John Travolta, mesaj emoționant în ziua în care fiul său cel mare ar fi împlinit 30 de ani. Jett a murit în 2009, în timpul unei vacanțe exotice în familie
Este unul dintre cele mai cunoscute nume din lumea filmului, însă John Travolta a avut parte de multe zbateri și greutăți pe plan personal. Deși se putea lăuda cu familia perfectă, o soție iubitoare și copii frumoși, în decurs de 11 ani, acesta a rămas și fără fiul său cel mare, Jett, dar și fără partenera lui, Kelly Preston.
Jett Travolta, fiul cel mare al actorului, s-a stins din viață în 2009, în timpul unei vacanțe de familie în Bahamas. În aprilie 2022, acesta ar fi împlinit 30 de ani, iar John Travolta nu a uitat să scrie și un mesaj public pe contul de Instagram, într-un tribut emoționant adus băiatului său.
În dreptul unei poze alb-negru care-l arată lângă Jett, actorul a scris: "Dragul meu Jetty, mi-e dor de tine mai mult decât aș putea să o spun în cuvinte. Mă gândesc la tine în fiecare zi. La mulți ani! Cu dragoste, tatăl tău".
Jett Travolta a murit la 16 ani
Jett, fiul cel mare al lui John Travolta, a murit în ianuarie 2009, în timpul unei vacanțe în Bahamas cu familia. Adolescentul s-a lovit cu capul de cadă, după ce a avut o criză. Acesta a avut multe probleme de sănătate de-a lungul scurtei lui vieți. Încă de la 15 luni a fost spitalizat din cauza bolii Kawasaki. Jett a fost diagnosticat și cu autism.
John Travolta mai are doi copii: o fată, Ella Bleu, de 22 de ani, și un băiat, Benjamin, născut după moartea lui Jett.
John Travolta și-a pierdut și soția. Kelly Preston a murit în vara lui 2020
Soția lui John Travolta, Kelly Preston, a murit la vârsta de 57 de ani, în 12 iulie 2020. „Cu mare tristețe și cu inima îndurerată vă informez că frumoasa mea soție, Kelly, a pierdut lupta pe care o ducea de doi ani cu cancerul la sân. Îmi voi lua ceva timp pentru a fi alături de copiii mei, care tocmai și-au pierdut mama, așa că vă rog să mă iertați dacă nu veți mai auzi de noi o perioadă. Vă rog să știți că voi simți dragostea voastră în săptămânile și lunile ce vor urma, pe măsură ce ne vom vindeca”, a transmis John Travolta acum un an. Cei doi erau căsătorii din 1991.
Foto: Profimedia