Locuitorii din sudul Londrei, revoltați de stilul de viață al lui Jason Statham: „Scuzele nu sunt suficiente după ce sperii caii”
Jason Statham și logodnica sa, Rosie Huntington-Whiteley, se află în centrul unui scandal, după ce mai multe aterizări de elicopter într-un cartier rezidențial liniștit din sudul Londrei au provocat panică în rândul animalelor și nemulțumiri printre locuitori. Cuplul celebru, cunoscut pentru stilul de viață luxos, folosește frecvent elicopterul pentru deplasări, însă ultima serie de zboruri a atras critici vehemente din partea comunității.
Potrivit The Sun, o astfel de aterizare a avut loc vineri, într-un câmp aflat în apropierea unei școli de echitație, cauzând panică în rândul a doi cai care se aflau în antrenament cu copii. O mamă prezentă la fața locului a descris momentul ca fiind „extrem de periculos”, mai ales în condițiile în care unul dintre cai era călărit de un copil de doar șase ani. Pilotul elicopterului ar fi fugit imediat să-și ceară scuze, recunoscând că nu a anticipat impactul asupra animalelor.
Citește și: Jason Statham, un tată mândru și fericit. Apariție rară în public alături de adorabilul său fiu, Jack
„S-a văzut că îi părea sincer rău”, a declarat femeia. „Dar în astfel de cazuri, scuzele nu sunt suficiente. Un cal speriat poate provoca un accident grav.”
Jason (57 de ani) și Rosie (38 de ani) locuiesc din 2021 într-o proprietate luxoasă în Londra, unde s-au întors pentru a oferi un mediu mai sigur celor doi copii ai lor, Jack (7 ani) și Isabella (3 ani). Deși intenția cuplului a fost să se îndepărteze de agitația din Los Angeles, liniștea cartierului londonez pare acum amenințată de zgomotul elicopterului lor.
Un alt locuitor, tată a doi copii, a declarat: „Este foarte zgomotos. Nu e ceva ce vrem să auzim constant. Am ales să ne mutăm aici pentru liniște, departe de aeroporturi. Acum, însă, avem un Hollywood în miniatură peste casele noastre.”
Reacțiile negative nu s-au limitat doar la incidentul de vineri. A doua zi, cuplul a folosit din nou elicopterul, de data aceasta cu o abordare mai precaută, pilotul evitând zona școlii de echitație. Totuși, îngrijorările locuitorilor persistă.
Jason și Rosie formează un cuplu din 2009, fiind logodiți din 2016. Deși nu s-au căsătorit încă, au declarat în mai multe rânduri că nu se grăbesc, preferând să se concentreze pe familie și intimitate. Recent, Rosie a declarat într-un interviu pentru The Telegraph că mutarea în Marea Britanie a fost una „cu adevărat întemeiată”, punând accent pe nevoia de protecție a vieții private a copiilor lor.