Paul Anderson, Arthur din „Peaky Blinders”, fotografiat în Londra, la câteva săptămâni după ce a fost amendat pentru posesie de cocaină. Fanii, îngrijorați: „Are nevoie de ajutor!”
Paul Anderson, actorul cunoscut pentru rolul lui Arthur Shelby, pe care l-a interpretat în serialul „Peaky Blinders”, arată complet diferit față de personajul apreciat de oameni din toate colțurile lumii.
În vârstă de 48 de ani, actorul a fost fotografiat miercuri, în Londra, în timp ce ieșea dintr-o patiserie, iar mulți dintre fani s-au arătat îngrijorați de felul în care arăta.
Îmbrăcat în jeanși și într-un tricou, peste care a pus un hanorac cu animal print și o haină din blană, actorul părea extrem de îngândurat și trist. Mai mult de atât, fanii nu au putut să nu observe câteva pete pe care le avea pe tricou și care păreau a fi de sânge.
Evident, imaginile inedite nu au rămas fără reacție din partea fanilor: „Săracul. E un actor atât de talentat, dar e clar că are nevoie de ajutor!”, „E un actor minunat, sper să se găsească cineva care să-l ajute!”, „Trebuie să meargă la dezintoxicare cât mai repede!”, „Nu arată prea bine, trebuie să-l ajute cineva!”, au fost câteva dintre comentariile lăsate de fani.
Citește și: Robert Downey Jr., transformare totală pe platourile de filmare de la „Oppenheimer” al lui Nolan
Paul Anderson a fost amendat pentru posesie de cocaină și alte substanțe
Apariția acestuia vine la câteva săptămâni de când Paul a pledat vinoat pentru posesie de cocaină și amfetamină, el fiind amendat cu suma de 1345 de lire sterline.
Anderson a fost prins cu substanțele în ziua de Boxing Day, poliția fiind chemată la un pub din apropierea locuinței actorului de către manager, căruia i s-a spus că din toaleta pentru persoane cu dizabilități ieșeau vapori de cocaină crack după ce Anderson ieșise din ea.
Conform Daily Mail, polițiștii l-au găsit pe Anderson împreună cu un tânăr și un copil de 17 luni. L-au dus la o secție de poliție, unde au găsit cocaină crack și un pachet de pulbere maro care s-a dovedit a fi amfetamină, precum și diazepam și pregabalină.