Jason Momoa, plin de muschi si tatuaje in cele mai noi imagini din "Aquaman"
Cel mai recent numar al revistei Entertainment Weekly e dedicat filmului "Aquaman", ce ii are in rolurile principale pe Jason Momoa, Nicole Kidman si Amber Heard.
Astfel, pe coperta revistei fanii ii pot admira pe cei trei in costumele pe care le vor purta in viitoarea mare productie a studiourilor DC.
Daca initial s-a spus ca lung-metrajul cu Jason Momoa va aparea pe 21 decembrie, mai nou premiera a fost mutata pe 14 decembrie.
Nu se stie sigur, insa e posibil ca aceasta schimbare sa fi aparut dupa feedback-ul foarte bun pe care l-a primit pana acum filmul dupa vizionarile de test cu grupuri de public atent selectionate.
Asa cum Film Now scria si aici, DC si Warner Bros au inceput sa organizeze vizionari speciale cu audiente de test care au iesit incantate de la vizionari. Multi dintre cei care au vazut au comparat proiectul cu "Wonder Woman": "E un film de actiune in care emotia primeaza", ar fi spus ei, semn ca filmul cu Jason Momoa are sanse mari sa faca senzatie la box-office.