'Curb Your Enthusiasm' actor Richard Lewis passes away at 76 **FILE PHOTOS** Richard Lewis. Profimedia

A murit Richard Lewis. Actorul celebru din serialul „Curb Your Enthusiasm” avea 76 de ani

Comediantul Richard Lewis, devenit faimos graţie umorului său nevrotic şi autocritic, iar mai târziu, pentru rolul din serialului HBO ''Curb Your Enthusiasm'', din distribuţia căruia a făcut parte timp de peste două decenii alături de Larry David, a murit la vârsta de 76 de ani, a anunţat miercuri publicistul său.

Actorul, care a dezvăluit anul trecut că suferă de boala Parkinson, a murit marţi seară la locuinţa sa din Los Angeles, după ce a suferit un stop cardiac, a spus publicistul Jeff Abraham, potrivit Reuters, transmite Agerpres.

''Richard şi cu mine ne-am născut la distanţă de trei zile în acelaşi spital, iar pentru cea mai mare parte a vieţii mele mi-a fost ca un frate'', a scris Larry David într-un comunicat.

''Îl caracteriza combinaţia aceea rară de a fi cea mai amuzantă persoană, dar şi cea mai drăguţă. Dar azi m-a făcut să plâng, iar pentru asta nu-l voi ierta niciodată''.

''Soţia lui, Joyce Lapinsky, mulţumeşte tuturor pentru dragostea, prietenia şi sprijinul arătate şi cere respectarea intimităţii în aceste momente'', a scris Abraham în comunicat.

Richard Lewis s-a născut în Brooklyn şi a început să facă comedie stand-up la începutul anilor 1970 în paralel cu o slujbă în publicitate, iar până la finalul deceniului a ajuns unul dintre cei mai apreciaţi comici ai generaţiei sale.

A fost invitat deseori la talk show-urile de seară în anii 1980 şi a jucat alături de Jamie Lee Curtis în comedia ABC ''Anything But Love''. A făcut parte din distribuţia mai multor filme în anii 1990, cel mai cunoscut fiind ''Robin Hood: Men in Tights''.

În ultimii ani, şi-a jucat propriul rol ca prieten al lui Larry David în serialul ''Curb Your Enthusiasm'', în care cei doi bărbaţi se ciondănesc neîncetat.

Programul Zilei

vineri25.04
sâmbătă26.04
duminică27.04
luni28.04
marți29.04
miercuri30.04
joi01.05
06:30 RoboCop
08:20 Patsy & Loretta
09:45 Leii mor pentru miei
11:10 Regele Arthur
13:10 Absolut tot
14:40 Pasagerii
16:30 Daca as ramane
18:10 Crima din Orient Express
20:00 Meg 2: Confruntare in adancuri
21:50 Norocul prostului
23:35 Semn de viata
00:15 Bohemian Rhapsody
02:25 Identitate
03:50 Traind printre demoni
05:40 Care-i numarul tau?
07:05 Mai rau nu se poate
08:40 Familia Addams
10:00 Meg 2: Confruntare in adancuri
11:50 intalnire cu Joe Black
14:40 Omul-Paianjen: Departe de casa
16:40 Adevarata poveste a familiei Robertson
18:25 Un politist si jumatate
20:00 Ascensiunea lui Jupiter
22:00 Kingsman: Cercul de aur
00:40 Conspiratia
02:10 Prostutul
03:45 Datorie si onoare
05:20 Fratia lupilor
07:20 Kingsman: Cercul de aur
09:35 Gnomeo si Julieta 2: Sherlock Gnomes
11:00 Ascensiunea lui Jupiter
13:05 Pe taramul femeilor
14:40 Omu' de la Zoo
16:15 intalnire exploziva
18:00 Steve Jobs
20:00 Fratia hotilor 2: Pantera
22:15 Armageddon - Sfarsitul lumii?
01:00 Insidious: Usa rosie
04:10 8MM - Opt milimetri
07:40 Fratia hotilor 2: Pantera
09:55 Pe taramul femeilor
11:30 Rory O''Shea a fost aici
13:15 Negru si albastru
15:00 O lovitura indrazneata
16:25 Noe
18:35 Bill si Ted salveaza universul
20:00 12 orfani fantastici
21:55 Autobuzul 657
23:25 Nasul stresat
01:25 O terapie pentru viata
03:45 Ucenic pentru crima
05:30 Omul nostru din Panama
06:10 Noe
08:20 Jumper: Oriunde, oricand
09:45 12 orfani fantastici
11:40 Amnezie cu surprize
13:30 Transformers: Ultimul cavaler
15:55 Speed Racer
18:05 Copilul care ar putea fi rege
20:00 Cavalerii Shaolin
21:55 Crima este a mea
23:35 Puterea banului
01:20 Ostatici
02:45 Pacat originar
04:35 Sin City: Am ucis pentru ea
07:15 Crima este a mea
08:55 Un sarut de milioane
10:40 Cavalerii Shaolin
12:35 Cavalerul negru: Legenda renaste
15:10 Agentul Cody Banks
16:50 Numele jocului: Fotbal
18:25 Te voi revedea in vis
20:00 Furios si iute 6
22:00 Equalizer 3: Capitolul final
23:45 Camera mortala
01:00 Frumusica
02:55 Codul asasinului
04:30 21 Jump Street - O adresa de pomina
06:10 Numele jocului: Fotbal
07:45 Furios si iute 6
09:45 Clifford: Marele caine rosu
11:15 Nikki si Nora in actiune
12:40 Represalii: Cursa mortii
14:05 Transformers - Razboiul lor in lumea noastra
16:20 Mr. Church
18:00 Emma.
20:00 Karate Kid
22:15 Atlasul norilor
01:10 Singura sansa
02:45 Mesaje secrete
04:55 Jerry Maguire

Ultimele știri

Jason Statham și Rosie Huntington-Whiteley / Profimedia
Locuitorii din sudul Londrei, revoltați de stilul de viață al lui Jason Statham: „Scuzele nu sunt suficiente după ce sperii caii”

Jason Statham și logodnica sa, Rosie Huntington-Whiteley, se află în centrul unui scandal, după ce mai multe aterizări de elicopter într-un...

emma watson
Emma Watson la 35 de ani. De ce a ales să se retragă din lumina reflectoarelor și cu ce-și umple timpul: "Nu eram fericită"

Emma Watson, actrița care a cucerit publicul în rolul lui Hermione Granger din seria "Harry Potter", a împlinit 35 de ani în 15 aprilie...

Er ; E.R. : Season 1 (1994)
Cum arată azi starurile din serialul „ER”. George Clooney, reuniune cu Julianna Margulies, Anthony Edwards și Noah Wyle

Fanii serialului ER au fost răsfățați luna aceasta cu o reuniune incredibilă, când patru dintre starurile seriei de succes s-au reîntâlnit...

Partenerii noștri

Conclavul este „înfricoșător”. Mărturia unui cardinal despre alegerea noului papă
Conclavul este „înfricoșător”. Mărturia unui cardinal despre alegerea noului papă

Conclavul este „înfricoșător”. Mărturia unui cardinal despre alegerea noului papă

Descarca aplicatia Digi24 Digi24.ro
Jay Leno, devotat soției diagnosticate cu demență: „Asta e iubirea. Aș prefera să fiu cu ea decât oriunde altundeva”
Jay Leno, devotat soției diagnosticate cu demență: „Asta e iubirea. Aș prefera să fiu cu ea decât oriunde altundeva”

Jay Leno, devotat soției diagnosticate cu demență: „Asta e iubirea. Aș prefera să fiu cu ea decât...

PeRoz.ro
Ce îi lipsește cel mai mult Iuliei Vântur de când s-a mutat în India: „De România sunt conectată cu fire invizibile”
Ce îi lipsește cel mai mult Iuliei Vântur de când s-a mutat în India: „De România sunt conectată cu fire invizibile”

Ce îi lipsește cel mai mult Iuliei Vântur de când s-a mutat în India: „De România sunt conectată cu...

Utv.ro
Ce este memoria falsă. Cum își „inventează” creierul amintiri
Ce este memoria falsă. Cum își „inventează” creierul amintiri

Ce este memoria falsă. Cum își „inventează” creierul amintiri

Digi-World.tv
Cleopatra Stratan cântă din nou "Ghiță", într-o versiune modernă. Clipul i-a emoționat pe fani: "Auzul meu e într-un șoc plăcut"
Cleopatra Stratan cântă din nou "Ghiță", într-o versiune modernă. Clipul i-a emoționat pe fani: "Auzul meu e într-un...

Cleopatra Stratan cântă din nou "Ghiță", într-o versiune modernă. Clipul i-a emoționat pe fani...

ProFM.ro
"Nu mai vin dacă Șumudică rămâne antrenor". Ce decizie a luat un fotbalist important aflat în proprietatea Rapidului
"Nu mai vin dacă Șumudică rămâne antrenor". Ce decizie a luat un fotbalist important aflat în proprietatea Rapidului

"Nu mai lucrez cu Șumudică”.

DigiSport.ro
Momentul când o familie din India s-a trezit un leu în bucătărie: „Ne așteptăm să vedem un păianjen în colț, nu o felină”
Momentul când o familie din India s-a trezit un leu în bucătărie: „Ne așteptăm să vedem un păianjen în colț, nu o...

Momentul când o familie din India s-a trezit un leu în bucătărie: „Ne așteptăm să vedem un păianjen...

Digi-AnimalWorld.tv
De ce mâncarea are gust diferit când suntem răciți. Ce simte, de fapt, limba
De ce mâncarea are gust diferit când suntem răciți. Ce simte, de fapt, limba

De ce mâncarea are gust diferit când suntem răciți. Ce simte, de fapt, limba

Digi-Life.tv
Momentul în care cutremurul de 6,2 grade a lovit Turcia, surprins dintr-un studio tv. Prezentatoarea a continuat știrile, în ciuda panicii. Video viral
Momentul în care cutremurul de 6,2 grade a lovit Turcia, surprins dintr-un studio tv. Prezentatoarea a continuat...

Momentul în care cutremurul de 6,2 grade a lovit Turcia, surprins dintr-un studio...

DigiFM.ro