"The Tender Bar" Premiere - 65th BFI London Film Festival George Clooney, la premiera "The Tender Bar", la BFI London Film Festival 2021. Getty Images

George Clooney a refuzat 35 de milioane de dolari pentru o zi de muncă

George Clooney a declarat că i s-au oferit 35 de milioane de dolari pentru „o zi de muncă”, însă a refuzat oferta, relatează vineri dpa, potrivit Agerpres.

Vedeta de la Hollywood a afirmat că i s-a oferit să joace într-o reclamă a unei companii aeriene, însă, după ce a discutat cu soţia sa Amal, avocată pentru drepturile omului, a hotărât să refuze.

„Mi s-au oferit 35 de milioane de dolari pentru o zi de filmări la o reclamă a unei companii aeriene, însă am vorbit cu Amal despre asta şi am decis împreună că nu merită”, a declarat George Clooney pentru The Guardian.

„Reclama era (asociată cu) o ţară care, deşi este un aliat, uneori ridică semne de întrebare, aşa că m-am gândit „Ei bine, dacă trebuie să irosesc un minut, nu merită”.

CONSIDERAT BURLACUL ETERN, GEORGE CLOONEY VORBEȘTE DESPRE MOMENTUL ÎN CARE ȘI-A DAT SEAMA CĂ VREA SĂ FIE TATĂ: „ERAM CONVINS CĂ ÎN VIAȚA MEA NU VOR EXISTA CĂSĂTORIE ȘI COPII”

Clooney, care a împlinit 60 de ani în mai, s-a căsătorit cu Amal în 2014. Au doi copii, gemenii Ella şi Alexander, născuţi în iunie 2017.

Vorbind despre creşterea copiilor, el a afirmat că au o bonă doar „patru zile pe săptămână”, deoarece „este atât de important pentru Amal (să fie implicată)”.

„Şi, în timpul lockdown-ului, am fost doar noi - un an întreg! M-am simţit ca mama mea în 1964 - spălând vase şi încărcând şase maşini de rufe pe zi”, a mai spus actorul.

Pe filmnow.ro:

BLAKE LIVELY ȘI RYAN REYNOLDS, CUPLUL PERFECT PE STRĂZILE DIN NYC. CUM ARATĂ CEI DOI CÂND SUNT DEPARTE DE PLATOURILE DE FILMARE

Programul Zilei

duminică23.02
luni24.02
marți25.02
miercuri26.02
joi27.02
vineri28.02
sâmbătă01.03
09:10 Catelul pompier
10:55 O noapte la Muzeu: Secretul Faraonului
12:30 Fata din vale
14:10 Cavalerul negru: Legenda renaste
16:45 Carari intortocheate
18:35 Bill si Ted salveaza universul
20:00 Equalizer 3: Capitolul final
21:50 Shazam! Furia zeilor
23:55 Teleportati in adolescenta
01:30 Recurs la razbunare
02:55 Colega de camera
04:25 Piratii Rock-ului
06:35 Cavalerul negru: Legenda renaste
09:10 Shazam! Furia zeilor
11:15 ingerul din bradul de Craciun
12:40 Nicholas Nickleby
14:50 Alpha
16:20 Ready Player One: Sa inceapa jocul
18:30 Maini de aur: Povestea lui Ben Carson
20:00 intalnire cu Joe Black
22:55 inca o sansa
00:35 Cartea mortilor: Posesie demonica
02:05 Conspiratia
03:35 22 Jump Street - O alta adresa de pomina
05:20 Sinuciderea fecioarelor
06:55 Omu' de la Zoo
08:30 intalnire cu Joe Black
11:25 Antitrust
13:10 Din nou indragostita
16:35 Nanny McPhee: Marea infruntare
18:20 Agentul Cody Banks
20:00 Kompromat
22:05 Nu-ti port pica!
23:45 Nu da inapoi 3
01:25 Ultimul sarut
03:05 Cu orice pret
04:45 Foc viu
06:10 Agentul Cody Banks
07:50 Din nou indragostita
09:30 Kompromat
11:35 Rory O'Shea a fost aici
13:20 si Soarele e o stea
14:55 Sunt spion
16:30 Rampage: Scapati de sub control
18:10 Adevarata poveste a familiei Robertson
20:00 Regele Arthur
00:00 inainte de Craciun
01:35 De Ziua Mamei
03:15 Chloe
04:45 Julia
07:05 Bohemian Rhapsody
09:15 Regele Arthur
11:15 Adevarata poveste a familiei Robertson
13:05 Mandrie si Prejudecata
15:05 G.I. Joe: Snake Eyes
17:00 Goosebumps: iti facem parul maciuca
18:35 Johnny English loveste din nou
20:00 Doua inimi
21:35 Camera mortala
23:10 Phoenix
00:55 Ucenic pentru crima
02:40 in cautarea dragostei
04:20 Razboiul lui Tom Hart
06:20 Visul unei nopti de vara
08:15 Goosebumps: iti facem parul maciuca
09:50 Doua inimi
11:25 Johnny English loveste din nou
12:50 Pantera roz 2
14:20 Un plan sclipitor
16:05 intoarce-te la mine
17:55 Animale fantastice si unde le poti gasi
22:05 Un politist si jumatate
23:40 Ruptura
01:30 Brokerii apocalipsei
03:35 Fratia lupilor
08:00 Pantera roz 2
09:30 Miraculos: Buburuza si Motan Noir - Filmul
11:10 Un politist si jumatate
12:45 Mereu dragostea
14:10 Poarta Stelara
16:15 Ticaloasele
17:45 Transformers - Razboiul lor in lumea noastra
20:00 Victoria si Abdul
21:50 Represalii: Cursa mortii
23:25 Puscasi marini
01:20 Mostenire cu scandal
02:50 3000 de ani de dorinta
04:35 Ostatici

Ultimele știri

drew (12)
Drew Barrymore, la 50 de ani. O viaţă cu multe provocări încă din copilărie, copleşită de consumul de alcool şi droguri

Drew Barrymore a devenit una dintre cele mai apreciate actriţe ale generaţiei sale, deşi viaţa i-a adus multe provocări încă din copilărie. 

De ce s-a distanța Violet de Jennifer Lopez
Motivul pentru care fiica lui Ben Affleck și Jennifer Garner s-a distanțat de JLo: „A început să pună întrebări!”

Fiica lui Jennifer Garner și a lui Ben Affleck, Violet, a ales să facă un pas în spate în ceea ce privește relația cu Jennifer Lopez, cea...

Nicolas Cage, dat în judecată de fosta iubită, care îl acuză de neglijență în cazul fiului lor violent/ Profimedia
Scandal în familia lui Nicolas Cage. Actorul, dat în judecată de fosta iubită, care îl acuză de neglijență în cazul fiului lor violent

Nicolas Cage și fiul său, Weston Cage, se află în mijlocul unui proces exploziv intentat de Christina Fulton, fosta iubită a actorului...

Partenerii noștri

Rux și Opulență, atac dur la adresa lui Mihai Trăistariu: „Ești un penibil și vei rămâne un penibil!”
Rux și Opulență, atac dur la adresa lui Mihai Trăistariu: „Ești un penibil și vei rămâne un penibil!”

Rux și Opulență, atac dur la adresa lui Mihai Trăistariu: „Ești un penibil și vei rămâne un...

Utv.ro
Adevărul despre plicurile de ceai pe care le folosește toată lumea. Ce au descoperit în ele oamenii de știință
Adevărul despre plicurile de ceai pe care le folosește toată lumea. Ce au descoperit în ele oamenii de știință

Adevărul despre plicurile de ceai pe care le folosește toată lumea. Ce au descoperit în ele oamenii...

Digi-World.tv
drew (12)
Drew Barrymore, la 50 de ani. O viaţă cu multe...
Filmnow.ro
De ce s-a distanța Violet de Jennifer Lopez
Motivul pentru care fiica lui Ben Affleck și Jennifer...
Filmnow.ro
Nicolas Cage, dat în judecată de fosta iubită, care îl acuză de neglijență în cazul fiului lor violent/ Profimedia
Scandal în familia lui Nicolas Cage. Actorul, dat în...
Filmnow.ro
Rambo: First Blood (1982), Sylvester Stallone
"Rambo", între realitate și ficțiune. Adevărul din...
Filmnow.ro
"Indiana Jones And The Dial Of Destiny" Red Carpet
Nu are de gând să se pensioneze. Harrison Ford...
Filmnow.ro
Blue Moon premiere Berlinale
Ethan Hawke critică noua tendință „nebună” de a angaja...
Filmnow.ro
pamela1
Reacția Pamelei Anderson după ratarea nominalizării la...
Filmnow.ro