Jessica Szohr, Vanessa din ”Gossip Girl”, e însărcinată pentru prima oară. Cine este iubitul actriței care va deveni mamă la 35 de ani
Jessica Szohr, actrița cunoscută pentru rolul interpretat în serialul ”Gossip Girl”, este în culmea fericirii, întrucât este însărcinată pentru prima oară.
Actrița, în vârstă de 35 de ani, se iubește cu Brad Richardson, un cunoscut jucător de hochei. Anunțul privind sarcina a fost făcut chiar de ea, printr-o postare pe Instagram. a anunțat că așteaptă primul copil printr-o postare făcută pe Instagram.
”Plină de bucurie”, a scris Jessica Szohr în descrierea fotografiei alb-negru în care apare alături de iubitul ei.
Imaginea inedită a atras imediat sute de comentarii, iar printre oamenii care s-au grăbit să-i felicite pentru vestea extraordinarp s-au numărat nume ca Eiza González, Candice Accola King, Zoey Deutch, Elizabeth Gillies, Claire Holt, Bryan Greenberg sau Ashley Greene.
”Cea mai bună veste a anului 2020”, a comentat Jonathan Tucker, în timp ce Eiza González a scris: ”Felicitări!”
Actrița din ”Gossip Girl” și iubitul ei au făcut publice mai multe imagini pe rețelele sociale, iar la începutul anului, aceasta a scris un mesaj emoționant.
”Sunt recunoscătoare că exiști azi și în fiecare zi! Știu că îți spun asta din când în când, dar asta nu înseamnă că trebuie să o postez și să o împărtășesc cu lumea… însă azi am vrut ca toți cei care mă urmăresc sau sunt interesați de viața mea să știe că acest bărbat este un om special cu o inimă imensă. Și sunt norocoasă că drumul meu s-a interesectat cu al lui!”, mărturisea Jessica Szhor.
Familia ”Gossip Girl” s-a mărit în ultimele săptămâni
Vestea că Jessica Szhor vine la doar câteva zile după ce Leighton Meester, Blair, din ”Gossip Girl”, a născut al doilea copil cu soțul ei, actorul Adam Brody, iar Penn Badgley, care l-a interpretat pe Dan și soția lui, Domino Kirke, au devenit părinți.