Brigitte Bardot Brigitte Bardot, 2023 / Foto: Profimedia

Brigitte Bardot, confesiuni la 90 de ani: „Am un temperament de foc, e greu să fiu doborâtă”. Cum arată o zi din viața ei activă

Ajunsă la venerabila vârstă de 90 de ani, Brigitte Bardot continuă să fie o prezență puternică, dedicată cauzelor în care crede. Într-un interviu acordat BFMTV, legendara actriță franceză a vorbit despre starea sa de sănătate, rutina zilnică și lupta neîntreruptă pentru drepturile animalelor.

După ce în 2023 a suferit un episod de dificultăți respiratorii, Brigitte Bardot îi asigură pe admiratori că se simte bine. „Am avut mult noroc, dar am și un temperament de foc! E greu să fiu doborâtă!”, a declarat vedeta, mărturisind că, în ciuda vârstei, rămâne activă și implicată.

Fundația sa pentru protecția animalelor, pe care o conduce cu pasiune, a publicat recent un sondaj care arată că francezii devin tot mai sceptici în privința vânătorii, o victorie importantă pentru actrița care și-a dedicat viața acestei cauze.

Un stil de viață simplu, dar activ

Setarile tale privind cookie-urile nu permit afisarea continutul din aceasta sectiune. Poti actualiza setarile modulelor coookie direct din browser sau de aici – e nevoie sa accepti cookie-urile social media

Citește și: Brigitte Bardot, apariție rară în public la 89 de ani. Actrița, la volanul mașinii sale, în sudul Franței

Deși s-a retras din lumea filmelor în 1973, Bardot își petrece zilele cu un program riguros. „Lucrez pentru fundația mea zilnic, de la 13:00 la 18:00, citesc corespondența și mă ocup de chestiuni importante legate de animale. În fiecare zi!”, a explicat ea.

Diminețile și le rezervă pentru viața de acasă, la celebra sa vilă La Madrague din Saint-Tropez, unde locuiește din 1958. „Mă ocup de casă și de animalele mele, exact ca orice femeie care își iubește căminul”, a povestit actrița.

Bardot a dezvăluit că a renunțat la condus, dar își petrece timpul ascultând muzică clasică și citind.

Brigitte Bardot
Brigitte Bardot, în anii '60 / Foto: Profimedia

Brigitte Bardot, la 90 de ani: „Nu mai am pe nimeni. Toți au plecat”

Ajunsă la 90 de ani, Brigitte Bardot continuă să trăiască departe de lumina reflectoarelor, dedicată cauzei animalelor, dar și unei singurătăți pe care și-a asumat-o. Legendara actriță a vorbit cu sinceritate despre retragerea sa, despre pierderile care i-au marcat existența și despre frica față de direcția în care se îndreaptă omenirea.

Bardot a mărturisit că nu mai conduce mașina de când și-a pierdut câinele iubit, ET, pe 20 aprilie 2024. Fostul star al cinematografiei franceze obișnuia să meargă peste tot cu el. „Cum conduceam mereu cu el lângă mine, am renunțat să mai conduc pentru că mă simțeam singură în mașină. Era tovarășul meu. L-am iubit enorm. Așa că nu mai conduc deloc”, a explicat ea.

Distanțarea de lume pare să fie, pentru Brigitte Bardot, o alegere conștientă. „Mi-am pus o cruce pe o mare parte din populația umană, care m-a dezgustat profund”, a declarat ea. „Mi-e teamă de ce devine omenirea”.

Popularitatea dobândită în anii '50-'60 îi este de folos și astăzi, susținându-i lupta pentru protecția animalelor. Cu toate acestea, actrița spune că nu poate fi fericită: „Cum să fiu fericită când animalele sunt ucise, măcelărite, folosite pe post de cobai?”.

Marcată de moartea lui Alain Delon: "Îmi lipsește enorm. Eram pe aceeași lungime de undă"

Citește și: Alain Delon, despre relația cu Brigitte Bardot: "Ar putea părea surprinzător". A fost dragoste între cele două sex-simboluri ale anilor '60-'70?

alain delon si brigitte bardot
Alain Delon și Brigitte Bardot în filmul "Les Amours célèbres", 1961 / Foto: Profimedia

Deși va împlini 91 de ani în septembrie, Bardot spune că nu își face gânduri despre moarte. „A fost mereu prezentă în viața mea, dar nu mă obsedează. În schimb, viața de azi face ca moartea să pară ceva extraordinar”, a declarat ea, într-o mărturisire surprinzătoare.

Cea mai recentă pierdere care a marcat-o profund a fost moartea prietenului său de-o viață, Alain Delon, în august 2024. „Nu ești niciodată pregătit pentru moartea unui prieten. Sunt foarte, foarte tristă. Îmi lipsește enorm. Eram pe aceeași lungime de undă”.

Brigitte Bardot trăiește cu amintirile unei epoci apuse, într-o lume pe care o privește cu dezamăgire. „Nu mai am pe nimeni. Toți au plecat”, a concluzionat ea, cu melancolie.

Citește și: Brigitte Bardot, condamnată la plata unei amenzi de 20.000 de euro din cauza unor afirmații jignitoare făcute în 2019

Programul Zilei

vineri25.04
sâmbătă26.04
duminică27.04
luni28.04
marți29.04
miercuri30.04
joi01.05
06:30 RoboCop
08:20 Patsy & Loretta
09:45 Leii mor pentru miei
11:10 Regele Arthur
13:10 Absolut tot
14:40 Pasagerii
16:30 Daca as ramane
18:10 Crima din Orient Express
20:00 Meg 2: Confruntare in adancuri
21:50 Norocul prostului
23:35 Semn de viata
00:15 Bohemian Rhapsody
02:25 Identitate
03:50 Traind printre demoni
05:40 Care-i numarul tau?
07:05 Mai rau nu se poate
08:40 Familia Addams
10:00 Meg 2: Confruntare in adancuri
11:50 intalnire cu Joe Black
14:40 Omul-Paianjen: Departe de casa
16:40 Adevarata poveste a familiei Robertson
18:25 Un politist si jumatate
20:00 Ascensiunea lui Jupiter
22:00 Kingsman: Cercul de aur
00:40 Conspiratia
02:10 Prostutul
03:45 Datorie si onoare
05:20 Fratia lupilor
07:20 Kingsman: Cercul de aur
09:35 Gnomeo si Julieta 2: Sherlock Gnomes
11:00 Ascensiunea lui Jupiter
13:05 Pe taramul femeilor
14:40 Omu' de la Zoo
16:15 intalnire exploziva
18:00 Steve Jobs
20:00 Fratia hotilor 2: Pantera
22:15 Armageddon - Sfarsitul lumii?
01:00 Insidious: Usa rosie
04:10 8MM - Opt milimetri
07:40 Fratia hotilor 2: Pantera
09:55 Pe taramul femeilor
11:30 Rory O''Shea a fost aici
13:15 Negru si albastru
15:00 O lovitura indrazneata
16:25 Noe
18:35 Bill si Ted salveaza universul
20:00 12 orfani fantastici
21:55 Autobuzul 657
23:25 Nasul stresat
01:25 O terapie pentru viata
03:45 Ucenic pentru crima
05:30 Omul nostru din Panama
06:10 Noe
08:20 Jumper: Oriunde, oricand
09:45 12 orfani fantastici
11:40 Amnezie cu surprize
13:30 Transformers: Ultimul cavaler
15:55 Speed Racer
18:05 Copilul care ar putea fi rege
20:00 Cavalerii Shaolin
21:55 Crima este a mea
23:35 Puterea banului
01:20 Ostatici
02:45 Pacat originar
04:35 Sin City: Am ucis pentru ea
07:15 Crima este a mea
08:55 Un sarut de milioane
10:40 Cavalerii Shaolin
12:35 Cavalerul negru: Legenda renaste
15:10 Agentul Cody Banks
16:50 Numele jocului: Fotbal
18:25 Te voi revedea in vis
20:00 Furios si iute 6
22:00 Equalizer 3: Capitolul final
23:45 Camera mortala
01:00 Frumusica
02:55 Codul asasinului
04:30 21 Jump Street - O adresa de pomina
06:10 Numele jocului: Fotbal
07:45 Furios si iute 6
09:45 Clifford: Marele caine rosu
11:15 Nikki si Nora in actiune
12:40 Represalii: Cursa mortii
14:05 Transformers - Razboiul lor in lumea noastra
16:20 Mr. Church
18:00 Emma.
20:00 Karate Kid
22:15 Atlasul norilor
01:10 Singura sansa
02:45 Mesaje secrete
04:55 Jerry Maguire

Ultimele știri

Jason Statham și Rosie Huntington-Whiteley / Profimedia
Locuitorii din sudul Londrei, revoltați de stilul de viață al lui Jason Statham: „Scuzele nu sunt suficiente după ce sperii caii”

Jason Statham și logodnica sa, Rosie Huntington-Whiteley, se află în centrul unui scandal, după ce mai multe aterizări de elicopter într-un...

emma watson
Emma Watson la 35 de ani. De ce a ales să se retragă din lumina reflectoarelor și cu ce-și umple timpul: "Nu eram fericită"

Emma Watson, actrița care a cucerit publicul în rolul lui Hermione Granger din seria "Harry Potter", a împlinit 35 de ani în 15 aprilie...

Er ; E.R. : Season 1 (1994)
Cum arată azi starurile din serialul „ER”. George Clooney, reuniune cu Julianna Margulies, Anthony Edwards și Noah Wyle

Fanii serialului ER au fost răsfățați luna aceasta cu o reuniune incredibilă, când patru dintre starurile seriei de succes s-au reîntâlnit...

Partenerii noștri

Conclavul este „înfricoșător”. Mărturia unui cardinal despre alegerea noului papă
Conclavul este „înfricoșător”. Mărturia unui cardinal despre alegerea noului papă

Conclavul este „înfricoșător”. Mărturia unui cardinal despre alegerea noului papă

Descarca aplicatia Digi24 Digi24.ro
Jay Leno, devotat soției diagnosticate cu demență: „Asta e iubirea. Aș prefera să fiu cu ea decât oriunde altundeva”
Jay Leno, devotat soției diagnosticate cu demență: „Asta e iubirea. Aș prefera să fiu cu ea decât oriunde altundeva”

Jay Leno, devotat soției diagnosticate cu demență: „Asta e iubirea. Aș prefera să fiu cu ea decât...

PeRoz.ro
Ce îi lipsește cel mai mult Iuliei Vântur de când s-a mutat în India: „De România sunt conectată cu fire invizibile”
Ce îi lipsește cel mai mult Iuliei Vântur de când s-a mutat în India: „De România sunt conectată cu fire invizibile”

Ce îi lipsește cel mai mult Iuliei Vântur de când s-a mutat în India: „De România sunt conectată cu...

Utv.ro
Ce este memoria falsă. Cum își „inventează” creierul amintiri
Ce este memoria falsă. Cum își „inventează” creierul amintiri

Ce este memoria falsă. Cum își „inventează” creierul amintiri

Digi-World.tv
Cleopatra Stratan cântă din nou "Ghiță", într-o versiune modernă. Clipul i-a emoționat pe fani: "Auzul meu e într-un șoc plăcut"
Cleopatra Stratan cântă din nou "Ghiță", într-o versiune modernă. Clipul i-a emoționat pe fani: "Auzul meu e într-un...

Cleopatra Stratan cântă din nou "Ghiță", într-o versiune modernă. Clipul i-a emoționat pe fani...

ProFM.ro
"Nu mai vin dacă Șumudică rămâne antrenor". Ce decizie a luat un fotbalist important aflat în proprietatea Rapidului
"Nu mai vin dacă Șumudică rămâne antrenor". Ce decizie a luat un fotbalist important aflat în proprietatea Rapidului

"Nu mai lucrez cu Șumudică”.

DigiSport.ro
Momentul când o familie din India s-a trezit un leu în bucătărie: „Ne așteptăm să vedem un păianjen în colț, nu o felină”
Momentul când o familie din India s-a trezit un leu în bucătărie: „Ne așteptăm să vedem un păianjen în colț, nu o...

Momentul când o familie din India s-a trezit un leu în bucătărie: „Ne așteptăm să vedem un păianjen...

Digi-AnimalWorld.tv
De ce mâncarea are gust diferit când suntem răciți. Ce simte, de fapt, limba
De ce mâncarea are gust diferit când suntem răciți. Ce simte, de fapt, limba

De ce mâncarea are gust diferit când suntem răciți. Ce simte, de fapt, limba

Digi-Life.tv
Momentul în care cutremurul de 6,2 grade a lovit Turcia, surprins dintr-un studio tv. Prezentatoarea a continuat știrile, în ciuda panicii. Video viral
Momentul în care cutremurul de 6,2 grade a lovit Turcia, surprins dintr-un studio tv. Prezentatoarea a continuat...

Momentul în care cutremurul de 6,2 grade a lovit Turcia, surprins dintr-un studio...

DigiFM.ro