demi (63) Demi Moore, Bruce Willis, Profimedia/Instagram Demi Moore

Demi Moore va fi mereu alături de Bruce Willis: Nu a existat îndoială. Sunt acolo pentru că asta faci pentru oamenii pe care îi iubești

Demi Moore a oferit o actualizare emoționantă despre starea de sănătate a actorului Bruce Willis în mijlocul luptei acestuia cu demența frontotemporală, într-o discuție cu Variety.

Actrița din „The Substance”, în vârstă de 62 de ani, și starul din „Moonlighting”, în vârstă de 69 de ani, au fost căsătoriți între 1989 și 2000 și au împreună trei fiice: Rumer (36 de ani), Scout (33 de ani) și Tallulah (31 de ani).

„Vom fi întotdeauna o familie, doar că într-o formă diferită”, a declarat Moore pentru Variety.

„Pentru mine nu a existat nicio îndoială. Sunt acolo pentru că asta faci pentru oamenii pe care îi iubești”, a adăugat vedeta din „About Last Night”.

Fiica cea mare a lui Bruce Willis, despre relația pe care o au părinții ei: „Nu am simțit niciodată că trebuie să aleg între ei”

familie bruce willis
Bruce Willis, înconjurat cu iubire de întreaga lui familie / Foto: Profimedia

Willis mai are două fiice, Mabel (12 ani) și Evelyn (10 ani), cu actuala sa soție, Emma Heming, în vârstă de 46 de ani.

Demi Moore: „Există viață după divorț. Există o modalitate de a crește copiii împreună, cu dragoste”

Demi îl vizitează săptămânal pe Bruce și încearcă să fie un sprijin pentru fiicele lor, dar și pentru Emma și cele mici.

„Sper să fie încurajator pentru alții, să vadă că există un alt mod de a face lucrurile”, a spus Moore despre prietenia pe care a reușit să o păstreze cu Willis după ce s-au despărțit. „Există viață după divorț. Există o modalitate de a crește copiii împreună, cu dragoste”, a explicat Demi.

familie demi moore si bruce willis
Bruce Willis și familia lui mare / Foto: Instagram Demi Moore

Prima ieșire publică a lui Bruce Willis, de când suferă de demență. A ținut să le mulțumească și să le strângă mâna unor polițiști

Actrița din G.I. Jane a făcut o declarație similară și în decembrie, la CNN.

„Acest lucru a fost foarte important pentru mine, chiar și când eu și Bruce am divorțat: recunoașterea faptului că suntem o familie și că vom fi întotdeauna o familie, dar într-o formă diferită. Și acea formă s-ar putea să evolueze, să arate altfel, dar va exista un mod în care toți să ne putem integra în acea formă”, a spus ea în discuția cu Christiane Amanpour.

Bruce Willis on social media
Bruce Willis, Demi Moore și fiica lor. Profimedia

Demi Moore: E important să-i întâlnești cu adevărat acolo unde se află ei

Cât despre sănătatea actorului din „Sixth Sense”, la finalul anului trecut, Demi mărturisea, oferind și un sfat prețios: „Având în vedere situația, datele concrete, el se află într-un loc foarte stabil în acest moment. Și am mai spus asta înainte, dar vreau să repet, o spun cu toată sinceritatea: Este atât de important, pentru oricine se confruntă cu un astfel de diagnostic pus unei persoane dragi, să-i întâlnească cu adevărat acolo unde se află ei în momentul acela. Iar de acolo, există atâta dragoste și bucurie”.

Familia lui Bruce Willis a anunțat diagnosticul lui de demență frontotemporală, în februarie 2023, după ce starul se retrăsese deja din actorie din cauza afaziei, o tulburare a creierului care afectează vorbirea și înțelegerea limbajului.

De atunci, actorul de la Hollywood a fost înconjurat doar de dragostea și sprijinul neclintit din partea familiei sale.

Bruce Willis on social media
Bruce Willis, alături de fiicele sale. Profimedia
Bruce Willis on social media
Bruce Willis, alături de fiicele sale. Profimedia

Emma Heming Willis nu a vrut să le ascundă fetelor lor diagnosticul lui Bruce: Nu am ridicat un scut

Luna trecută, soția sa, Emma, a vorbit despre această „călătorie” a lor, subliniind că a decis să nu facă un scut în jurul fetelor lor pentru a le proteja de realitatea stării lui Bruce. Într-un interviu acordat revistei Town & Country, Heming a explicat: „Această boală este diagnosticată greșit, este omisă, este greșit înțeleasă. Așa că, în sfârșit, punerea unui diagnostic a fost esențială, astfel încât să pot învăța ce este demența frontotemporală și să le pot educa pe fetele noastre în acest sens”.

„Nu am încercat niciodată să le ascund adevărul. Au crescut cu Bruce în declin de-a lungul anilor. Nu încerc să le protejez de această situație”, a mai adăugat Emma.

Bruce Willis on social media
Bruce Willis și soția sa, Emma. Profimedia

Soția lui Bruce Willis, mesaj emoționant la aniversarea celor 17 ani de căsnicie: „Simt o greutate pe inimă și un gol în stomac”

Emma Heming Willis
Emma Heming Willis și Bruce Willis / Profimedia Images

Revenind la Demi Moore, zilele sunt amestecate pentru ea. Dar a început anul excelent, obținând primul ei Glob de Aur din carieră, iar acum are un nou motiv uriaș de bucurie: prima ei nominalizăre la Oscar, chiar la categoria „Cea mai bună actriță în rol principal”, grație interpretării din „The Substance”.

Programul Zilei

joi10.04
vineri11.04
sâmbătă12.04
duminică13.04
luni14.04
marți15.04
miercuri16.04
06:00 Zona verde
09:25 sefa a intrat la apa
11:10 Sunt spion
12:45 inapoi in Burgundia
14:35 Omul cu masca de fier
18:30 Masina Timpului
22:00 Lorzii crimei
23:40 Familia din Mansfield Park
02:25 The Gunman. Pe viata si pe moarte
04:15 Jo Pil-Ho: Furia dezlantuita
06:20 Razboiul din adancuri
10:00 Un mafiot la Hollywood
13:20 Johnny English... se intoarce!
15:00 Ocean's 8: Jaf cu clasa
16:45 Doua inimi
18:20 O noapte la muzeu 2
20:00 Infernul din zgarie-nori
21:35 Stapanul inelelor: Cele doua turnuri
00:00 Wanted
01:45 Desteptarea
03:30 Paris
05:35 Poveste adevarata
08:10 Infernul din zgarie-nori
09:45 Flora si Ulise
11:15 O noapte la muzeu 2
14:40 Inferno
16:35 Nikki si Nora in actiune
18:00 Terminator: Destin intunecat
20:00 Haos la Versailles
21:55 The King''s Man: inceputul
01:15 Nu-ti port pica!
04:15 Luptatorul
07:10 The King''s Man: inceputul
09:15 Catelul pompier
11:00 Haos la Versailles
12:55 in timp
14:40 Alegerea
16:25 Hercule
18:00 Emma.
20:00 Bodyguardul: Misiune in jungla
21:45 300 - Eroii de la Termopile
23:40 Dadaca perfecta
01:40 Joc riscant
03:05 Death Wish - Razbunarea
04:50 Igby
06:00 Patru nunti si o inmormantare
07:55 Bodyguardul: Misiune in jungla
09:40 Hercule
11:15 Mahalia
14:45 Luptand alaturi de familie
16:30 Peter Pan
20:00 Focul ucigas
22:15 Omul din intuneric 2
23:45 Fiul
03:00 Puzzle chinezesc
04:50 Hansel si Gretel: Vanatorii de vrajitoare
06:25 ingerul din bradul de Craciun
07:50 Focul ucigas
10:05 Ben-Hur
12:00 Maini de aur: Povestea lui Ben Carson
13:30 Transformers 3
15:55 Cutia neagra
18:00 Rickey Hill
20:00 Fraierii
21:35 Dupa ce ne-am indragostit
23:10 Brutarul
00:55 Noapte infernala
02:35 Secretul unei crime
04:15 Ruptura
06:10 Recuperatorul
07:45 Cinci dolari pe zi
09:20 Fraierii
10:55 Rickey Hill
12:55 Batman - inceputuri
15:05 Norocosul
17:05 Pantera Roz
18:35 Mereu dragostea
20:00 Furios si iute 4: Piese originale
21:40 Orasul minciunilor
23:30 Gigolo de ocazie
01:05 Omul Pasare sau Virtutea nesperata a ignorantei
03:00 Bridget Jones: La limita ratiunii
04:45 Lupul din Snow Hollow

Ultimele știri

Hilary Swank
Hilary Swank, despre experiența de a deveni mamă de gemeni la 48 de ani: „A fost un moment magic pentru mine, când toate s-au aliniat”

Hilary Swank, celebra actriță premiată cu două Oscaruri, a vorbit deschis despre cum este să-și crească gemenii de doi ani, pe care i-a...

Val Kilmer
Val Kilmer, rebelul cu suflet de artist: "Era cea mai tulburată ființă umană". O viață trăită intens, între glorie și tăcere

Foști colegi de platou, inclusiv legendarul producător "Top Gun", Jerry Bruckheimer, își amintesc de Val Kilmer ca de un spirit unic și...

Harrison Ford and wife screen writer Melissa Mathison
Cu cine a fost căsătorit Harrison Ford înainte s-o cunoască pe Calista Flockhart. Au fost împreună 20 de ani și au avut doi copii

Harrison Ford și Calista Flockhart vor marca, în doar câteva luni, aniversarea a 15 ani de căsnicie, însă puțini sunt cei care știu că...

Partenerii noștri

Accident grav în București: un tramvai a lovit cinci mașini. Vatmanul a fugit de la locul faptei
Accident grav în București: un tramvai a lovit cinci mașini. Vatmanul a fugit de la locul faptei

Accident grav în București: un tramvai a lovit cinci mașini. Vatmanul a fugit de la locul faptei

Descarca aplicatia Digi24 Digi24.ro
Cei trei copii ai lui Bill Gates vor moșteni doar 1% din averea lui: „Trebuie să-și câștige singuri banii și succesul”
Cei trei copii ai lui Bill Gates vor moșteni doar 1% din averea lui: „Trebuie să-și câștige singuri banii și succesul”

Cei trei copii ai lui Bill Gates vor moșteni doar 1% din averea lui: „Trebuie să-și câștige singuri...

PeRoz.ro
Viviana Sposub și George Burcea s-au despărțit din nou. „Nu am vorbit despre acest lucru până acum..."
Viviana Sposub și George Burcea s-au despărțit din nou. „Nu am vorbit despre acest lucru până acum..."

Viviana Sposub și George Burcea s-au despărțit din nou. „Nu am vorbit despre acest lucru până...

Utv.ro
Ce se întâmplă în corpul tău dacă nu mănânci nimic timp de trei zile. Posibile beneficii și riscuri
Ce se întâmplă în corpul tău dacă nu mănânci nimic timp de trei zile. Posibile beneficii și riscuri

Ce se întâmplă în corpul tău dacă nu mănânci nimic timp de trei zile. Posibile beneficii și riscuri

Digi-World.tv
Indianca aleasă să cânte în deschiderea concertului Coldplay din Mumbai, huiduită de fani: „Este multă presiune!”
Indianca aleasă să cânte în deschiderea concertului Coldplay din Mumbai, huiduită de fani: „Este multă presiune!”

Indianca aleasă să cânte în deschiderea concertului Coldplay din Mumbai, huiduită de fani: „Este...

ProFM.ro
VIDEO Nemaivăzut: ce a făcut un copil ucrainean de 13 ani când a văzut că un rus a ajuns lângă el
VIDEO Nemaivăzut: ce a făcut un copil ucrainean de 13 ani când a văzut că un rus a ajuns lângă el

Un karateka ucrainean în vârstă de doar 13 ani a devenit viral după o competiție de la Guadalajara.

DigiSport.ro
Un șoim agresiv a terorizat locuitorii unui oraș timp de o lună. Un bărbat a ajuns la spital
Un șoim agresiv a terorizat locuitorii unui oraș timp de o lună. Un bărbat a ajuns la spital

Un șoim agresiv a terorizat locuitorii unui oraș timp de o lună. Un bărbat a ajuns la spital

Digi-AnimalWorld.tv
FOMO vs. JOMO. Termenii care explică ce înseamnă frica de a pierde vs. bucuria de a rata ceva
FOMO vs. JOMO. Termenii care explică ce înseamnă frica de a pierde vs. bucuria de a rata ceva

FOMO vs. JOMO. Termenii care explică ce înseamnă frica de a pierde vs. bucuria de a rata ceva

Digi-Life.tv
Miss Europa a murit la 27 de ani, după ce a căzut de pe un pod în timp ce fugea de poliție. Cum s-a derulat tragedia
Miss Europa a murit la 27 de ani, după ce a căzut de pe un pod în timp ce fugea de poliție. Cum s-a derulat tragedia

Miss Europa a murit la 27 de ani, după ce a căzut de pe un pod în timp ce fugea de poliție. Cum s-a...

DigiFM.ro