Millie Bobby Brown și-a făcut singură cascadorii în filmul „Damsel”: „Ca versiunea feminină a lui Tom Cruise”
Millie Bobby Brown a dezvăluit recent, în cadrul unui interviu pentru emisiunea „The Drew Barrymore Show”, că și-a făcut propriile cascadorii „de la început până la sfârșit” în filmul „Damsel”. Actrița în vârstă de 20 de ani, cunoscută pentru rolul din „Stranger Things”, a mărturisit că a fost „înfricoșător” și s-a comparat cu celebrul actor Tom Cruise.
„Mă gândeam: 'Oare chiar o să fac cascadoria asta?' Și apoi ajungeam pe platou și spuneam: 'Da, pune-mi hamul'. Am făcut cascadoriile de parcă nu ar fi fost, cumva la nivelul lui Tom Cruise. M-am simțit ca Tom Cruise”, a povestit Millie Bobby Brown.
„Tom Cruise este cel mai tare”, a continuat gazda emisiunii, Barrymore, referindu-se la actorul în vârstă de 61 de ani, care este celebru pentru faptul că și-a făcut singur majoritatea cascadoriilor din „Mission: Impossible” și „Top Gun”.
„În acest film mă simt ca versiunea feminină a lui Tom Cruise. Mi-am făcut toate cascadoriile de la început până la sfârșit. Mi-a fost frică, recunosc. Cascadoriile sunt foarte înfricoșătoare și nu am fost antrenată fizic să fac asta”, a mai spus actrița.
Din distribuția filmului „Damsel” mai fac parte și actorii Robin Wright, Angela Bassett, Nick Robinson și Ray Winstone, cu Shohreh Aghdashloo ca vocea dragonului.
Millie Bobby Brown i-a povestit lui Barrymore și despre cum a fost să joace alături de actrița Angela Bassett, în vârstă de 65 de ani.
„Mama mi-a spus: 'Bine, vrei să fii actriță? Stai jos'”, și-a amintit Brown, care a adăugat că mama sa a pus-o să urmărească filmul „What's Love Got to Do with It?” din 1993, pentru care Bassett a câștigat o nominalizare la Oscar.
Millie Bobby Brown nu vrea să mai joace în „Stranger Things”
Millie Bobby Brown a refuzat oferta de a juca în filmul spin-off „Stranger Things”, deși i s-a oferit un salariu de 10 milioane de lire sterline. Actrița în vârstă de 20 ani și-a început cariera când avea doar 11 ani, însă acum, aceasta își dorește să se extindă și caută alte roluri.
Nu se cunosc încă detaliile despre spin-off, potențialele intrigi rămânând un mister atent păzit pentru moment. Cu toate acestea, este clar că Millie Bobby Brown nu va mai face parte din distribuție, aceasta căutând deja alte proiecte care să o propulseze în carieră.
O sursă a declarat pentru The Sun: „Sunt atât de multe direcții în care ar putea merge. Nimic nu este bătut în cuie. Ea căută se se extindă acum.”
Millie Bobby Brown avea doar 9 ani când și-a făcut debutul în actorie, jucând în „Once Upon a Time in Wonderland” de la ABC. De asemenea, a avut roluri secundare în seriale precum „NCIS”, „Modern Family” și „Grey's. Anatomy” înainte de a primi rolul principal în „Stranger Things”.