Când va fi lansat „Andor”, serialul derivat din universul Star Wars, cu Diego Luna în rol principal
Actorul mexican Diego Luna, care l-a jucat pe Cassian Andor în "Rogue One" (2016), filmul derivat din universul Star Wars, va reinterpreta acest personaj în serialul "Andor", care va fi lansat pe 31 august, relatează EFE, potrivit Agerpres.
Lucasfilm, producătoarea Star Wars care a devenit proprietate Disney, a anunţat joi debutul acestei producţii în cadrul Star Wars Celebration, un eveniment organizat în sudul Californiei care reuneşte mii de fani ai acestei saga create de George Lucas.
Deşi "Andor" a intrat în planurile Disney încă din 2018, compania nu a dat niciun detaliu despre noul serial până săptămâna aceasta.
"Diego Luna îl interpretează pe Cassian într-un mod incredibil", a declarat preşedinta Lucasfilm, Kathleen Kennedy, la prezentarea lui pe scena convenţiei, unde actorul mexican a fost întâmpinat cu urale de sute de persoane.
"Nu veţi recunoaşte personajul la începutul serialului, este foarte egoist", a spus Luna înainte de proiectarea trailer-ului noului serial care va avea 12 episoade iniţiale, în timp ce alte 12 adiţionale sunt deja confirmate.
"Andor" prezintă faptele petrecute cu cinci ani înainte de acţiunea filmului "Rogue One", lansat în 2016 şi care a avut încasări de un miliard de dolari la box-office.
Din distribuţia serialului "Andor" face parte şi actriţa latino Adria Arjona. Născută în Puerto Rico, frumoasa actriţă a devenit cunoscută pentru participarea sa în filme precum "Pacific Rim: Uprising" (2018), "Triple Frontier" sau "6 Underground" (ambele din 2019).
În afară de Luna şi Arjona, în serial mai joacă Stellan Skarsgard, Genevieve O'Reilly, Denise Gough şi Kyle Soller.
Pe filmnow.ro:
Jude Law, pe afişul „Skeleton Crew”, un viitor serial din universul „Star Wars”