Courtney Love susține că a fost concediată din „Fight Club” după ce a refuzat ca Brad Pitt să joace rolul regretatului ei soț Kurt Cobain
Courtney Love a dezvăluit că a fost concediată din „Fight Club”, după ce a refuzat propunerea lui Brad Pitt de a-l interpreta pe regretatul ei soț Kurt Cobain într-un film documentar despre starul de la Nirvana, potrivit Yahoo Entertainment și Daily Mail.
Artista a declarat în episodul de luni din podcastul WTF With Marc Maron că a fost aleasă oficial să o interpreteze pe Marla, rol care i-a revenit în cele din urmă actriței Helena Bonham Carter, în filmul din 1999.
Love a explicat că a primit un telefon de la regizorul „Fight Club”, David Fincher: „M-a concediat pentru că nu l-am lăsat pe Brad să îl interpreteze pe Kurt”.
Love susține că rolul i-a fost luat după ce „a devenit furioasă” pe Brad Pitt și pe regizorul Gus Van Sant, care au abordat-o în aceeași perioadă în legătură cu un proiect despre viața lui Kurt Cobain, solistul de la Nirvana care s-a sinucis în 1994 la vârsta de 27 de ani.
„Nu l-aș fi lăsat pe Brad să îl interpreteze pe Kurt”, a spus Love.
Rockerița de la „The Hole” a mărturisit că regretă reacția pe care a avut-o atunci în fața lui Brad Pitt. Cu toate acestea, deși a avut șansa de a se răzgândi, nu a făcut-o, refuzând în 2020, din nou, un biopic propus de Pitt despre autorul hitului „In Bloom”.
„Nu știu dacă am încredere în tine și nu știu dacă filmele tale sunt pentru profit. Sunt filme de justiție socială foarte bune, dar...Dacă nu mă înțelegi, nu-l înțelegi nici pe Kurt, iar eu nu simt ca tu faci asta, Brad”, a povestit Love despre conversația cu Pitt.
Love spune că vrea să facă un film despre Cobain, dar cu alt actor.
Ea a mai dezvăluit că „prietenul meu Cameron Crowe mi-a spus că Brad Pitt a fost pus pe acest pământ ca să mă urmărească pentru Kurt, ceea ce se întâmplă din ’96”.
Pitt și studiourile din spatele filmului „Fight Club” nu au făcut deocamdată niciun comentariu după declarațiile artistei.
Love a fost căsătorită cu Kurt Cobain din februarie 1992 până la moartea acestuia. Fiica lor, Frances Bean Cobain, a împlinit 30 de ani în august.