Gillian Anderson și Bill Clinton Gillian Anderson și Bill Clinton s-au cunoscut în anii '90. / Foto: Profimedia

Gillian Anderson, fermecată de Bill Clinton în urmă cu 30 de ani. Actrița din "Dosarele X" recunoaște acum: "Mă așteptam să-mi lase un mesaj"

În urmă cu 30 de ani, Gillian Anderson a fost fermecată de Bill Clinton. Fostul președinte și starul din "Dosarele X" au avut parte de o întâlnire față în față, iar momentul în care au făcut cunoștință a cucerit-o pe actriță și a făcut-o să spere și să aștepte un semn de la el.

Azi în vârstă de 53 de ani, Gillian a fost invitată la emisiunea lui Jimmy Kimmel, unde a vorbit despre cel mai nou proiect al ei, în care joacă rolul lui Eleanor Roosevelt, așa că discuția a mers și înspre primele doamne americane și soții lor. Aceasta a povestit de momentul în care l-a cunoscut pe Bill Clinton, la un prânz organizat în timpul campaniei pentru primul mandat de președinte.

Citește și: Alec Baldwin și-a dezactivat contul de Twitter, după controversata remarcă la adresa actriței Gillian Anderson

Setarile tale privind cookie-urile nu permit afisarea continutul din aceasta sectiune. Poti actualiza setarile modulelor coookie direct din browser sau de aici – e nevoie sa accepti cookie-urile social media

"A făcut cel mai miraculos lucru din lume. Știi cum face: când îți strânge mâna, te atinge pe cot. A fost un lucru mic, dar intim, apoi face contact vizual, după care merge la următoarea persoană și întoarce din nou capul spre tine", a povestit Gillian despre momentul în care Bill Clinton a fermecat-o puțin.

Deși spune că la fel s-a comportat cu toți cei prezenți la eveniment, momentul a făcut-o pe Gillian să se gândească că fostul președinte a plăcut-o în mod special. Mai mult, aceasta și-a dorit ca bărbatul să o sune. "Am mers acasă și m-am gândit că o să găsesc un mesaj de la el. Atât de real mi s-a părut", a mai spus Anderson.

Citește și: Cine este actrița care joacă rolul Monicăi Lewinsky în “Impeachment: American Crime Story”. A fost instruită personal de fosta stagiară de la Casa Albă

Foto: Profimedia

.

Programul Zilei

miercuri09.04
07:10 Eu si Marley
09:00 Clientul
10:55 Jucaria noua
12:45 42: Povestea lui Jackie Robinson
14:45 Transfer de identitate
16:10 Fata din ceata
18:15 sefa a intrat la apa
21:40 Fara scapare
23:20 Educatie siberiana
01:30 Disparitia
03:15 Jurnalul lui Bridget Jones
04:50 Chloe

Ultimele știri

Hilary Swank
Hilary Swank, despre experiența de a deveni mamă de gemeni la 48 de ani: „A fost un moment magic pentru mine, când toate s-au aliniat”

Hilary Swank, celebra actriță premiată cu două Oscaruri, a vorbit deschis despre cum este să-și crească gemenii de doi ani, pe care i-a...

Val Kilmer
Val Kilmer, rebelul cu suflet de artist: "Era cea mai tulburată ființă umană". O viață trăită intens, între glorie și tăcere

Foști colegi de platou, inclusiv legendarul producător "Top Gun", Jerry Bruckheimer, își amintesc de Val Kilmer ca de un spirit unic și...

Harrison Ford and wife screen writer Melissa Mathison
Cu cine a fost căsătorit Harrison Ford înainte s-o cunoască pe Calista Flockhart. Au fost împreună 20 de ani și au avut doi copii

Harrison Ford și Calista Flockhart vor marca, în doar câteva luni, aniversarea a 15 ani de căsnicie, însă puțini sunt cei care știu că...

Partenerii noștri

Hilary Swank
Hilary Swank, despre experiența de a deveni mamă de...
Filmnow.ro
Val Kilmer
Val Kilmer, rebelul cu suflet de artist: "Era cea mai...
Filmnow.ro
Harrison Ford and wife screen writer Melissa Mathison
Cu cine a fost căsătorit Harrison Ford înainte s-o...
Filmnow.ro
Mila Kunis și Ashton Kutcher
Ashton Kutcher și Mila Kunis amplifică zvonurile...
Filmnow.ro
Denise Richards și fiicele ei
Denise Richards a recunoscut că și-a mințit fiicele...
Filmnow.ro
Blake Lively și Justin Baldoni/ Profimedia
Scena controversată a lui Blake Lively, pusă sub...
Filmnow.ro
Hugh Jackman
Hugh Jackman, săritură în apă rece ca gheața, îmbrăcat...
Filmnow.ro
Ben Affleck/ Profimedia
Ben Affleck, surprins cu o nouă verigheta după...
Filmnow.ro
Tom Cruise, Mission Impossible - The Final Reckoning
Inepuizabilul Tom Cruise sfidează din nou limitele în...
Filmnow.ro