2024 SFFILM AWARDS - Arrivals Demi Moore. Profimedia

Demi Moore spune că a urmat „universitatea 'prefă-te până când reușești'”pentru a găsi succesul la Hollywood

Demi Moore și Amy Adams au fost protagonistele celui mai nou episod din seria „Actors on Actors” de la Variety, unde au discutat despre viața lor profesională, dar și personală.

Demi Moore, cu o carieră de invidiat la Hollywood, care a inclus blockbustere precum „Ghost”, dar și mai nou serialul de succes „Landman”, a povestit care a fost trucul la care a apelat pentru a reuși în industria filmului. 

Actrița în vârstă de 62 de ani a spus, râzând: „Am venit de la universitatea 'prefă-te până când reușești'” pentru a găsi succesul la Hollywood.

Vedeta din „Propunere indecentă” a explicat că în timpul copilăriei a trebuit să se mute des, fiind mereu noul copil din școală, și astfel a învățat să se adapteze rapid, ceea ce a ajutat-o și în actorie. 

De la faimă, la cea mai mare cumpănă. Demi Moore, despre momentul când a devenit o „străină” la Hollywood

Demi Moore, despre descoperirea iubirii de sine în orice moment al vieții

Actrița din „Substance” a scris în cartea sa, „Inside Out”, despre traumele pe care le-a trăit în copilărie, detaliind cum a crescut în săracie și cum mama ei a lăsat un bărbat să o agreseze sexual în schimbul banilor. Demi a vorbit, de asemenea, despre sindromul copilului mijlociu.

„Cred că acel mesaj îl împărtășim în ambele filme [The Substance și Nightbitch], anume: descoperirea iubirii de sine în orice moment al vieții. Îmi amintesc că am ajuns la un moment dat în punctul în care fiica mea mijlocie, Scout, a spus: 'Vreau să renunț să mă concentrez pe tot ceea ce nu sunt, când aș putea să sărbătoresc tot ceea ce sunt'. Mărturisesc că atunci mi-am zis: 'Ooh, am făcut o treabă bună!'”, a dezvăluit Demi.

Ea a continuat spunând că pentru mulți nu este în regulă să fii supărată dacă ești femeie, deoarece nu este considerat ceva atractiv: „A existat, într-un fel, în conștiința colectivă această mentalitate”.

Hollywood, United States. 20th Nov, 2024. HOLLYWOOD, LOS ANGELES, CALIFORNIA, USA - NOVEMBER 20: Amy Adams arrives at the Los Angeles Premiere Of Searchlight Pictures' 'Nightbitch' held at the Academy of Motion Picture Arts Sciences - Linwood Dunn Theater
Amy Adams. Profimedia

Amy Adams a reușit să o surprindă pe Demi, cu o declarație emoționantă: „Îmi amintesc că te-am privit și m-am gândit: Asta înseamnă să fii femeie”, a spus vedeta din La La Land. „Pentru că ai fost puternică. Întotdeauna ai simțit că deții propria ta identitate, că ești stăpână pe tine”.

Setarile tale privind cookie-urile nu permit afisarea continutul din aceasta sectiune. Poti actualiza setarile modulelor coookie direct din browser sau de aici – e nevoie sa accepti cookie-urile social media

Programul Zilei

miercuri05.02
joi06.02
vineri07.02
sâmbătă08.02
duminică09.02
luni10.02
marți11.02
06:30 Ostatici
09:40 in timp
13:10 Infinit
14:50 Ticaloasele
16:20 Judecatorul
18:35 Patsy & Loretta
20:00 ingeri si Demoni
22:10 Insidious: Usa rosie
23:55 Jurnalul lui Bridget Jones
01:30 I.T.
03:00 Poveste adevarata
04:35 Culoarul mortii
06:30 Patsy & Loretta
07:55 Iubesc pe cine nu trebuie
09:35 ingeri si Demoni
11:45 inger rebel
13:10 Hot Pursuit: Urmarire periculoasa
14:35 Collateral Beauty: A doua sansa
16:10 Ocean's 8: Jaf cu clasa
17:55 Fata din ceata
20:00 sefa a intrat la apa
21:45 Puscasi marini
23:40 Paris
01:45 Black Mass: Afaceri murdare
03:45 The Gunman. Pe viata si pe moarte
06:55 Collateral Beauty: A doua sansa
08:30 sefa a intrat la apa
10:20 Fata din ceata
12:25 Cutia neagra
14:30 Solistul
18:30 65
20:00 Un tata de cosmar
23:15 Vaduve
01:15 Un sarut de milioane
03:00 Prostutul
04:35 Adancul albastru
06:25 Drumul spre regasire
08:10 Un tata de cosmar
09:35 Familia Addams
12:45 intoarcerea campionului
14:35 Pasagerii
16:25 Negru si albastru
18:10 Familia din Mansfield Park
20:00 O noapte la muzeu
21:45 Hercule
23:20 The Revenant: Legenda lui Hugh Glass
01:45 Carrie
03:20 Mesaje secrete
05:30 Da-te mare si tare!
07:25 Familia din Mansfield Park
09:15 Clifford: Marele caine rosu
10:45 O noapte la muzeu
12:30 Oda bucuriei
14:05 Batman - inceputuri
16:15 Juriul
18:15 Peter Pan
20:00 Terminator: Destin intunecat
22:00 Wanted
23:50 Un print in America
01:40 3000 de ani de dorinta
05:05 Eu si cainele meu
06:50 Batman - inceputuri
09:00 Regulile nu se aplica
11:00 Terminator: Destin intunecat
13:00 Pur si simplu dragoste
16:50 Barbati in Negru International
18:35 Darrow & Darrow: Urmele crimei
20:00 Unsung Hero - Note de speranta
21:50 Imperiul umbrelor
00:05 Noaptea tarziu cu diavolul
01:35 Vikingul
03:45 Noapte infernala
05:25 Luni
07:15 Barbati in Negru International
09:00 Unsung Hero - Note de speranta
10:50 O fata de milioane
13:00 Alegerea
14:45 Sa dansati bine!
18:15 Disparitia
20:00 Cu nasu' la psihiatru
21:40 Educatie siberiana
23:20 Hotul de cuvinte
00:55 Jo Pil-Ho: Furia dezlantuita
03:00 A fost odata la... Hollywood

Ultimele știri

It Ends with Us (2024)
Prima audiere în procesul dintre Justin Baldoni şi Blake Lively a avut loc la New York

O primă audiere la un tribunal din New York a avut loc luni între avocaţii actorilor Blake Lively şi Justin Baldoni, care se confruntă în...

justin baldoni si blake lively (2)
Justin Baldoni, devastat de procesul cu Blake Lively: „Suntem zdrobiți financiar și emoțional”. Ar fi pierdut sute de milioane $

Justin Baldoni se află într-o perioadă extrem de dificilă din cauza procesului cu colega sa din "It Ends With Us", Blake Lively, potrivit...

Netflix's "Leave The World Behind" New York Premiere
Julia Roberts, look natural pe străzile din Londra. „Zîmbetul ei, inconfundabil”. Actrița filmează pentru thrillerul „Panic Carefully”

Imagini inedite cu Julia Roberts au fost surprinse la filmările pentru „Panic Carefully”, în Londra. Actrița americană a început să lucreze...

Partenerii noștri

CCR vrea 700.000 de lei de la buget pentru medicamentele angajaților și foștilor judecători
CCR vrea 700.000 de lei de la buget pentru medicamentele angajaților și foștilor judecători

CCR vrea 700.000 de lei de la buget pentru medicamentele angajaților și foștilor judecători

Descarca aplicatia Digi24 Digi24.ro
Video viral de la cea mai scumpă nuntă de nomazi din UK. Petrecerea a avut loc la un hotel unde închirierea unei camere costă 10.000 £
Video viral de la cea mai scumpă nuntă de nomazi din UK. Petrecerea a avut loc la un hotel unde închirierea unei camere...

Video viral de la cea mai scumpă nuntă de nomazi din UK. Petrecerea a avut loc la un hotel unde...

PeRoz.ro
Delia, reacție după apariția șocantă a Biancăi Censori și a lui Kanye West la premiile Grammy: „Mie mi se pare că e mascotă”
Delia, reacție după apariția șocantă a Biancăi Censori și a lui Kanye West la premiile Grammy: „Mie mi se pare că e...

Delia, reacție după apariția șocantă a Biancăi Censori și a lui Kanye West la premiile Grammy: „Mie...

DigiFM.ro
It Ends with Us (2024)
Prima audiere în procesul dintre Justin Baldoni şi...
Filmnow.ro
justin baldoni si blake lively (2)
Justin Baldoni, devastat de procesul cu Blake Lively...
Filmnow.ro
Netflix's "Leave The World Behind" New York Premiere
Julia Roberts, look natural pe străzile din Londra...
Filmnow.ro
Rumer Willis, în stânga, Bruce Willis și Demi Moore, într-o fotografie din 1992, în dreapta / Profimedia Images
Fiica cea mare a lui Bruce Willis, despre relația pe...
Filmnow.ro
Juliette Binoche, President Of The Jury At The 78th Cannes Film Festival, France - 04 Feb 2025
Juliette Binoche va prezida anul acesta juriul...
Filmnow.ro
Sandra Bullock
Sandra Bullock, îngrijorată pentru siguranța familiei...
Filmnow.ro