Pee-wee Herman actor and creator Paul Reubens dies from cancer at 70 **FILE PHOTOS** Paul Reubens, interpretul lui Pee-wee Herman. Profimedia

A murit Paul Reubens, actorul care l-a interpretat pe Pee-wee Herman

Paul Reubens, actorul care l-a interpretat pe Pee-wee Herman, un tocilar care purta un costum gri şi papion roşu în timp ce încânta copiii şi adulţii deopotrivă cu râsul său distinctiv a murit, potrivit unui mesaj pe contul său de Instagram, scrie Reuters.

Reubens, în vârstă de 70 de ani, a murit după o luptă de ani de zile cu cancerul, se arată în postare.

„Un om dăruit şi prolific, el va trăi pentru totdeauna în panteonul comediei şi în inimile noastre ca un prieten preţuit şi un om cu un caracter remarcabil şi o generozitate de spirit”, se spune în postare.

Într-un mesaj adresat fanilor săi pe care l-a scris înainte de a muri, Reubens şi-a cerut scuze pentru că nu a făcut publică lupta de şase ani cu cancerul.

„Întotdeauna am simţit o mare iubire şi respect din partea prietenilor, fanilor şi susţinătorilor mei”, a scris el. „V-am iubit atât de mult pe toţi şi mi-a plăcut să fac artă pentru voi”.

Cariera sa a deraiat în 1991, după ce Reubens a fost arestat sub acuzaţia de expunere indecentă la un cinema pentru adulţi. El nu a făcut nicio contestaţie şi a executat 75 de ore de muncă în folosul comunităţii.

În 2004, Reubens a pledat vinovat pentru o acuzaţie de deţinere de material obscen în Los Angeles. A fost condamnat la trei ani de închisoare. Ca parte a unui acord, procurorii au convenit să renunţe la o a doua acuzaţie de posesie de pornografie infantilă. Actorul a susţinut că imaginile din centrul cazului fac parte din colecţia sa de artă.

Ruebens s-a născut Paul Rubensfeld în 1952, în Peekskill, New York. Şi-a început cariera ca actor de improvizaţie şi de scenă în anii 1970, când s-a alăturat trupei The Groundlings din Los Angeles, potrivit Themoviedb.org, o bază de date de filme şi celebrităţi.

În 1982, Ruebens a apărut într-un spectacol popular din Los Angeles, cunoscut sub numele de „The Pee-wee Herman Show”, ca personajul principal, pe care l-a dezvoltat. În 1986, a debutat emisiunea de televiziune de sâmbătă dimineaţa „Pee-wee’s Playhouse”, lansând cariera lui Rueben, care a inclus şi două lungmetraje ca Pee-wee Herman.

Limbajul trupului remarcabil al lui Reubens, expresiile faciale şi replicile au oferit fanilor lecţii de morală şi o satiră. Cadrul principal al spectacolului a fost aşa-numita casă de joacă a lui Pee-wee, reşedinţa sa, care era populată de păpuşi îmbrăcate ca obiecte care vorbeau şi aveau personalităţi, inclusiv fotoliul său adorat, Chairy şi floarea soarelui plină de viaţă de pe pervaz, împreună cu alte personaje, arată News.ro.

Programul Zilei

sâmbătă26.04
duminică27.04
luni28.04
marți29.04
miercuri30.04
joi01.05
vineri02.05
07:05 Mai rau nu se poate
08:40 Familia Addams
10:00 Meg 2: Confruntare in adancuri
11:50 intalnire cu Joe Black
14:40 Omul-Paianjen: Departe de casa
16:40 Adevarata poveste a familiei Robertson
18:25 Un politist si jumatate
20:00 Ascensiunea lui Jupiter
22:00 Kingsman: Cercul de aur
00:40 Conspiratia
02:10 Prostutul
03:45 Datorie si onoare
05:20 Fratia lupilor
07:20 Kingsman: Cercul de aur
09:35 Gnomeo si Julieta 2: Sherlock Gnomes
11:00 Ascensiunea lui Jupiter
13:05 Pe taramul femeilor
14:40 Omu' de la Zoo
16:15 intalnire exploziva
18:00 Steve Jobs
20:00 Fratia hotilor 2: Pantera
22:15 Armageddon - Sfarsitul lumii?
01:00 Insidious: Usa rosie
04:10 8MM - Opt milimetri
07:40 Fratia hotilor 2: Pantera
09:55 Pe taramul femeilor
11:30 Rory O''Shea a fost aici
13:15 Negru si albastru
15:00 O lovitura indrazneata
16:25 Noe
18:35 Bill si Ted salveaza universul
20:00 12 orfani fantastici
21:55 Autobuzul 657
23:25 Nasul stresat
01:25 O terapie pentru viata
03:45 Ucenic pentru crima
05:30 Omul nostru din Panama
06:10 Noe
08:20 Jumper: Oriunde, oricand
09:45 12 orfani fantastici
11:40 Amnezie cu surprize
13:30 Transformers: Ultimul cavaler
15:55 Speed Racer
18:05 Copilul care ar putea fi rege
20:00 Cavalerii Shaolin
21:55 Crima este a mea
23:35 Puterea banului
01:20 Ostatici
02:45 Pacat originar
04:35 Sin City: Am ucis pentru ea
07:15 Crima este a mea
08:55 Un sarut de milioane
10:40 Cavalerii Shaolin
12:35 Cavalerul negru: Legenda renaste
15:10 Agentul Cody Banks
16:50 Numele jocului: Fotbal
18:25 Te voi revedea in vis
20:00 Furios si iute 6
22:00 Equalizer 3: Capitolul final
23:45 Camera mortala
01:00 Frumusica
02:55 Codul asasinului
04:30 21 Jump Street - O adresa de pomina
06:10 Numele jocului: Fotbal
07:45 Furios si iute 6
09:45 Clifford: Marele caine rosu
11:15 Nikki si Nora in actiune
12:40 Represalii: Cursa mortii
14:05 Transformers - Razboiul lor in lumea noastra
16:20 Mr. Church
18:00 Emma.
20:00 Karate Kid
22:15 Atlasul norilor
01:10 Singura sansa
02:45 Mesaje secrete
04:55 Jerry Maguire
06:20 Emma.
08:20 Omul-Paianjen: Prin lumea paianjenului
10:35 Karate Kid
12:50 Carari intortocheate
14:40 Nopti albe in Seattle
16:20 Darrow & Darrow: Urmele crimei
17:45 Flash
20:00 Haos la Versailles
21:50 300 - Eroii de la Termopile
23:40 Omul din intuneric 2
03:00 Recuperatorul
04:35 Anomalie

Ultimele știri

2025 TIME100 Gala, New York, USA - 24 Apr 2025
Scarlett Johansson, pe lista celor mai influente persoane în 2025. De ce procesul Lively-Baldoni i-ar putea afecta cel mai nou proiect

Scarlett Johansson a evitat la limită o întâlnire stânjenitoare cu fostul ei soț Ryan Reynolds și cu actuala lui soție Blake Lively, pe...

renee z
Iubirile lui Renée Zellweger. A fost căsătorită doar patru luni. „Bridget Jones” împlineşte 56 de ani

Renée Kathleen Zellweger, dublu laureată a Premiului Oscar în 2004 şi 2020, s-a născut la 25 aprilie 1969. Deşi este pe jumătate elveţiană...

Shiloh și Angelina Jolie
Ce reprezintă tatuajul pe care și l-a făcut Shiloh, fiica Angelinei Jolie. Adolescenta are o legătură uimitoare cu mama ei

Shiloh, fiica Angelinei Jolie și a lui Brad Pitt, nu este deloc străină de schimbările de look, de-a lungul timpului având apariții...

Partenerii noștri

2025 TIME100 Gala, New York, USA - 24 Apr 2025
Scarlett Johansson, pe lista celor mai influente...
Filmnow.ro
renee z
Iubirile lui Renée Zellweger. A fost căsătorită doar...
Filmnow.ro
Shiloh și Angelina Jolie
Ce reprezintă tatuajul pe care și l-a făcut Shiloh...
Filmnow.ro
Dick Van Dyke
Dick Van Dyke are 99 de ani, dar tot mai visează la un...
Filmnow.ro
al pacino
Al Pacino, deținător al „triplei coroane” a actoriei...
Filmnow.ro
Michelle Trachtenberg și Penn Badgley
Penn Badgley, afectat de moartea lui Michelle...
Filmnow.ro
Sarah Michelle Gellar și soțul ei
Ce a răspuns Sarah Michelle Gellar când a fost...
Filmnow.ro
George Clooney
George Clooney, în direct la tv, după ce internetul...
Filmnow.ro
Jason Statham și Rosie Huntington-Whiteley / Profimedia
Locuitorii din sudul Londrei, revoltați de stilul de...
Filmnow.ro