Mickey Rourke, Robet De Niro

Mickey Rourke reaprinde conflictul cu Robert De Niro: Te voi face de rușine

Mickey Rourke reaprinde conflictul pe care-l are cu Robert De Niro, de mai bine de trei decenii, amenințând să-l facă de rușine data viitoare  când se vor vedea față-n față. Cei doi s-au cunoscut pe platourile de filmare de la horror-ul psihologic „Angel Heart”, în 1987, însă colaborarea nu a fost una reușită la nivel personal.

În weekend, Rourke a adus din nou în discuție cel mai recent război al cuvintelor dintre ei, care a început în septembrie 2019, când în timpul unui interviu, Mickey a afirmat că regizorul Martin Scorsese a vrut ca el să facă parte din distribuția „The Irishman” (2019), însă De Niro a fost cel care a refuzat să joace cu acesta. Atunci, reprezentanții lui De Niro au infirmat spusele lui Rourke, precizând că actorul din „Nouă Săptămâni și Jumătate” „nu a fost niciodată poftit să apără în 'The Irishman', numele său nefiind nici măcar luat în considerare”, scria atunci Page Six.

„Hey, Robert De Niro, da, cu tine vorbesc, plângăciosule”, a scris Rourke (67 ani ), vineri, pe Instagram. „Un prieten mi-a spus recent că în urmă cu doar câteva luni ai fost citat în presăm spunând ‘Mickey Rourke e un mincinos, vorbește tot felul de prostii’”.

„Să-ți spun ceva: când te voi vedea, jur pe bunica, pe fratele meu si pe toți câinii mei că te voi face de rușine 100%. Dumnezeu mi-e martor”.

Setarile tale privind cookie-urile nu permit afisarea continutul din aceasta sectiune. Poti actualiza setarile modulelor coookie direct din browser sau de aici – e nevoie sa accepti cookie-urile social media

Nu întotdeauna lucrurile au stat așa din perspectiva lui Rourke, care a vorbit în cadrul respectivului interviu și despre cât de mult îl admira pe DeNiro ca actor, înainte de a juca împreună în „Angel Heart”.

Totul s-a schimbat însă când s-a prezentat pe platourile de filmare. Mickey susține că De Niro a venit la el și i-a spus „cred că e mai bine să nu vorbim din cauza personajelor din film. E mai bine să nu ne salutăm”, a povestit Rourke în 2019. „Mi-a rănit sentimentele, pentru că eu îl priveam ca pe un model demn de urmat”. Apoi a adăugat: „Nu-l mai văd acum așa; Doar mă uit prin el”.

Programul Zilei

joi03.04
vineri04.04
sâmbătă05.04
duminică06.04
luni07.04
marți08.04
miercuri09.04
06:10 Majoretele
07:45 Furios si iute
09:30 Familia Addams
11:05 G.I. Joe: Snake Eyes
13:00 Judecatorul
15:15 Ticaloasele
16:45 Nopti albe in Seattle
18:25 Venom
20:00 Ultimul Vermeer
21:50 Alibi.com 2
23:15 Orfelinatul
00:20 Puscasi marini
02:15 I.T.
03:50 The Revenant: Legenda lui Hugh Glass
06:20 Jos cu dragostea!
08:00 Ultimul Vermeer
09:50 Venom
11:25 Nopti albe in Seattle
13:05 Johnny English
14:30 Total Recall. Memorie programata
16:20 Dragoste la a doua vedere
18:15 O noapte la muzeu
20:00 Represalii: Cursa mortii
21:25 Stapanul inelelor: Fratia inelului
00:15 Kompromat
02:20 Suprematie
04:05 Exorcistul papei
05:40 Calatoria vietii
06:15 Represalii: Cursa mortii
07:40 inger rebel
09:05 Omul-Paianjen: Prin lumea paianjenului
11:20 O noapte la muzeu
13:05 Jules
14:30 ingeri si Demoni
16:40 Darrow & Darrow: Urmele crimei
18:05 Terminator: Genisys
20:00 Downton Abbey
22:00 Flash
01:50 Ultimul samaritean
03:30 Jerry Maguire
05:40 Black Mass: Afaceri murdare
07:20 Downton Abbey
09:20 Clifford: Marele caine rosu
10:50 Flash
13:05 Transporter: Mostenirea
14:35 si Soarele e o stea
16:10 Cei sapte magnifici
20:00 Alita: ingerul razboinic
22:00 Casa conspirativa
23:55 Crimson Peak
01:20 Insidious: Ultima cheie
03:00 Regina blestematilor
04:40 JFK
07:35 Mandrie si Prejudecata
11:15 Alita: ingerul razboinic
13:15 Goosebumps: iti facem parul maciuca
14:50 Mad Max: Drumul furiei
16:45 Austenland
18:20 Blestemul Scorpionului de Jad
21:45 Nu exista tara pentru batrani
23:40 Cu nasu' la psihiatru
03:00 Papusile rusesti
05:05 V de la Vendetta
07:40 Un plan sclipitor
11:10 Carari intortocheate
13:00 Transformers: Razbunarea celor invinsi
15:20 Un sot in plus
16:45 65
18:15 Masuri extraordinare
20:00 Jucaria noua
21:55 Anihilare
23:45 inca o sansa
01:00 Luni
02:55 Jocul de-a detectivii
04:30 Anomalie
07:10 Eu si Marley
09:00 Clientul
10:55 Jucaria noua
12:45 42: Povestea lui Jackie Robinson
14:45 Transfer de identitate
16:10 Fata din ceata
18:15 sefa a intrat la apa
21:40 Fara scapare
23:20 Educatie siberiana
01:30 Disparitia
03:15 Jurnalul lui Bridget Jones
04:50 Chloe

Ultimele știri

john cena (2)
John Cena a avut cancer de piele de două ori. "Îndrăgostit de soare", nu și-a protejat pielea în tinerețe: "Credeam că nu mă va atinge"

John Cena își deschide inima despre o veche diagnosticare cu cancer de piele, cu scopul de a atrage atenția asupra importanței folosirii...

"Gladiator II" The Royal Film Performance And Global Premiere - VIP Arrivals
Pedro Pascal împlineşte 50 de ani. Povestea mai puțin cunoscută a starului din „The Mandalorian” și tragedia care i-a marcat viața

Pedro Pascal a împlinit 50 de ani. Actorul s-a născut în Santiago de Chile, la 2 aprilie 1975.

Steven Spielberg și actrița Amy Irving / Profimedia
Viața după un divorț de 100 de milioane de dolari. Ce relație are regizorul Steven Spielberg cu fosta sa soție, Amy Irving

Puține divorțuri de la Hollywood au fost atât de costisitoare și, în același timp, atât de civilizate. Regizorul legendar Steven Spielberg...

Partenerii noștri

Cine e singura femeie cu care a fost căsătorit Val Kilmer. Actriță de succes, l-a făcut tată de două ori
Cine e singura femeie cu care a fost căsătorit Val Kilmer. Actriță de succes, l-a făcut tată de două ori

Cine e singura femeie cu care a fost căsătorit Val Kilmer. Actriță de succes, l-a făcut tată de...

PeRoz.ro
Delia, atacată de câini în parc. Artista s-a urcat într-un copac: „M-am zgâriat, m-am făcut praf...”
Delia, atacată de câini în parc. Artista s-a urcat într-un copac: „M-am zgâriat, m-am făcut praf...”

Delia, atacată de câini în parc. Artista s-a urcat într-un copac: „M-am zgâriat, m-am făcut praf...”

Utv.ro
De ce este laptele alb? Răspunsul surprinzător pe care nu îl știai și explicația științifică pe înțelesul tuturor
De ce este laptele alb? Răspunsul surprinzător pe care nu îl știai și explicația științifică pe înțelesul tuturor

De ce este laptele alb? Răspunsul surprinzător pe care nu îl știai și explicația științifică pe...

Digi-World.tv
Starea de sănătate a lui Julio Iglesias, tot mai fragilă: „De la brâu în jos, are 500 de ani”. Afecțiunea rară care "i-a pus capac"
Starea de sănătate a lui Julio Iglesias, tot mai fragilă: „De la brâu în jos, are 500 de ani”. Afecțiunea rară care...

Starea de sănătate a lui Julio Iglesias, tot mai fragilă: „De la brâu în jos, are 500 de ani”...

ProFM.ro
”Se retrage”. Emma Răducanu, decizie surprinzătoare
”Se retrage”. Emma Răducanu, decizie surprinzătoare

A comunicat totul.

DigiSport.ro
Un produs popular pentru câini ar putea declanșa „sindromul vârcolacului”. Ce simptome prezintă patrupedele afectate
Un produs popular pentru câini ar putea declanșa „sindromul vârcolacului”. Ce simptome prezintă patrupedele afectate

Un produs popular pentru câini ar putea declanșa „sindromul vârcolacului”. Ce simptome prezintă...

Digi-AnimalWorld.tv
Criza demografică din Italia s-a accentuat. Populația îmbătrânește, nașterile, la un minim fără precedent
Criza demografică din Italia s-a accentuat. Populația îmbătrânește, nașterile, la un minim fără precedent

Criza demografică din Italia s-a accentuat. Populația îmbătrânește, nașterile, la un minim fără...

Digi-Life.tv
john cena (2)
John Cena a avut cancer de piele de două ori...
Filmnow.ro
"Gladiator II" The Royal Film Performance And Global Premiere - VIP Arrivals
Pedro Pascal împlineşte 50 de ani. Povestea mai puțin...
Filmnow.ro