Sharon Stone si printesa Diana Lucrul pe care Sharon Stone îl are în comun cu prințesa Diana

Lucrul pe care Sharon Stone îl are în comun cu prințesa Diana: „Am devenit faimoase în același timp!”

Sharon Stone susține că ea și prințesa Diana au în comun un lucru inedit. Actrița în vârstă de 63 de ani a mărturisit că atât ea, cât și fosta soție a prințului Charles, considerată una dintre cele mai frumoase femei din lume până la moartea ei din 1997, au fost vânate de fani în aceeași măsură. 

Starul din „Basic Instinct” a oferit un interviu pentru revista Rake, declarând că ea și prințesa Diana au „devenit faimoase în aceeași perioadă” și au fost „vânate” de fani oriunde ar fi mers. 

Citește și: Sharon Stone, apariție îndrăzneață pe rețelele sociale, de zeci de mii de aprecieri. Modelul Paulina Porizkova a reacționat imediat: ”Picioarele alea…”

Am devenit celebre ca parte din aceeași generație. Oriunde te-ai fi dus, dacă erai celebru ca Diana, sau așa cum eram eu în acel moment, sute, uneori poate și mii de oameni apăreau și ei. Așa că, dacă, de exemplu, mergeam la un restaurant, până la momentul în care serveam aperitivul, ar fi fost sute de oameni în fața restaurantului. Nu uneori. De fiecare dată. Apoi era nevoie de o armată de bodyguarzi care să mă ducă în mașină, care să îi țină pe oameni departe. Eu trebuia să aștept ca toată lumea să plece, pentru siguranța lor, și să fiu ultima care pleacă, asigurându-mă că nimeni nu va fi rănit. La momentul la care plecam, trebuia să mă arunc cu capul înainte printr-o breșă mică în mulțime, ca să intru în mașină, iar uneori garda de corp trebuia să intre pe geam, ca să nu fie absorbit de mulțimea violentă.”, a declarat Sharon Stone, potrivit sursei citate. 

Sharon Stone a fost agresată în copilărie de bunicul ei

În bestsellerul „The Beauty Of Living Twice”, Sharon Stone a scris despre copilăria dură pe care a trăit-o în mediul rural din Pennsylvania, despre cum tatăl ei putea deveni brutal folosind o curea, iar bunicul le agresa sexual pe ea și pe sora ei, dar și despre lipsa de afecțiune din partea mamei. Acum, într-un interviu pentru revista Rake, cu ocazia împlinirii, în această primăvară, a 30 de ani de când „Basic Instinct” i-a schimbat viața, actrița americană a oferit noi detalii tulburătoare, notează Daily Mail.

I s-a cerut să tacă și să fie un copil bun chiar și când trăia momente groaznice pe care nimeni nu ar trebui să le experimenteze în copilărie și adolescență. A simțit încă de pe atunci că nu este nici pe departe sănătos ce i se întâmplă.

Citește și: Sharon Stone, fotografiată la plimbare în Beverly Hills cu sora ei. Cele două radiau de fericire

„Ca lumea să se aștepte să fii cea perfectă, cea care nu se plânge niciodată, care face totul corect mereu și cea care va îndeplini toate acestea fără nicio recunoaștere, este cu adevărat plictisitor”, a mărturisit acum Sharon. „Și nu este sub nicio formă sănătos. Să fii fata tăcută, codependentă, nu este deloc sănătos”.

Sharon a fost de mică extrem de inteligentă, iar asta a însemnat o presiune uriașă asupra ei, mai ales pentru a obține o slujbă demnă de toate testele de inteligență pe care le trecea.

Programul Zilei

joi24.04
vineri25.04
sâmbătă26.04
duminică27.04
luni28.04
marți29.04
miercuri30.04
07:30 Furios si iute in viteza a 5-a
09:35 Pantera roz 2
11:05 Mama vitrega
13:05 Adevarul si numai adevarul
14:45 RoboCop
16:35 Teoria haosului
18:00 Regele Arthur
20:00 Ea
22:00 Autostopistul
23:25 The Machine
01:45 Cartea mortilor: Posesie demonica
03:15 Piratii Rock-ului
05:25 Sechestrati in larg
06:30 RoboCop
08:20 Patsy & Loretta
09:45 Leii mor pentru miei
11:10 Regele Arthur
13:10 Absolut tot
14:40 Pasagerii
16:30 Daca as ramane
18:10 Crima din Orient Express
20:00 Meg 2: Confruntare in adancuri
21:50 Norocul prostului
23:35 Semn de viata
00:15 Bohemian Rhapsody
02:25 Identitate
03:50 Traind printre demoni
05:40 Care-i numarul tau?
07:05 Mai rau nu se poate
08:40 Familia Addams
10:00 Meg 2: Confruntare in adancuri
11:50 intalnire cu Joe Black
14:40 Omul-Paianjen: Departe de casa
16:40 Adevarata poveste a familiei Robertson
18:25 Un politist si jumatate
20:00 Ascensiunea lui Jupiter
22:00 Kingsman: Cercul de aur
00:40 Conspiratia
02:10 Prostutul
03:45 Datorie si onoare
05:20 Fratia lupilor
07:20 Kingsman: Cercul de aur
09:35 Gnomeo si Julieta 2: Sherlock Gnomes
11:00 Ascensiunea lui Jupiter
13:05 Pe taramul femeilor
14:40 Omu' de la Zoo
16:15 intalnire exploziva
18:00 Steve Jobs
20:00 Fratia hotilor 2: Pantera
22:15 Armageddon - Sfarsitul lumii?
01:00 Insidious: Usa rosie
04:10 8MM - Opt milimetri
07:40 Fratia hotilor 2: Pantera
09:55 Pe taramul femeilor
11:30 Rory O''Shea a fost aici
13:15 Negru si albastru
15:00 O lovitura indrazneata
16:25 Noe
18:35 Bill si Ted salveaza universul
20:00 12 orfani fantastici
21:55 Autobuzul 657
23:25 Nasul stresat
01:25 O terapie pentru viata
03:45 Ucenic pentru crima
05:30 Omul nostru din Panama
06:10 Noe
08:20 Jumper: Oriunde, oricand
09:45 12 orfani fantastici
11:40 Amnezie cu surprize
13:30 Transformers: Ultimul cavaler
15:55 Speed Racer
18:05 Copilul care ar putea fi rege
20:00 Cavalerii Shaolin
21:55 Crima este a mea
23:35 Puterea banului
01:20 Ostatici
02:45 Pacat originar
04:35 Sin City: Am ucis pentru ea
07:15 Crima este a mea
08:55 Un sarut de milioane
10:40 Cavalerii Shaolin
12:35 Cavalerul negru: Legenda renaste
15:10 Agentul Cody Banks
16:50 Numele jocului: Fotbal
18:25 Te voi revedea in vis
20:00 Furios si iute 6
22:00 Equalizer 3: Capitolul final
23:45 Camera mortala
01:00 Frumusica
02:55 Codul asasinului
04:30 21 Jump Street - O adresa de pomina

Ultimele știri

Jason Statham și Rosie Huntington-Whiteley / Profimedia
Locuitorii din sudul Londrei, revoltați de stilul de viață al lui Jason Statham: „Scuzele nu sunt suficiente după ce sperii caii”

Jason Statham și logodnica sa, Rosie Huntington-Whiteley, se află în centrul unui scandal, după ce mai multe aterizări de elicopter într-un...

emma watson
Emma Watson la 35 de ani. De ce a ales să se retragă din lumina reflectoarelor și cu ce-și umple timpul: "Nu eram fericită"

Emma Watson, actrița care a cucerit publicul în rolul lui Hermione Granger din seria "Harry Potter", a împlinit 35 de ani în 15 aprilie...

Er ; E.R. : Season 1 (1994)
Cum arată azi starurile din serialul „ER”. George Clooney, reuniune cu Julianna Margulies, Anthony Edwards și Noah Wyle

Fanii serialului ER au fost răsfățați luna aceasta cu o reuniune incredibilă, când patru dintre starurile seriei de succes s-au reîntâlnit...

Partenerii noștri

Jason Statham și Rosie Huntington-Whiteley / Profimedia
Locuitorii din sudul Londrei, revoltați de stilul de...
Filmnow.ro
emma watson
Emma Watson la 35 de ani. De ce a ales să se retragă...
Filmnow.ro
Er ; E.R. : Season 1 (1994)
Cum arată azi starurile din serialul „ER”. George...
Filmnow.ro
92nd Hollywood Christmas Parade
Jeremy Renner, noi dezvăluiri despre accidentul în...
Filmnow.ro
minka
Minka Kelly din „Ransom Canyon”, comentarii rare...
Filmnow.ro
Penn Badgley si sotia lui
Cine e soția lui Penn Badgley, starul din Gossip Girl...
Filmnow.ro
Italy: Wolfs - Red Carpet - The 81st Venice International Film Festival - News
Adevărul despre relația dintre Brad Pitt și Ines de...
Filmnow.ro
Ben Affleck
Ben Affleck explică de ce a refuzat să-i cumpere...
Filmnow.ro
kristen
De la Jennifer Lawrence la Kristen Stewart, Festivalul...
Filmnow.ro