Brendan Fraser vorbește pentru prima oară despre cel mai criticat film al lui Tom Cruise, „The Mummy”. De ce nu a avut succes la box office
Brendan Fraser a vorbit despre rebootul „The Mummy” din 2017, cel mai criticat film al lui Tom Cruise, într-un interviu cu Variety. Actorul în vârstă de 53 de ani, care l-a interpretat pe Rick O'Connell în trei dintre producțiile francizei de succes, a declarat că eșecul de box office din 2017 s-a întâmplat din cauză că pelicula „nu a fost la fel de distractivă” ca The Mummy (1999), The Mummy Returns (2001) și The Mummy: Tomb of the Dragon Emperor (2008).
Brendan, care este în cărți pentru o nominalizare la Oscar datorită rolului foarte lăudat pe care l-a făcut în recentul „The Whale”, a explicat:
„Este greu să faci acel film. Ingredientul pe care l-am avut pentru „Mumia” noastră, și pe care nu l-am văzut în lungmetrajul cel nou, a fost distracția. Asta a lipsit în acea continuare. A fost prea mult un film de groază. The Mummy ar trebui să fie o călătorie palpitantă, nu terifiantă și înfricoșătoare.”

Actorul a mărturisit că este deschis să reia rolul lui Rick neînfricat, pe viitor: „Nu știu cum ar funcționa. Dar aș fi deschis acestei posibilități, dacă cineva ar veni cu conceptul potrivit.”
Tom Cruise a sperat că va putea oferi o nouă viață francizei „The Mummy”, dar s-a lovit doar de critici, iar Universal Studios au pierdut undeva între 60-100 de milioane de dolari. Comparativ, „The Mummy”, filmul din 1999, a obținut 416 milioane de dolari la un buget de 80 de milioane.

David Ehrlich de la IndieWire a scris la vremea respectivă: „Toate acestea arată că The Mummy este cel mai prost film pe care Tom Cruise l-a făcut vreodată, iese în evidență ca o notă falsă pe un pian spectaculos”.