Zendaya, prima reacție după moartea lui Angus Cloud din „Euphoria”: „Putea să lumineze orice cameră în care intra”
Moartea tânărului actor, Angus Cloud, care a jucat în „Euphoria”, a șocat o lume întreagă. Printre cei care sunt profund afectați de decesul prematur al acestuia se află și Zendaya, care a petrecut mult timp cu Angus pe platourile de filmare.
Actrița în vârstă de 26 de ani a transmis un mesaj emoționant pe rețelele de socializare în care îl numește pe regretatul actor „frate ei” și își exprimă recunoștința că l-a cunoscut.
„Cuvintele nu sunt suficiente pentru a descrie frumusețea infinită care este Angus (Conor). Sunt atât de recunoscătoare că am avut șansa să-l cunosc în această viață, să-i spun frate, să-i văd ochii calzi și amabili și zâmbetul strălucitor sau să-i aud râsul contagios (zâmbesc acum doar când mă gândesc la asta). Știu că oamenii folosesc des această expresie când vorbesc despre oamenii pe care îi iubesc, dar el „putea să lumineze orice cameră în care intra”. A fost cel mai bun la asta. Aș vrea să mi-l amintesc mereu așa. Pentru toată lumina, dragostea și bucuria nemărginite pe care a reușit să ni le ofere întotdeauna. Voi prețui fiecare clipă pe care am petrecut-o cu el. Inima mea este alături de familia lui în aceste momente și vă rog să fiți amabili și răbdători, deoarece durerea arată diferit pentru fiecare.”, a scris Zendaya pe contul său de Instagram, alături de o fotografie alb-negru cu Angus.
Angus Cloud a murit, luni, la vârsta de 25 de ani, la doar câteva zile după decesul tatălui său. Anunțul a fost făcut de către familia sa într-un comunicat. Cloud l-a interpretat pe Fezco O'Neill, un traficant de droguri, în serialul în care Zendaya joacă rolul principal.
Nu a fost raportată o cauză specifică a decesului, dar în declaraţia familiei se spune că a suferit de probleme de sănătate mintală şi a fost puternic afectat de moartea tatălui său, descris ca fiind „cel mai bun prieten”, care a fost înmormântat săptămâna trecută.
"Angus a fost deschis în legătură cu lupta sa cu sănătatea mintală şi sperăm că moartea sa poate fi un memento pentru alţii că nu sunt singuri şi că nu ar trebui să lupte singuri în tăcere împotriva acestui lucru", se arată în comunicat.
Potrivit informațiilor transmise de TMZ, mama lui a fost cea care l-a găsit la casa sa din Oakland, California și a sunat la 911. Aceasta a declarat că este vorba despre „o posibilă supradoză”.