Jane Fonda, apariție rară alături de nepoata sa. Viva Vadim a moștenit trăsăturile bunicii sale
Jane Fonda a atras toate privirile la Gala Premiilor TIME Earth desfășurată la New York. Actrița în vârstă de 86 de ani a venit însoțită de nepoata sa, Viva Vadim, în vârstă de 21 de ani, tânăra fiind în centrul atenției la eveniment.
Cu o carieră dedicată activismului politic și luptei împotriva schimbărilor climatice, Jane Fonda a fost un exemplu de determinare și implicare. De-a lungul anilor, ea a fost o figură centrală în protestele împotriva schimbărilor climatice, chiar fiind arestată de mai multe ori. La gala care a recunoscut contribuția sa la aceasta cauză, Jane a avut ocazia să petreacă timp cu nepoata sa, care și-a însoțit bunica cu mândrie.
La eveniment, Jane Fonda a strălucit într-un costum elegant de un mov regal, pe care l-a asortat cu o cămașă în aceeași nuanță, în timp ce își ținea nepoata de mână, care purta o rochie midi neagră elegantă.
Viva, în vârstă de 21 de ani, este fiica regizoarei de film Vanessa Vadim și nepoata actriței Jane și a regizorului francez Roger Vadim. Roger a fost primul soț al lui Jane și regizorul filmului „Barbarella”, care a ajutat-o să devină un sex-simbol internațional.
Jane Fonda a dezvăluit că suferă de cancer în 2022
În luna septembrie a anului 2022, actriţa americană şi activista Jane Fonda a anunţat că suferă de cancer, dar s-a declarat optimistă cu privire la şansele sale de vindecare, denunţând în acelaşi timp inegalităţile cu privire la accesul la servicii medicale din Statele Unite ale Americii.
„Am fost diagnosticată cu un limfom non-Hodgkin şi am început tratamentul prin chimioterapie. Este vorba despre un cancer complet vindecabil, 80% dintre oameni supravieţuiesc, motiv pentru care mă simt foarte norocoasă", a anunţat, pe Instagram, Jane Fonda, după ce a primit diagnosticul de cancer al sistemului limfatic.
Citește și: Jane Fonda, anunț care i-a întristat pe fani. Motivul pentru care a decis să ia o pauză de la actorie
„Am de asemenea şansa de a beneficia de o asigurare medicală şi de a avea acces la cele mai bune medicamente şi tratamente. Sunt conştientă că sunt privilegiată şi acest lucru este trist. Numeroşi americani nu au acces la îngrijirile de calitate pe care le primesc eu şi acest lucru nu este corect", a mai adăugat starul de 84 de ani.
În mesajul ei a subliniat şi rolul combustibililor fosili şi al pesticidelor în îmbolnăvirile oncologice. „Trebuie să fac şase luni chimioterapie, suport bine tratamentele şi, credeţi-mă, nu voi lăsa ca toate acestea să-mi afecteze activismul meu în slujba mediului. Se apropie alegerile de la jumătatea mandatului (în noiembrie) şi vor avea consecinţe importante. Dar puteţi conta pe mine pentru a vă însoţi în creşterea armatei noastre de luptători pentru climă", a adăugat Jane.