30 Nu ma parasi
00:00 Magic Mike: Ultimul dans
01:50 Localnicii
03:20 A fost odata la... Hollywood
05:55 Teleportati in adolescenta
06:20 Recuperatorul 2
07:55 Dunkirk
09:35 Hot Pursuit: Urmarire periculoasa
11:00 inainte sa te cunosc
12:45 Cavalerul negru
15:10 Sa dansati bine!
17:05 Pantera roz 2
18:35 Dupa cum ti-e norocul
20:00 Furios si iute in viteza a 5-a
22:05 Equalizer 2
01:10 Recurs la razbunare
02:35 Julia
04:55 Zombieland: Runda dubla
07:30 Furios si iute in viteza a 5-a
09:35 Pantera roz 2
11:05 Mama vitrega
13:05 Adevarul si numai adevarul
14:45 RoboCop
16:35 Teoria haosului
18:00 Regele Arthur
20:00 Ea
22:00 Autostopistul
23:25 The Machine
01:45 Cartea mortilor: Posesie demonica
03:15 Piratii Rock-ului
05:25 Sechestrati in larg
06:30 RoboCop
08:20 Patsy & Loretta
09:45 Leii mor pentru miei
11:10 Regele Arthur
13:10 Absolut tot
14:40 Pasagerii
16:30 Daca as ramane
18:10 Crima din Orient Express
20:00 Meg 2: Confruntare in adancuri
21:50 Norocul prostului
23:35 Semn de viata
00:15 Bohemian Rhapsody
02:25 Identitate
03:50 Traind printre demoni
05:40 Care-i numarul tau?
07:05 Mai rau nu se poate
08:40 Familia Addams
10:00 Meg 2: Confruntare in adancuri
11:50 intalnire cu Joe Black
14:40 Omul-Paianjen: Departe de casa
16:40 Adevarata poveste a familiei Robertson
18:25 Un politist si jumatate
20:00 Ascensiunea lui Jupiter
22:00 Kingsman: Cercul de aur
00:40 Conspiratia
02:10 Prostutul
03:45 Datorie si onoare
05:20 Fratia lupilor
07:20 Kingsman: Cercul de aur
09:35 Gnomeo si Julieta 2: Sherlock Gnomes
11:00 Ascensiunea lui Jupiter
13:05 Pe taramul femeilor
14:40 Omu' de la Zoo
16:15 intalnire exploziva
18:00 Steve Jobs
20:00 Fratia hotilor 2: Pantera
22:15 Armageddon - Sfarsitul lumii?
01:00 Insidious: Usa rosie
04:10 8MM - Opt milimetri
07:40 Fratia hotilor 2: Pantera
09:55 Pe taramul femeilor
11:30 Rory O''Shea a fost aici
13:15 Negru si albastru
15:00 O lovitura indrazneata
16:25 Noe
18:35 Bill si Ted salveaza universul
20:00 12 orfani fantastici
21:55 Autobuzul 657
23:25 Nasul stresat
01:25 O terapie pentru viata
03:45 Ucenic pentru crima
05:30 Omul nostru din Panama

Ultimele știri

CONCLAVE 2024  Focus Features film with Ralph Fiennes as Thomas Cardinal Lawrence
Filme şi seriale despre Vatican. Papa a fascinat întotdeauna regizorii și scenariștii

Figură centrală a Bisericii Catolice, Papa a fascinat întotdeauna regizorii de film şi de televiziune. "Conclave", "The New Pope", "The...

Dick Van Dyke și soția sa, Arlene
Dick Van Dyke, despre diferența de vârstă de 46 de ani dintre el și soția sa: „Toată lumea a spus că nu va funcționa”

Legenda Hollywood-ului Dick Van Dyke continuă să sfideze așteptările și stereotipurile, nu doar prin longevitatea carierei sale...

margot robbie (2)
Margot Robbie, naturală și superbă în costum de baie, la câteva luni după ce a născut. Relaxare în Australia alături de soț și prieteni

Margot Robbie profită din plin de o pauză binemeritată. Actrița în vârstă de 34 de ani a fost surprinsă zilele trecute pe o plajă însorită...

Partenerii noștri

Prințul Harry „a luat o decizie catastrofală” după ce s-a căsătorit cu Meghan Markle. O organizație caritabilă rupe tăcerea
Prințul Harry „a luat o decizie catastrofală” după ce s-a căsătorit cu Meghan Markle. O organizație caritabilă rupe...

Prințul Harry „a luat o decizie catastrofală” după ce s-a căsătorit cu Meghan Markle. O organizație...

PeRoz.ro
Sofía Vergara, apariție incendiară în bikini la piscină. Actrița în vârstă de 52 de ani e pregătită pentru vară
Sofía Vergara, apariție incendiară în bikini la piscină. Actrița în vârstă de 52 de ani e pregătită pentru vară

Sofía Vergara, apariție incendiară în bikini la piscină. Actrița în vârstă de 52 de ani e pregătită...

Utv.ro
Gemeni identici, experiment inedit. Ce s-a întâmplat când unul a ales suplimente alimentare vegane, iar celălalt unele pe bază de ingrediente animale
Gemeni identici, experiment inedit. Ce s-a întâmplat când unul a ales suplimente alimentare vegane, iar celălalt unele...

Gemeni identici, experiment inedit. Ce s-a întâmplat când unul a ales suplimente alimentare vegane...

Digi-World.tv
Jennifer Lopez, Barbie la Formula 1. În costum roz din latex, lipit de piele, care i-a accentuat formele voluptoase
Jennifer Lopez, Barbie la Formula 1. În costum roz din latex, lipit de piele, care i-a accentuat formele voluptoase

Jennifer Lopez, Barbie la Formula 1. În costum roz din latex, lipit de piele, care i-a accentuat...

ProFM.ro
Au publicat imaginile: ”fiul secret al lui Vladimir Putin”, văzut pentru prima dată! Cum l-au numit rușii
Au publicat imaginile: ”fiul secret al lui Vladimir Putin”, văzut pentru prima dată! Cum l-au numit rușii

Un site rusesc anti-Kremlin a publicat o fotografie cu un copil care se presupune că ar fi ”fiul...

DigiSport.ro
Motivul pentru care o femeie refuză să plimbe câinele iubitului ei înainte de muncă. Dezvăluirea a stârnit un val de reacții
Motivul pentru care o femeie refuză să plimbe câinele iubitului ei înainte de muncă. Dezvăluirea a stârnit un val de...

Motivul pentru care o femeie refuză să plimbe câinele iubitului ei înainte de muncă. Dezvăluirea a...

Digi-AnimalWorld.tv
Japonia a realizat prima gară la o imprimantă 3D. Într-o săptămână a fost construită și în câteva ore a fost asamblată
Japonia a realizat prima gară la o imprimantă 3D. Într-o săptămână a fost construită și în câteva ore a fost asamblată

Japonia a realizat prima gară la o imprimantă 3D. Într-o săptămână a fost construită și în câteva...

Digi-Life.tv
„Ştiţi de ce se vorbeşte maghiara în Rai?”. Glumele papei Francisc, care i-au făcut și pe necredincioși să râdă
„Ştiţi de ce se vorbeşte maghiara în Rai?”. Glumele papei Francisc, care i-au făcut și pe necredincioși să râdă

„Ştiţi de ce se vorbeşte maghiara în Rai?”. Glumele papei Francisc, care i-au făcut și pe...

DigiFM.ro
CONCLAVE 2024  Focus Features film with Ralph Fiennes as Thomas Cardinal Lawrence
Filme şi seriale despre Vatican. Papa a fascinat...
Filmnow.ro