Kate Winslet, despre filmarea faimoasei scene a sărutului cu Leonardo DiCaprio în „Titanic”: A fost un „coșmar”
Kate Winslet admite că filmarea faimoasei scene a sărutului cu Leonardo DiCaprio în „Titanic” a fost un „coșmar” și nimic din ceea ce a părut.
Revăzând scena pentru un interviu cu Vanity Fair, actrița în vârstă de 48 de ani și-a amintit de momentele când ea și Leo (49 de ani) s-au sărutat pe navă și a povestit cum machiajul le-a pus mari probleme. Winslet a explicat că a fost dificil de filmat, deoarece regizorul James Cameron a vrut lumina perfectă, astfel că au ajuns într-o zonă a platoului greu accesibilă, iar echipa de la machiaj nu a putut fi alături de ei.
Kate a spus: „Aveam machiajul lui Leo, pensulele și bureții, iar machiajul meu, de cealaltă parte. Între scene, practic refăceam machiajul pentru amândoi. Am continuat să filmăm sărutul acesta și trebuia să verific machiajul între două duble ... sfârșeam prin a arăta de parcă aș fi mâncat un baton de ciocolată cu caramel după fiecare secvență, pentru că machiajul lui ajungea pe fața mea”.
La rândul său, Leonardo s-a confruntat cu aceeași problemă, deoarece machiajul mult mai deschis la culoare al lui Kate ajungea pe chipul său.
Cu toate acestea, ce s-a văzut pe ecrane nu a fost deloc rău, Kate recunoscând că Leo a fost „destul de romantic”.
Ea a spus: „Nu e de mirare că fiecare tânără din lume voia să fie sărutată de Leonardo DiCaprio. Dar în realitate nu a fost o experiență atât de ușoară și plăcută pe cât s-a văzut”.