Martin Freeman rupe tăcerea. Cum e viața de familie cu iubita în vârstă de 30 de ani și cu cei doi copii adolescenți
Martin Freeman a făcut declarații rare despre viața de familie într-un interviu difuzat la The Jonathan Ross Show, unde a povestit cum a petrecut timp prețios cu iubita sa, actrița franceză Rachel Benaissa, și cei doi copii ai săi dintr-o relație anterioară.
Cunoscut pentru rolurile din Sherlock, The Hobbit sau The Office, Freeman, în vârstă de 53 de ani, a dezvăluit cum a mers cu familia sa într-un Escape Room cu tematică Sherlock, o experiență pe cât de amuzantă, pe atât de neașteptată, ținând cont că era inspirată chiar din serialul în care el interpretează personajul John Watson.
„Am fost cu cealaltă jumătate a mea și cu cei doi copii... Ne-a luat ceva timp să ieșim”, a mărturisit actorul. „Era inspirată din Sherlock. Copiii mei au spus că va fi distractiv, și chiar a fost.”
Freeman, care are doi copii, Joe, 18 ani, și Grace, 16 ani, din căsătoria cu actrița Amanda Abbington, pare să fi găsit echilibrul într-o viață de familie discretă, dar armonioasă. Deși el și Rachel Benaissa formează un cuplu de mai bine de cinci ani, rareori apar împreună în public, preferând să își păstreze intimitatea.
Rachel, în vârstă de 30 de ani, este o actriță originară din Toulouse, cunoscută pentru apariții în serialul Normal People, filmul Irish Wish cu Lindsay Lohan, și reclame internaționale. A studiat la Gaiety School of Acting din Dublin și scrie scenarii, lucrând în prezent la un proiect de comedie neagră cu elemente horror.
În ciuda discreției, cei apropiați spun că Rachel are o legătură puternică cu copiii lui Martin, iar aparițiile ei pe covorul roșu alături de actor, precum cea de la Premiile Olivier, confirmă relația stabilă dintre ei. Un videoclip distribuit pe TikTok de fiica lui Martin, Grace, o arată pe Rachel dansând alături de familie pe melodia She’s The Brightest Star, din filmul Nativity! în care Martin a jucat.
„Crăciun fericit de la domnul Maddens”, a scris Grace, făcând aluzie la personajul tatălui ei.
Relația actorului cu fosta sa soție, Amanda Abbington, pare să fie una amiabilă, deși despărțirea din 2016 a fost dificilă. Amanda a vorbit deschis despre problemele emoționale care au urmat, inclusiv episoade de depresie profundă, dar a subliniat că cei doi au rămas în relație bună pentru binele copiilor lor.
În prezent, Amanda este într-o relație cu temerarul Jonathan Goodwin, care a suferit un accident tragic în timpul unei cascadorii, rămânând paralizat. În ciuda greutăților, ea a găsit stabilitate și sprijin alături de Jonathan.