George Clooney și Amal Clooney George Clooney și Amal Clooney, în Italia / Foto: Profimedia

Ce mari s-au făcut gemenii lui George Clooney! Ella și Alexander, văzuți rareori în public, sunt extrem de atașați de părinții lor

Amal și George Clooney își mută cartierul general, în fiecare vară, în Italia, locul în care se simt cel mai bine și unde au o casă superbă, pe malul Lacului Como. Recent, fotografii care nu-i scapă din ochi, indiferent că sunt în America sau în Europa, au reușit să surprindă cadre rare. Nu cei doi soți au fost în prim-plan, ci copiii lor gemeni, Ella și Alexander. Fetița și băiatul de șase ani sunt ținuți departe de lumina reflectoarelor, așa că fiecare ocazie în care apar în public e tratată ca un eveniment.

În formulă completă, Amal, George, Ella și Alexander au ieșit la plimbare cu barca pe Lacul Como. Puștii sunt acum mai curioși, mai dornici de aventură și de a explora. Au stat tot timpul lipiți de părinții lor și, deși au fost cam somnoroși, gemenilor le-a plăcut scurta plimbare.

Ella, de mână cu mama ei, frumoasa Amal, iar Alexander, mai tot timpul în preajma lui George, par a semăna din ce în ce mai mult cu celebrul lor tată. 

george si amal clooney copii
Amal și George Clooney și-au scos copiii la plimbare cu barca, pe Lacul Como, în Italia / Foto: Profimedia

Citește și: Considerat burlacul etern, George Clooney vorbește despre momentul în care și-a dat seama că vrea să fie tată: “Eram convins că în viața mea nu vor exista căsătorie și copii”

Ella și Alexander vorbesc deja engleză, franceză și italiană. George Clooney povestea, recent, despre "greșeala" făcută de el și Amal. „Am făcut o greșeală teribilă. I-am învățat italiană... dar noi nu vorbim italiană. I-am înarmat cu o limbă cu care ne pot face rău pentru că noi nu știm cu adevărat ce spun”, a glumit starul de la Hollywood.

amal clooney fiica
Amal și George Clooney și-au scos copiii la plimbare cu barca, pe Lacul Como, în Italia / Foto: Profimedia

George Clooney nu credea că va fi soț și tată

În 2021, Clooney a rememorat momentul în care el și Amal au decis că vor copii. "Nu am vrut să mă căsătoresc. Nu am vrut copii. Această persoană extraordinară a intrat în viața mea și m-am îndrăgostit nebunește. Dim momentul în care am cunoscut-o am știut că totul va fi diferit", a mărturisit actorul, în podcastul lui Marc Maron.

"Eram căsătoriți de aproximativ un an și ne aflam în casa unor prieteni care aveau un copil gălăgios. Am ieșit la o plimbare afară și Amal a zis: 'Suntem foarte norocoși', iar eu am replicat: 'Da, suntem norocoși că ne-am întâlnit'. 'Pare că acest noroc ar trebui împărțit cu alți oameni', a adăugat ea".

Citește și: Amal, răvășitoare la un eveniment din Los Angeles. Soția lui George Clooney a strălucit într-o rochie corset, cu un decolteu imposibil de ignorat

Conversația soților Clooney s-a încheiat rapid cu promisiunea de a încerca să-și mărească familia: "Ei bine, dacă vrei să te bagi în asta", i-a spus George lui Amal, iar ea i-a răspuns cu sinceritate: "Cred că ar trebui să încercăm".

"A fost foarte emoționant pentru că eram convins că în viața mea nu exista această posibilitate și eram confortabil așa", a mărturisit, cu sinceritate, starul de la Hollywood.

Neștiind că vor avea gemeni, Amal și George au fost extraordinar de surprinși când medicul le-a spus că vor avea un băiat și o fată. Și sora lui Amal are gemeni. "Eram gata pentru unul... iubesc treaba asta acum. Și îi mulțumesc lui Dumnezeu că se au unul pe celălalt în timpul acestei pandemii", a încheiat Clooney.

Programul Zilei

duminică13.04
luni14.04
marți15.04
miercuri16.04
joi17.04
vineri18.04
sâmbătă19.04
07:10 The King''s Man: inceputul
09:15 Catelul pompier
11:00 Haos la Versailles
12:55 in timp
14:40 Alegerea
16:25 Hercule
18:00 Emma.
20:00 Bodyguardul: Misiune in jungla
21:45 300 - Eroii de la Termopile
23:40 Dadaca perfecta
01:40 Joc riscant
03:05 Death Wish - Razbunarea
04:50 Igby
06:00 Patru nunti si o inmormantare
07:55 Bodyguardul: Misiune in jungla
09:40 Hercule
11:15 Mahalia
14:45 Luptand alaturi de familie
16:30 Peter Pan
20:00 Focul ucigas
22:15 Omul din intuneric 2
23:45 Fiul
03:00 Puzzle chinezesc
04:50 Hansel si Gretel: Vanatorii de vrajitoare
06:25 ingerul din bradul de Craciun
07:50 Focul ucigas
10:05 Ben-Hur
12:00 Maini de aur: Povestea lui Ben Carson
13:30 Transformers 3
15:55 Cutia neagra
18:00 Rickey Hill
20:00 Fraierii
21:35 Dupa ce ne-am indragostit
23:10 Brutarul
00:55 Noapte infernala
02:35 Secretul unei crime
04:15 Ruptura
06:10 Recuperatorul
07:45 Cinci dolari pe zi
09:20 Fraierii
10:55 Rickey Hill
12:55 Batman - inceputuri
15:05 Norocosul
17:05 Pantera Roz
18:35 Mereu dragostea
20:00 Furios si iute 4: Piese originale
21:40 Orasul minciunilor
23:30 Gigolo de ocazie
01:05 Omul Pasare sau Virtutea nesperata a ignorantei
03:00 Bridget Jones: La limita ratiunii
04:45 Lupul din Snow Hollow
06:05 Un print in America
07:55 Furios si iute 4: Piese originale
09:35 Pantera Roz
11:05 Antitrust
12:50 Drumul unui caine catre casa
14:20 Hotul de cuvinte
15:55 Capitanul Phillips
18:05 Ad Astra
20:00 Revelatia
21:55 Veronica Mars
23:40 Sisu
01:00 Imperiul umbrelor
03:15 Mostenire cu scandal
04:50 Sange si praf
06:05 Nu da inapoi 3
07:45 Fata din vale
09:25 Da-te mare si tare!
11:20 Revelatia
13:15 Johnny English loveste din nou
14:40 Povestea delfinului 2
16:20 Cum sa nu devii american
18:25 O noapte la Muzeu: Secretul Faraonului
21:45 Stapanul inelelor: intoarcerea regelui
01:35 Detroit
03:50 Culoarul mortii
05:45 Visul unei nopti de vara
09:55 Unicul si inegalabilul Ivan
11:30 O noapte la Muzeu: Secretul Faraonului
13:05 Un tata de cosmar
14:30 Rampage: Scapati de sub control
16:10 Collateral Beauty: A doua sansa
17:45 Femeia fantastica
20:00 Nastrusnicul motan Maurice
21:35 Kingsman: Serviciul secret
23:40 Frumusica
01:30 Mesaje secrete
03:40 Sinuciderea fecioarelor
05:15 Brokerii apocalipsei

Ultimele știri

macaulay culkin
Macaulay Culkin, despre relația cu tatăl său: „Nu am vorbit cu el de 30 de ani și merită asta. Era un om rău”

Macaulay Culkin, starul din "Singur acasă", a vorbit deschis despre relația tensionată cu tatăl său, Christopher „Kit” Culkin, în cadrul...

94th Annual Academy Awards, Backstage, Los Angeles, USA - 27 Mar 2022
O nouă categorie va fi creată la premiile Oscar pentru a recompensa cascadorii. Când se va decerna primul trofeu

O nouă categorie va fi creată la premiile Oscar pentru a recompensa cascadorii, a anunțat Academia americană de film, care acordă aceste...

Will Poulter/ Profimedia
Actorul Will Poulter, despre revenirea în serialul „Black Mirror”: „A fost o adevărată bucurie”

Actorul Will Poulter, care îl interpretează pe Colin Ritman în „Black Mirror”, spune că serialul „se află chiar la vârful creativităţii...

Partenerii noștri

Revoluția care va schimba călătoria cu avionul: Dispar check-in-ul și legitimația de îmbarcare, o mulțime de servicii devin disponibile
Revoluția care va schimba călătoria cu avionul: Dispar check-in-ul și legitimația de îmbarcare, o mulțime de servicii...

Revoluția care va schimba călătoria cu avionul: Dispar check-in-ul și legitimația de îmbarcare, o mulțime de...

Descarca aplicatia Digi24 Digi24.ro
De ce regina Camilla a purtat negru la întâlnirea cu papa Francisc, în timp ce prințesa Charlene are voie să poarte alb
De ce regina Camilla a purtat negru la întâlnirea cu papa Francisc, în timp ce prințesa Charlene are voie să poarte alb

De ce regina Camilla a purtat negru la întâlnirea cu papa Francisc, în timp ce prințesa Charlene...

PeRoz.ro
Justin Bieber, confruntare tensionată cu paparazzi în Palm Springs. „Tot ce vă interesează sunt banii!”
Justin Bieber, confruntare tensionată cu paparazzi în Palm Springs. „Tot ce vă interesează sunt banii!”

Justin Bieber, confruntare tensionată cu paparazzi în Palm Springs. „Tot ce vă interesează sunt...

Utv.ro
Noi dovezi despre originea Lunii. Cum s-ar fi format singurul satelit natural al planetei Pământ
Noi dovezi despre originea Lunii. Cum s-ar fi format singurul satelit natural al planetei Pământ

Noi dovezi despre originea Lunii. Cum s-ar fi format singurul satelit natural al planetei Pământ

Digi-World.tv
Indianca aleasă să cânte în deschiderea concertului Coldplay din Mumbai, huiduită de fani: „Este multă presiune!”
Indianca aleasă să cânte în deschiderea concertului Coldplay din Mumbai, huiduită de fani: „Este multă presiune!”

Indianca aleasă să cânte în deschiderea concertului Coldplay din Mumbai, huiduită de fani: „Este...

ProFM.ro
Ion Țiriac: ”Domnișoară, îți mulțumesc că nu m-ai omorât în seara asta”
Ion Țiriac: ”Domnișoară, îți mulțumesc că nu m-ai omorât în seara asta”

”Am crezut că fac infarct! Am fost la limită!”

DigiSport.ro
O pisică își forțează stăpâna să treacă printr-un moment stânjenitor în fiecare zi. Gestul pe care felina îl face noaptea
O pisică își forțează stăpâna să treacă printr-un moment stânjenitor în fiecare zi. Gestul pe care felina îl face...

O pisică își forțează stăpâna să treacă printr-un moment stânjenitor în fiecare zi. Gestul pe care...

Digi-AnimalWorld.tv
Japonia a realizat prima gară la o imprimantă 3D. Într-o săptămână a fost construită și în câteva ore a fost asamblată
Japonia a realizat prima gară la o imprimantă 3D. Într-o săptămână a fost construită și în câteva ore a fost asamblată

Japonia a realizat prima gară la o imprimantă 3D. Într-o săptămână a fost construită și în câteva...

Digi-Life.tv
Transformare spectaculoasă în familia Schwarzenegger. Fiul cel mic al lui Arnold atrage toate privirile după ce a slăbit zeci de kilograme
Transformare spectaculoasă în familia Schwarzenegger. Fiul cel mic al lui Arnold atrage toate privirile după ce a...

Transformare spectaculoasă în familia Schwarzenegger. Fiul cel mic al lui Arnold atrage toate...

DigiFM.ro